Editorial Cine a fabricat „ordinul semnat de ministrul Perciun”?
Cum ați proceda dacă într-o bună dimineață ați recepționa un mesaj din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) la care e atașat un document oficial, un „Ordin cu privire la aprobarea Programului «Ambasadori pentru UE» în instituțiile de învățământ, începând cu 23 septembrie 2024”?
În mesajul adresat instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice se spune din partea MEC: „Încercăm să facem tot posibilul pentru a face integrarea în UE confortabilă pentru locuitorii R. Moldova.” Expeditorii rugau destinatarii să-i informeze printr-o scrisoare de răspuns după familiarizarea cu ordinul. Mesajul recepționat în acea dimineață este semnat din numele unui secretar de stat, iar ordinul atașat conține ștampila și antetul instituției, dar și o semnătura similară cu cea a ministrului. Ați pune la îndoială o astfel de corespondență? Ați crede cumva că cineva face farse în scopul denigrării MEC? Sau a altor instituții de stat? Sau a UE?
Scrisoarea datează din 13 septembrie, fiind expediată pe sute de adrese electronice și conturi pe rețelele de socializare în ziua de 24 septembrie. În realitate, potrivit MEC, „Ambasadori pentru UE” reprezintă o inițiativă apolitică de susținere și promovare a vectorului european în rândul elevilor care studiază în instituțiile de învățământ general din R. Moldova. Inițiativa a fost lansată la 12 septembrie, exact în ajunul semnării suspectului ordin distribuit pe numeroase adrese electronice, și nu doar în atenția instituțiilor de învățământ, a pedagogilor, dar și a părinților.
În ziua imediat următoare, anume părinții au început a cere socoteală profesorilor și directorilor de școli referitor la cele expuse în suspectul ordin. De ce copilul meu ar trebui să participe la studiul genurilor non-binare (termen umbrelă pentru identitățile de gen care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, n.r.)? De ce statul trebuie să cheltuie din buget fonduri pentru deschiderea băilor comune pentru cei care nu se consideră sexe general acceptate? Oare chiar în Educație nu sunt alte nevoi în care ar trebui investiți banii statului?
Întrebările au curs neîncetat, iar în unele instituții a fost nevoie de îndelungi discuții cu părinții pentru a-i convinge că ordinul este unul fals. Chiar dacă MEC a atenționat că nu este vorba despre nimic altceva decât despre un fals, gura lumii nu mai putea fi închisă nici de profesori, nici de directori, nici de miniștri, nici de angajații Președinției, instituție căreia îi aparține inițiativa lansării în școli a proiectului „Ambasadori pentru UE”.
Probabil, aceasta a și fost miza falsificatorilor – să destabilizeze, chiar la începutul anului de studii, atmosfera din sistemul educațional, să determine cadrele didactice și părinții să-și irosească timpul destinat comunicării cu elevii și să răspândească în societate ideea că aderarea la UE ne-ar aduce numaidecât în școli băi comune pentru cei care nu se consideră sexe general acceptate, dar și ore de instruire cu privire la genurile non-binare. Unii părinți au încercat chiar să vehiculeze că va fi redus programul actual de studii pentru a face loc orelor destinate însușirii cunoștințelor despre genurile non-binare, deși, la drept vorbind, în școli ar trebui să existe loc pentru descifrarea tuturor necunoscutelor din această viață.
Dezbaterile încă nu s-au stins. Pe alocuri, acel mesaj fals este exagerat până la ridicol, în special când e vorba despre acceptarea băilor comune.
A trecut ceva timp din acea dimineață în care sute, mii de destinatari au recepționat mesajul fals expediat din numele MEC. Singurul răspuns oficial care a urmat este cel al ministrului Educației, Dan Perciun, care atenționa: „Mare atenție la falsuri în următoarea perioadă”, anunțând totodată că a sesizat organele de drept privind falsificarea unor documente oficiale.
„În această lună este esențial să fim vigilenți și să nu ne lăsăm manipulați de cei care vor răul R. Moldova”, explica ministrul Perciun.
Ce a urmat ulterior? Nimic. Deși în cadrul unei anchete profesioniste nu ar fi fost deloc complicat să se determine cum a fost falsificat ordinul MEC, de la ce sursă a fost expediat mesajul, cine, pe ce căi a colectat adresele destinatarilor. Dacă trebuie să fim vigilenți în această lună, octombrie 2024, atunci ar fi cazul, probabil, să manifestăm cu toții vigilență. Atât cetățenii, cât și autoritățile. E una să declari că mesajele sunt false și alta e să afirmi că o expertiză profesionistă a stabilit falsurile. De cât timp e nevoie ca SIS, MAI sau PG să deconspire autorii acestui fals, care a prejudiciat procesul de studii din instituțiile de învățământ din R. Moldova.