Editorial Cine se află la răscrucea intereselor globale?
Momentul în care mi-am luat angajamentul să studiez la facultatea de politică a venit la pachet cu realizarea că un singur eveniment politic constă dintr-un spectru de interpretări, scenarii și opinii. Politica nu e alb-neagră, nici actorii politici nu-i poți eticheta drept buni și răi. În momentul în care sursa de educație politică e ancorată în canalele informale sociale și în cele de mass-media, se omit deseori nuanțele analitice ale evenimentelor.
Anume așa am observat că este și natura conversațiilor cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia și respectiv, cu privire la confruntarea geopolitică dintre democrațiile lumii și Putin. Aceste conversații au un tipar de omitere a principiului realist pe care se bazează structurile internaționale politice, și anume, că țările nu sunt oameni, ele sunt actori raționali ai unui sistem cooperativ, acțiunile cărora derivă din interesele naționale. Nu există umanitate în acțiuni, există drepturi umane și legi. Atât.
Dacă ne conducem după ecuația doctrinei realiste prezentate mai sus, atunci cum explicăm interesul emergent al S.U.A. față de Ucraina în 2022? În 2016, după apelul lui Barack Obama într-un interviu pentru revista The Atlantic, referitor laimplicarea americanilor în apărarea Estului Ucrainei și Crimeii, a devenit evidentă lipsa interesului vital în politica regională est-europeană. Cum afectează războiul iscat în 2022 în aceeași regiune interesele naționale ale marilor puteri, astfel încât acestea să îndure cheltuieli în materie de miliarde de dolari pe resurse militare, să se confrunte cu prețuri ridicate la gaz, să-și extindă angajamentele la nivel de securitate în Europa, să atragă Finlanda și Suedia în NATO și să caute cu bățul ursul care amenință cu război restul Europei?
Răspunsul, spre deosebire de mine și de tine care am donat pentru armata ucraineană, nu e empatia față de copiii Ucrainei. Astăzi sunt zeci de conflicte armate care se derulează simultan. Dar anume războiul din Ucraina și un potențial conflict armat în Taiwan au puterea de a dezechilibra ideologia liberalistă instaurată după Războiul Rece.
Anume în această situație geopolitică, S.U.A. își face jocul, își rezumă rolul de apărător al democrațiilor globale. Respectiv, bugetele naționale de apărare cresc, sancțiunile economice și limitările transferurilor de tehnologie sporesc, iar alianțele se extind și se definitivează. Istoria se repetă. S.U.A. a oscilat mereu între perioade de implicare internațională sporită și neutralitate, dar etapele sale de intervenționism coincid anume cu momentele de criză ale liberalismului, nu ale integrității sale teritoriale. Asemenea circumstanțelor implicării Americii în ambele războaie mondiale, dar și celor ale invaziei Ucrainei care s-a produs anul trecut, istoria e similară în modul în care marile puteri își stabilesc interesele.
Acestea nu țin doar de suveranitatea națională, după cum s-au stabilit regulile relațiilor internaționale întru menținerea păcii. Chiar dacă după Războiul de 30 de Ani s-au abandonat pretextele ce țin de credință în afacerile internaționale, acum se duc conflicte armate pentru ideologii. Iar în spatele copiilor care se ascund de bombardamente și al soldaților care își varsă sângele pentru patrie, sunt interese de ordin global. Arbitrar, frontul de bătălie în acest război al ideologiilor este Ucraina.
Dar, dacă citești acest articol, probabil întrebarea care îți apare după această înșiruire de afirmații este despre soarta Moldovei. Cu trupe rusești peste Nistru, atacuri asupra regiunii Odesa care se aud peste graniță, este Moldova următorul front de bătălie? E o frică pe care o trăim toți. Pentru alte puteri, precum Statele Unite și Uniunea Europeană, frica este un termen mult prea uman pentru a le caracteriza, dar situația precară în care o potențială invazie a Moldovei pune restul Europei creează tensiuni.
Am realizat acest lucru într-o discuție academică cu fostul Secretar General al Parlamentului European, Klaus Welle, în cadrul unui panel universitar referitor la circumstanțele politice curente în Europa de Est. Impulsionat de întrebările mele, acesta a răspuns simplu: „Dacă Ucraina nu intră în UE, nici Moldova nu o va face.” Răspunsul a curbat discursul primitor al Parlamentului European față de incluziunea celor două state în Uniune. Într-un final, puterile mari au opțiunea de a se angaja in „războaie de necesitate” și în „războaie ale alegerii”. Puterilor mici nu li se oferă alternative.
Eu sunt adeptă a democrației și cred că dacă merită să luptăm pentru ceva (pe cale diplomatică), este pentru libertatea pe care ne-o oferă anume o democrație veritabilă. Dacă nu aș crede, nu mi-aș pierde timpul studiind-o și scriind articole despre ea. Dar democrația e un plan strategic construit pentru a crea traiectoria coerentă a politicilor globale. Totuși, atât diversitatea angajamentelor politice, cât și actorii implicați în relațiile internaționale, creează dimensiuni politice de guvernare alternativă care sfidează normele sistemului liberal. Statele Unite încă își continuă operațiunile hegemonice, Rusia e statulrebel al sistemului internațional. Iar noi, actorii umani ai acestui joc strategic, nu putem decât să studiem aceste dimensiuni ale evenimentelor politice, astfel încât să nu ajungem pe fronturile de bătălie ale unor interese externe.
