Dodon în căutarea „Calului Troian”
COVID-19 ne-a furat în acest an Paștele. Deși în Noaptea Învierii au avut, ca și în alți ani, ușile deschise și lămpile aprinse, bisericile au fost goale de lume, fără tradiționalele ceremonii pascale, cu înălțări de „Slavă Mântuitorului!” și „Hristos a Înviat!”.
Virusul ne-a ținut de Paște în izolare, departe de biserică, de tradițiile pascale, închiși în case, mai departe unii de alții, mai în singurătate decât de obicei, deși până la pustnicie mai e departe. Deși greu de spus dacă în condițiile unei lumi globalizate mai poate fi loc și pentru pustnicie.
Lumea caută și nu are, deocamdată, răspuns la cea mai elementară întrebare a zilei: ce va urma în următoarele săptămâni, luni? Și nici măcar la întrebarea, „cum a fost de Paști?”. Unii spun că s-au descurcat „cu puțină agheasmă, cu o lumânare, cu „Tatăl Nostru în fața icoanelor din casă”, alții susţin că „s-a trecut, a fost cum a fost, dacă altfel nu s-a putut”. Și există lume care a tânjit după tradiție, ritualuri, semnificații: „Biserica e biserică. Slujba e slujbă în Biserică. Asta e tradiția… Biserica te încarcă de Lumină. Mai bine decât a fost dat de la Dumnezeu să fie, nu poate fi…”.
Pentru autorități a fost mai simplu să decidă: „slujbele în biserici, fără lume. Și transmisiuni televizate în direct…”. Pentru Biserică a fost mai greu. Clericilor le-a fost mai complicat, poate chiar imposibil să accepte și, mai ales, să se împace cu gândul și cu faptul ca în noaptea Învierii bisericile să fie goale, iar slujbele – oficiate fără lume. Și enoriașilor, crescuți și educați în tradiție, nu le-a fost mai simplu. Aceștia zic că nici pe timp de război nu a fost așa ceva.
Putea fi altfel? Putea. Și a fost, în dependență de caz. În unele localități, în special la sate, preoții au mers cu sfințirile pe străzi, pe la porțile oamenilor și au făcut toate rânduielile cu putință, posibil de oficiat în afara bisericilor… A fost un Paște în afara rânduielilor tradiționale. Dar oricum, „chiar dacă ne-a izolat în case, COVID-ul nu ni l-a putut lua pe Dumnezeu și nici Paștele. Pe 19 aprilie, în toate casele s-au aprins lumânări și s-a cântat „Hristos a Înviat!”, îmi vorbea într-o discuție privată pictorul Grigore Plămădeală.
Cum și de unde a venit peste noi COVID, nimeni nu are un răspuns știut până la capăt, dar tot mai multă lume este dispusă să creadă (iar alții și să demonstreze) că COVID-19 nu ar avea nimic cu liliecii și nu ar fi un virus natural, ci unul simulat, produs, potrivit presei britanice, „în condițiile unui laborator de nivel 4 (Wuhan, China), autorizat să manipuleze viruși letali pentru om”. Deci, să omoare oameni. Întrebarea la care, deocamdată, specialiștii din domeniu, savanți de toată talia, biologi și virusologi (dar și profesioniști din domeniul serviciilor de inteligență) caută răspunsul, e cum a fost posibil ca noul coronavirus să iasă în afara laboratorului, să se răspândească atât de rapid și să atace atât de dur și diferențiat aproape toate continentele, în special Europa și America? A fost o chestie accidentală, scăpată de sub control ori una intenționată? Sau, poate, un experiment al cărui consecințe au fost prost calculate? Așa cum se întâmplase în 1988, în cazul cutremurului devastator de la Spitak (Armenia), cu o magnitudine de 6,9 pe scara Richter, care a afectat 40% din teritoriul Armeniei, ucigând peste 25.000 de oameni și despre care mai târziu s-a strecurat în presă că ar fi fost un experiment nereușit de simulare a cutremurelor, probat de Moscova. Posibil, de ce nu? La fel cum nu este exclus nici în cazul COVID-ului.
Luate prin surprindere, toate guvernele lumii sunt în căutarea răspunsului la întrebarea „de unde?” și a soluțiilor de anihilare a virusului. Nu se întâmplă același lucru și la Chișinău. Și e clar. În primul rând, R. Moldova nu are capacități de a se implica în investigații de acest nivel. Iar în rândul doi, lupta cu COVID-ul în R. Moldova nu e decât un spectacol electoral, regizat de Igor Dodon, un spectacol televizat în trei acte (primul – cu premierul Ion Chicu, actul doi – cu ministra Viorica Dumbrăveanu și trei – cu însăși Igor Dodon), prin care „președintele” caută (după ce nu s-a remarcat prin nimic în cei patru ani de „domnie”) să își facă, cu ajutorul lui Chicu și Dumbrăveanu, imagine electorală de cel mai mare luptător pentru binele națiunii. COVID-ul, pare-se, a devenit pentru Dodon un fel de „Cal Troian” pentru prezidențialele din toamnă , cu care el speră să poată minți (induce electoratul în eroare) și recuceri Troia (președinția) pentru un alt mandat de 4 ani. Și, în această obsesie a sa, Dodon se anină de orice, pentru a fi scos la ecran.
E vorba de COVID-19 – Dodon e pe fază (dublându-i pe Chicu sau Dumbrăveanu), e vorba de Focul Haric – Dodon în față, Mitropolitul – pe planul doi (deși Biserica și statul sunt separate), e vorba de Paște – Dodon la microfon – nu Mitropolitul, deși Pastorala în toată lumea e pâinea Ierarhilor bisericești, Blajinii – la fel. Decide Dodon și nu Sinodul. Și tot așa. De ce atâta „băgătură” în orice gaură și goană după imagine? În primul rând, pentru că oamenilor neimportanți le place să-și dea importanță. Și doi: suntem în an electoral și Dodon se teme că în cazul în care nu va fi arătat o zi-două la televizor, lumea va uita de el. Și forțează nota. Mai bine zis, limba, că în lucruri mai serioase Dodon nu se implică. Despre miliardul furat când l-a mai auzit cineva vorbind? Dar despre armata rusă la Nistru? Creditele neperformante de la BEM? Marile dosare de corupție? Sau extrădarea lui Plahotniuc, care de la o zi la alta s-ar putea să-i sufle în ceafă?
„Calul Troian”, pe care-l încălecase Dodon în 2016, s-ar putea să nu-l mai slujească. Numai cu Putin, fără Plahotniuc, puține șanse, oricât de mult i-ar umfla sondajele ratingul. Va fi COVID-ul noul „Cal Troian” al lui Dodon?
În 2005, Voronin câștiga al doilea mandat nu pentru că a fost cel mai tare, dar pentru că a acționat slab opoziția.
