Editorial Ce facem cu cei pe care i-am supărat?
În 20 de ani, zeci de supărări s-au instalat în viața noastră, a celor de la ZdG, supărări despre care, probabil, a venit timpul să vorbim acum, pentru că și acesta este un subiect important în viața unei redacții. De ce am tăcea alți 20 de ani înainte și nu am aborda și acest subiect la o aniversare?
Cel mai des, supărările au fost cauzate de articolele publicate de ZdG. Pe parcursul anilor, s-au supărat, rând pe rând, deputați și miniștri, oameni de afaceri și judecători, medici și profesori, preoți, mitropoliți sau interlopi. S-au supărat frați, surori, rude apropiate sau mai îndepărtate, vecini sau consăteni. Majoritatea dintre aceștia nu și-au uitat și până azi supărările și înțelegem că nu e deloc ușor să trăiești cu o piatră pe inimă.
Nu-mi amintesc exact care o fi fost prima, dar țin foarte bine minte marea supărare a ex-președintelui R. Moldova, Nicolae Timofti, supărare pe care o purtase în suflet mai mult timp, dezvăluind-o public, după ani de zile, în cadrul unui club de presă. Așa și nu am înțeles pentru ce anume s-a supărat ex-președintele, zicea că am scris ceva ofensator despre domnia sa pe când era încă judecător, dar nu ne-a fost clar când și cu ce anume l-am supărat. Sigur, e loc pentru discuții și astăzi, dar pentru asta, omul trebuie să vrea să vorbească.
Un politician supărat pe ZdG a renunțat să mai facă declarații la solicitările redacției, deși nu a demonstrat niciodată că noi am fi greșit în raport cu persoana sa. Pur și simplu, nu mai răspunde la solicitări sau apeluri telefonice.
Au fost și mai sunt supărați doi cetățeni de la Glodeni, procurori altă dată, pentru că într-un articol despre un caz de luate de mită după care ei fuseseră reținuți de CNA, ZdG a dezvăluit numele lor, fără a le proteja identitatea. În cazul celor doi, cel puțin, supărarea e clară, deoarece ambii au avut ambiția să ne acționeze în instanța de judecată, încercând să demonstreze că ei sunt impecabili în corectitudinea și onestitatea lor. Redacția a pierdut timp umblând prin procese de judecată, dar nu s-a supărat, lăsând loc de „bună ziua”, în schimb, cei doi nu și-au mai găsit loc în cadrul procuraturii și rămân supărați.
Într-o bună zi, s-a supărat pe ZdG Mitropolitul Vladimir și foarte mulți clerici din anturajul său. S-a supărat, considerând că ziarul nu ar fi trebuit să scrie despre vacanțele sale la mare în compania unei femei… Și stareții unor mănăstiri sau parohi ai unor biserici, când sunau să-și apere mitropolitul, gândeau, probabil, la fel și blestemau la fel jurnaliștii care l-au deranjat pe șeful Bisericii ruse din R. Moldova.
Și actualul primar de Chișinău e greu supărat pe ZdG, din motiv că a insistat prea tare să obțină niște date de interes public, de care avea nevoie pentru elucidarea unui subiect de presă. Supărarea primarului nu ajută la nimic. Nici la o mai bună informare a comunității, nici la edificarea unei imagini publice moderne, deschise, transparente a Primăriei Chișinău. Nu ajută, sigur, dar cine să înțeleagă?
Periodic, discutam în redacție despre supărările unor persoane apropiate, supărări care se iscă ori de câte ori apar articole despre corupția din școală, din spitale, de la căile ferate, din biserici sau din închisori. Deseori, simpla solidaritate de breaslă cu medicii, pedagogii, justițiarii, avocații, notarii, legiștii, preoții iscă discuții aprinse între membrii familiilor celor de la ZdG. Cei apropiați suferă, explicând că, deseori, presa exagerează, că abordează problemele fără a înțelege în profunzime condiția de muncă și de viață a angajaților din diverse sfere. Uneori, probabil, cei supărați aveau parțială dreptate. Poate că, într-adevăr, noi nu înțelegeam întotdeauna esența ori subtilitățile unor probleme. De asta și jurnaliștii insistă să discute cu cei vizați, să le cunoască opinia, atitudinea, implicarea… Momentul în care jurnaliștii îi contactează pe cei vizați în subiecte de presă ar trebui interpretat ca și bunăvoință, nu ca o agresiune din partea presei. E mai ușor să comunici, să răspunzi decât să umbli cu piatra pe inimă ani la rând. Asta înțelegem după 20 de ani de viață cu ZdG. Ce ne-am dori? Deschidere, pentru că cetățenii merită să cunoască ce le-ar putea afecta viața.
