E prea devreme să aplaudăm

S-a dus anul. Au trecut și Sărbătorile de Iarnă, deși iarnă așa și nu avem. Dar, cu sau fără omăt, cetele de colindători și urători, urmând tradiția locului („stil nou” sau „vechi”), și-au făcut datoria: s-au rânduit pe la case colindând, dar și cu urături de bine, de sănătate, de belșug, roade bogate, viață plină de iubire, casele – de fericire, copii ageri și cuminți, viață lungă, bani în pungă, an mai bun și viată nouă, să ne ningă, să ne plouă…

Fenomenale, la trecerea dintre ani, aceste datini și ritualuri ale Sărbătorilor de Iarnă la români, care nu își au egal în lume, iar prin încărcătura lor textuală și emotivă sunt ca niște rugăciuni, vechi, născute odată cu Neamul și pentru Neam. Cât de bine ne-ar sta să fim așa după cum ne sunt colindele și urăturile, să ne trăim viața așa după cum o spun colindele și urăturile și, odată cu schimbarea anilor, să ne schimbăm în bine, fiecare și toți. Poate atunci ne-ar fi mai simplu, mai ușor să trecem peste ani, indiferent dacă au fost buni sau mai puțin buni.

S-a dus 2020. Nu a fost simplu să-l trăim până la capăt. A fost un an plin de cumpene și provocări, de care puțini care nu au vrut să se despartă: criză peste criză – sanitară, economică, politică, socială, după care seceta care ne-a sărăcit și mai mult, plus scamatoriile de pe piața valutară (leul tot mai dezgolit, dolarul ca un cerșetor la ușa cortului, iar Euro într-o tot mai exagerată apreciere), fapt care ne-a făcut și mai vulnerabili în fața scumpirilor. La toate astea se mai adaugă banditismul de stat și hoțiile în serie, operate după aceleași scheme criminale ca și până la Dodon. 2020 nu a fost un an al schimbărilor în bine pentru cei mulți.

Singurul semn bun al lui 2020 pentru R. Moldova, remarcat și acasă, și în lume, este moartea politică a lui Dodon, ultimul (să sperăm) exponent al regimurilor oligarhice de la noi. Faptul că, după învestirea Maiei Sandu, Dodon s-a grăbit să revină în funcția de președinte la socialiști (formal, pentru că neformal oricum era) nu-i mai servește la nimic. Socialiștii (PSRM) nu vor câștiga cu Dodon parlamentarele anticipate, așa cum nu au recâștigat președinția. Strategii lui Igor Dodon ar trebui să mai tragă cu ochiul în spate și să vadă că pe urmele lor calcă, și calcă sigur, Renato Usatîi, care se pregătește să ia locul PSRM în Parlament.

Suntem la început de an. Altul decât 2020, cu un alt președinte, dar cu același Parlament și Guvern anti-Maia, controlate de Dodon și de platforma parlamentară Șor-Sîrbu și cu aceeași moștenire, foarte peticită, lăsată de Dodon.

2021 pentru Maia Sandu este anul de probă. Nu va fi un an ușor și nici un mandat ușor, reieșind din faptul că Maia Sandu vrea să facă din R. Moldova un altfel de stat: un stat pentru oameni. Deocamdată, lucruri clare, din tot ce ar putea să urmeze, avem două. Unu: că Maia Sandu e pusă pe luptă, nu pe cedări. Și doi: că nu e singură în tot ce vrea să facă. Da, ar fi ideal să aibă parte de un Parlament și Guvern cu care să se descurce fără războaie. Dar chiar și dacă se va întâmpla să nu fie așa, șansele Maiei Sandu de a merge înainte rămân mari: are în spate votul solidar al cetățenilor, sprijinul, deja declarat, al partenerilor strategici, iar, în caz de nevoie, îl va avea, cu siguranță, și pe cel al „Parlamentului Străzii” – lucru probat în condițiile R. Moldova la începutul anilor ‘90.

Maia Sandu a încheiat anul 2020 și a început anul 2021, pornind să refacă ceea ce a reușit în 4 ani să strice cel mai mult Igor Dodon: relațiile cu vecinii. Pe 29 decembrie, a primit vizita la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis. Aici mare lucru nu trebuia să se întâmple. România este Țara-mamă și era de ajuns un schimb de „buna ziua”, lucru care s-a întâmplat. Altceva sunt relațiile cu Ucraina, care nu au fost niciodată fără noduri și umbre de la independență încoace și care au intrat în impas după 2016, când Igor Dodon și-a permis să declare Crimeea „parte a Rusiei”. Pe 12 ianuarie, Maia Sandu a fost primită în prima sa vizită externă la Kiev de către Volodymyr Zelensky. Au urmat și alte două întrevederi la nivel de Guvern și Parlament. Ajunși în fața presei, cei doi președinți au declarat că s-au înțeles să reia relațiile pe o platformă mai avansată – de parteneriat strategic în rezolvarea problemelor (toate serioase) rămase până acum nerezolvate între Kiev și Chișinău: patrimoniale, energetice, comercial-economice, de securitate, ecologie, frontieră, regim de frontieră… Deocamdată, toate la nivel de intenții. Dar intenții au existat și pe vremea altor președinți, doar că Kievul a subestimat mereu Chișinăul și, la fel ca și Rusia, a încercat să își impună interesele. În 1992, Ucraina a participat (Odesa a fost centru de recrutare pentru brigăzile voluntare din toată Ucraina și Rusia) la războiul de la Nistru de partea Rusiei. Din 1992 și până în 2014 (ocuparea Crimeii și Donbasului de către Rusia), Kievul a făcut jocurile Moscovei în formatele de negocieri pe problema transnistreană și a șantajat mereu Chișinăul cu statutul ei de mediator, cerându-i „tribut”. Și Chișinăul a plătit (întrebați-i cel puțin pe Andronic, Voronin, Filat, Leancă…). S-au făcut mai multe cedări. Sau avansuri: peste 500 de metri de litoral la Dunăre în zona portului de la Giurgiulești, tronsonul de cale ferată Etulia-Reni, tronsonul de autostradă de la Palanca, Hidrocentrala Novo-Dnestrovsk cu teritoriile adiacente, o serie de terenuri insulare pe Nistru, sanatoriul „Moldova” la Odesa (o bijuterie arhitecturală) și alte proprietăți și terenuri de-a lungul frontierei…

Solemnitățile la Kiev s-au încheiat. Am citit mai multe comentarii optimiste vizavi de vizita președintei Maia Sandu. E bine să fim optimiști. Dar Ucraina nu e România. În relațiile cu Ucraina trebuie să măsurăm de 10 ori. Totul. Și totul, de la început. Altfel riscăm să eșuăm, așa cum a eșuat Bucureștiul cu Tratatul politic de bază (1997) cu Ucraina. E prea devreme, totuși, să aplaudăm.

PS. Pe final, o întrebare, deloc retorică: de ce din agenda vizitei a lipsit problema comunităților românești din Ucraina, fie că-i vorba de Bugeac sau Bucovina, asimilate prin politici abuzive inclusiv de actuala administrație de la Kiev?