EDITORIAL Cine a deschis ușa europeană pentru moldoveni?

Probabil, fiecare cetățean are bornele lui despre lupta sa pentru o viață mai bună. La nivel personal,  asta ar însemna studii mai bune, experiențe profesionale cu impact, familie sănătoasă, cerc de prieteni care te ajută să devii mai bun, elemente de bunăstare spirituală și materială.

Le are și Republica Moldova în lupta ei pentru a oferi tuturor cetățenilor o viață mai demnă. Timp de 30 de ani, lupta s-a cam dus nu pentru a construi ceva nou, ci pentru a scăpa de influența distructivă a fostului cotropitor de la Moscova. Încă nu am scăpat definitiv de căngile serviciilor secrete rusești, dar la 25 iunie 2024 s-au deschis oficial negocierile dintre R. Moldova și Uniunea Europeană privind aderarea la UE. 

Mulți vor lăuda actuala guvernare pentru munca depusă, alții vor critica actuala guvernare pentru că și-ar adjudeca succesele sau pentru că s-ar ascunde de alte probleme în spatele acestui succes. Eu doar aș vrea să amintesc că integrarea europeană nu e pentru un guvern, e pentru bunăstarea tuturor cetățenilor. Dar vreau să mai subliniez că un guvern care a ajuns la masa negocierilor cu un grup de țări care are cel mai bun sistem de protecție socială, de respectare a drepturilor omului, de bunăstare și dezvoltare, în care oamenii se simt în siguranță, a ajuns acolo din dorința și efortul cetățenilor săi. Și mai vreau să amintesc că la aceste negocieri cetățenii Moldovei au aspirat chiar și atunci când integrarea Moldovei în UE părea neverosimilă. 

Eu am bornele mele privind efortul societății de a ajunge o societate liberă, democratică și modernă. Așa cum urmăresc viața publică a R. Moldova începând cu 1989, așa cum am urmărit mereu protestele și lupta cetățenilor, am avut momente când credeam că visul democrației europene nu mai devine realitate, dar au fost și multe momente care mi-au dat speranță și curaj să rezistăm și să mergem mai departe. 

Era început de 2008, eram cu toții într-o cloacă comunistă, România era deja de un an stat membru UE și Prutul devenea tot mai greu de trecut, ne trebuiau vize și era foarte greu să le obținem.

Vă amintesc aici doar un fragment din viața politică a acelui început de an: în februarie 2008, la Moscova s-au desfășurat consultări moldo-ruse, în cadrul cărora s-au discutat „chestiuni vizând întărirea măsurilor de încredere între Chișinău și Tiraspol.” Din partea moldoveneasca, la consultările cu pricina au participat Mark Tkaciuk și Vasili Șova. Desigur că și Voronin a fost la Moscova, având întrevederi cu Putin, cu președintele companiei „Lukoil” și cu patriarhul Alexei al II-lea. A primit o decoratie de la o organizație religioasă și în final – a dat la Moscova o recepție costisitoare. La întoarcere, delegația moldovenească nu a organizat nicio conferință de presă, niciun briefing la care ar fi răspuns la întrebările jurnaliștilor. Totuși, ceva s-a întâmplat la întoarcere: Voronin a solicitat emiterea unei hotărâri de Guvern privind alocarea sumei de 61300 de lei pentru acoperirea cheltuielilor aferente acelei recepții de la Moscova. Adică, reiese că recepția a fost plătită cu nu se știe cât, dar au apărut alte cheltuieli aferente de zeci de mii de lei (la valoarea monedei de atunci). Ulterior, Guvernul a emis câteva hotarari pentru inițierea negocierilor cu privire la unele Acorduri între Moldova și Rusia. Deci, acolo era Moldova la început de 2008, când s-a întâmplat ceva care m-a făcut să decid că ori luptăm, ori pierdem. 

În februarie 2008, după revenirea lui Voronin de la Moscova, la Chișinău a venit Benita Ferrero-Waldner, comisara de atunci pentru Politica de Vecinătate a UE. A avut dexteritatea să organizeze o conferință de presă împreună cu Voronin. Noi, jurnaliștii independenți, eram ca într-o menghină aici, simțeam că devine deja periculos. M-am zbătut să o întreb atunci pe Benita Ferrero-Waldner când vor semna și cu Moldova un acord, ceva (nu pentru că Moldova făcea progrese, ci pentru că Moldova devenea un loc periculos pentru democrație, semnând acorduri cu Moscova).

Răspunsul ei la întrebare m-a usturat de parcă am fost abandonată într-un azil de tortură: ea a declarat că ușa pentru Moldova în UE „nu este nici închisă, dar nici deschisă”. I-am replicat atunci că asta înseamnă că nu există ușă deloc între UE și Moldova, dacă nu e nici închisă, nici deschisă. Atunci doamna mi-a dat speranță, iterând că într-o bună zi orice țară din zona Europei de Est și a Caucazului, cum ar fi Georgia, Armenia, Azerbaidjan și chiar Belarus, ar putea discuta despre accederea lor în UE. Așa a zis comisara în 2008 la Chișinău.

Au urmat ani lungi de muncă și noi nu am abandonat tema democrației nici pentru o clipă. A urmat 7 aprilie 2009, Vânătoarea din Pădurea Domnească, Furtul Miliardului, Capturarea Statului și câte numai nu ni s-au întâmplat. Și despre toate a trebuit să scriem fără sfârșit.

Dar la 25 iunie 2024, la Luxemburg, au fost deschise oficial negocierile UE-Moldova. Bine, Armenia, Azerbaidjan, Belarus mai au de lucru, chiar și Georgia mai are pași de făcut. Dar Moldova e oficial la masa de lucru a UE. Nu e succesul unui guvern, e succesul și lupta neobosită a unei întregi generații și a unui număr de neastâmpărați din prima linie care au luptat împotriva guvernelor abuzive. Actualul guvern are misiunea să ducă procesul la bun sfârșit, să depună toată osteneala, pasiunea și să respecte integritatea și transparența.

Eu azi zic că a meritat să luptăm. Felicitări luptătorilor Moldovei, felicitări nouă. Și hai la muncă, șantierul abia se deschide.