Dezbaterea Maiei sau abaterea lui Dodon?
În aceste prezidențiale nu am avut dezbateri între candidați. Da, e toamnă, e sărăcie, e coronavirus, ne mai arde de dezbateri? Parcă n-am auzit cu toții, de zeci de ori, ce are de spus fiecare în parte, la ce ne-ar ajuta să ne-o mai spună o dată, împreună? Cam aceasta e percepția despre dezbaterile între cei doi candidați în ultima rundă prezidențială
Personal, cred că dezbaterile ar trebui impuse prin lege. Dezbaterile înseamnă acces la informații cu privire la candidat și acest principiu nu trebuie ignorat
Totuși, dacă mâine ar avea loc o dezbatere între Igor Dodon și Maia Sandu, cum s-ar întâmpla asta? Cred că un pic mai rău decât s-a întâmplat în 2016. Igor Dodon și-ar etala și mai mult supremația sexuală, făcând aluzii la statutul marital al Maiei Sandu, luând în zeflemea studiile acesteia la Harvard, făcând glume privind experiența ei în oficii importante de la Washington, după care ar ataca-o fără scrupule cu manipulările lui preferate: LGBTQ și unionismul, acoperindu-se pe sine de sus până jos în evlavia unui președinte umblat pe la Athos.
Ei și ce dacă Igor Dodon ar ataca-o neortodox pe Maia Sandu? Dacă a decis să devină președintă, să iasă în față și să arate gradul de reziliență, să vadă societatea capacitatea de a răspunde sub presiune. Vrem reacția omului viu în situații noi, neobișnuite. Și poate ar trebui supuși unei asemenea încercări de spontaneitate nu doar candidații la prezidențiale, dar și parlamentarii, miniștrii, primarii
De asemenea, dezbaterile ar fi scos în evidență capacitatea Maiei Sandu de a adresa întrebări. Și aici, lista trebuia să fie mare și grea: despre corupție, kuliok, lipsa de reforme în justiție, cheltuieli enorme la venituri oficiale modeste, lipsa de rapoarte oficiale, lipsa miliardului, etc., etc. Totuși, răspunsurile lui Igor Dodon ar fi fost cele pe care le-a vociferat permanent timp de 4 ani: ”De-atâta”, ”Nu țin minte”, ”Nu umblați cu făikurile”. Toate acestea, amestecate cu atacuri sexiste, glumițe obraznice, apropouri dezgustătoare și aluzii înjositoare. După care mașina propagandistică, plină de televiziuni, pagini web, armate de troli pe rețelele sociale ar fi deviat atenția publicului de la ne-răspunsurile privind corupția la apropo-urile sexiste și cu asta ar fi rămas publicul.
De ce, totuși, nu a mers Maia Sandu la dezbatere? A fost refuzul ei dovada unei slăbiciuni sau un pas inteligent de a ocoli mașinăria de împroșcat glod? Nu știu. Eu însă am o altă întrebare către noi toți. Cum am ajuns noi, ca societate, în acest punct în care tipi cu studii slabe, cu experiențe profesionale limitate, plini de controverse și de acte de corupție, cu CV-uri încărcate de imoralități să conducă orice și practic totul în acest stat? Cum de am ajuns ca asemenea tipi, care culeg căpșuni cu gay, spală bani cu musulmani, merg în vacanțe cu imorali să atace oponenții pentru că ar promova respectul pentru toți oamenii, indiferent de religie, sex sau mărimea creierului? Cum de am ajuns să n-avem altă soluție decât să trebuiască să discutăm cu ei, să coborâm la nivelul inculturii lor, să ne împroaște cu glod în loc să răspundă la întrebări?
Trebuie să renunțăm la dezbateri? Nu. Trebuie să transformăm dezbaterile într-o platformă unde se discută chestiuni de maxim interes pentru societate și se taxează inducerea în derizoriu a problemelor publice prin insinuări, speculații, și exploatarea fricilor electoratului față de anumite subiecte cu care a fost intoxicat timp de 30 de ani: dacă nu pupăm mâna Moscovei – murim, dacă mergem în UE – ne cresc coarne, dacă vorbim româna – devenim fasciști, dacă vrem transparență – suntem plătiți de masoni.
La modul ideal, aș vrea o dezbatere la care întrebările să fie adresate doar de jurnaliști de investigație, iar dezbaterea să fie transmisă în direct la toate posturile TV, inclusiv la cele ale oligarhilor, inclusiv la cele controlate de candidații electorali, dar, în primul rând, la televiziunea publică.
