EDITORIAL Aveți a vă reproșa ceva, dna Tauber?
De săptămâna trecută deputații au revenit din vacanță. Nu știu cum a fost pentru ei odihna pe timp de criză, cu probleme, în tot cazul s-au adunat mai multe decât erau. Pe durata ultimei săptămâni, s-au produs noi scumpiri la gaze, energie electrică și termică (cu aplicarea retroactivă a tarifelor?!), la carburanți, provizii și, trist de tot – la pâine. Și mai grav e că guvernul nu are încă o soluție la toate. Și nu e clar nici când o va avea.
Joi, a avut loc prima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară. Cu scandal, desigur. Ca pe timp de criză. Primii care au ieșit pe „baricade” (la microfoane) au fost „răzbunătorii poporului” din Partidul Șor. Aceștia au boicotat ședința Parlamentului și, în semn de protest și solidaritate cu foștii lor colegi ex-parlamentari, reținuți în ajun de mascații de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și de procurorii de la Procuratura Anticorupție (PA), au cerut demisia guvernului.
Amintim că, pe 2 februarie, PA și SIS au efectuat percheziții la domiciliile a 14 foști parlamentari comuniști, bănuiți de îmbogățire ilicită și corupție politică care, în decembrie 2015, au evadat din fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor și, la scurt timp, au aderat la Partidul Democrat al lui V. Plahotniuc (s-au vândut), iar ceva mai târziu, după retragerea acestuia din R. Moldova, o parte dintre ei s-au asociat și Partidului Șor. Sub arest au fost puse 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme. Cinci dintre cei 14, bănuiți că au fost printre organizatorii procesului de racolare a foștilor colegi de partid, au fost plasați în arest preventiv. E vorba de Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Sergiu Sârbu. Toți cinci pledează nevinovați, iar Artur Reșetnicov și Sergiu Sârbu acuză guvernarea și, personal, pe președinta Maia Sandu, de răzbunare politică, deși nici unul dintre cei 14 din 2019 nu mai sunt în politica activă. Maia Sandu respinge acuzațiile și susține că e treaba organelor de anchetă și nu a Președinției.
Încercări de luptă cu traseismul politic în R. Moldova s-au mai făcut și până la PAS, dar niciodată nu s-a mers până la capăt, adică nu s-a ajuns la interzicerea prin lege a acestui fenomen. De ce? Pentru că nu a existat un consens în acest sens între formațiunile parlamentare. Fiecare partid, în dependență de greutatea sa specifică (numărul de mandate), interese și sacul cu bani, și-a făcut din traseism un „as din mânecă”, pentru zile mai bune sau mai rele. Așa a fost mereu, din primii ani de parlamentarism moldovenesc, însă niciodată lucrurile nu au ajuns în halul în care au ajuns pe vremea lui Plahotniuc, când nu se mai făcea niciun secret din afacerile cu deputați. Traseismul devenise fenomen: unul tot mai puțin controlat și din ce în ce mai riscant.
În 2013, M. Ghimpu este lipsit de 6 deputați din 11. În 2014, PLDM, care era cea mai mare fracțiune parlamentară, rămâne cu doar 5 deputați din 23. În 2015, Voronin este furat de 14 deputați din 21, iar PDM, care adunase în rezultatul scrutinului 19 mandate din 101, devine partid majoritar. Parlamentul devenise o piață politică, în care banul decidea totul sau aproape totul. În R. Moldova, în care nu mai aveai ce privatiza, a început privatizarea deputaților. Și ar fi continuat, dacă alegerile parlamentare din 2021 nu ar fi fost câștigate de PAS.
Nu neagă nimeni, nici chiar cei din conducerea PAS, că lucrurile la guvernare se mișcă mai încet decât ar trebui, că în multe situații (inclusiv cea cu scumpirile) guvernul, în loc să anticipeze problemele, intervine post-factum, că există lucruri de recuperat în politica de cadre a partidului, că guvernul trebuie adaptat cât mai mult la realități, că banul public trebuie cheltuit și mai rațional, că prețurile nu pot fi lăsate de capul lor, că trebuie, cel puțin pe timp de criză, să existe o plafonare a salariilor bugetare, că capacitatea de cumpărare a populației (salariile și pensiile) nu corespunde cu prețurile sau că Moldovagaz ne-a transformat în cerșetori. Da, sunt multe de făcut și aceste „multe” nu sunt de azi sau de ieri, așa cum pretind cei de la Partidul Socialiștilor, Partidul Șor, Congresul Civic sau alți oponenți ai PAS, care ar fi gata să se împace cu orice agendă de guvernare, numai nu cu lupta cu marea corupție la nivel politic, pentru care își au și ei temerile lor.
Cazul celor 14 foști deputați comuniști, bănuiți de îmbogățire ilicită și corupție politică, nu ar trebui privit ca unul separat. El este, mai degrabă, începutul unui proces mai amplu de purificare a clasei politice, de unde și reticența atât de înverșunată a celor de la Șor. Se apropie funia de gard?
Cazul celor 14 e unul cu bătaie mai lungă decât arestarea și cercetarea lor. Traseismul politic e un fenomen răspândit nu doar la nivel central, dar și la nivel local, între primari și consilieri. Mediul administrativ local trebuie asanat și el. Va continua „de sus”, va începe „de jos” ori concomitent, cred că asta contează mai puțin, important e să pornească și să aibă și finalitate.
Lucrurile au mers prea departe. Dacă în 2020, pe 11 iunie, Parlamentul adopta o Declarație, prin care condamna traseismul și coruperea politică „din întreaga perioadă a parlamentarismului R. Moldova…”. Potrivit Declarației, „coruperea politică a deputaților are scopul de a schimba artificial raportul de forțe în Parlament. Voința oamenilor este călcată în picioare, iar năzuințele lor sunt tranzacționate fără nicio jenă. Acțiunile de corupere politică trebuie privite și ca o încercare de uzurpare a puterii prin încropirea forțată și monetizată a unor noi grupuri de influență în Parlament, cu pretenția de reprezentanți ai alegătorilor, pe care tocmai i-au trădat”. Spus clar, nu, doamnă Tauber, dnă Ivanov, dle Vitiuc… Apropos, Declarația e din 2020, aprobată și cu voturile dvs. Aveți a vă reproșa ceva? Era, desigur, mai bine să fi fost o lege, nu Declarație. Dar cât e până la lege?
