Democrația e un spectru. Unde ne aflăm noi?
„Democrația” a devenit un termen mare, atât prin definiția multilaterală, cât și prin influența pe care o are în narațiunile politice. Cuvântul are puterea de a calibra atitudini sociale și de a legitimiza acțiuni ale actorilor politici. Iar acest fapt creează oportunități pentru liderii demagogi, poate chiar autoritari, de a beneficia de pe urma naturii complexe și vagi a democrației. Deci, cum diferă democrațiile lumii? Cum este utilizată democrația în narațiunile naționale în contextul afacerilor externe ale acestora?
Moldova încă radiază de pe urma Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc la data de 1 iunie. Pe lângă faptul că străzile sunt mai curate, pachetele de ajutor și susținerea internațională spre avansarea țării la statutul de membră a Uniunii Europene consolidează natura democratică a statului. Evenimentul a fost și o lecție de diplomație pentru toți cei care l-au urmărit. Începând cu gesturile călduroase de salut între lideri, până la colaborarea în cadrul meselor rotunde, toate aceste tipuri de comunicare trasează natura relațiilor dintre state. Astăzi, alianțele din cadrul relațiilor internaționale sunt dirijate în special de angajamentele democratice ale statelor.
Generația mea a crescut într-o țară independentă și suverană care a luptat în cei 32 de ani anume pentru un sistem de guvernare democratic. Deși am simțit mai mult decât colegii mei de universitate din vestul Europei instabilitatea parcursului democratic, am trăit mereu cu certitudinea că democrația și libertatea politică este inevitabilă. Totuși, pentru majoritatea oamenilor din lume, în special pentru cei care au trăit în regimuri politice alternative, libertățile democratice au un rol secundar comparativ cu prioritățile personale, așa cum sunt accesul la apă potabilă, oportunitățile de educație pentru copiii lor, calitatea sănătății și altele care pentru noi, cei crescuți în Occident, sunt garantate.
Dacă am fi supuși alegerii: a fi sărac într-o democrație sau bogat într-un sistem autoritar, ce credeți că ar alege fiecare? Presupun că ar fi mai tentant să fii cetățean al Singapore-ului, decât al unei democrații electorale precum Benin. Dar această întrebare, desigur, presupune o alegere incorectă. În cercetările academice încă nu a fost depistată o cauzalitate explicită dintre tipul de regim și dezvoltarea economică a unui stat. Sunt democrații sărace, sunt țări autoritare bogate. Totuși, acum, 8 din 10 sisteme economice sunt democrații. Deși în anumite aspecte este imperfectă, democrația este regimul cu riscul cel mai redus pentru un stat, motiv pentru care se și luptă pentru libertățile implicite.
Una dintre vulnerabilitățile democrației este incluziunea acesteia. Statisticile din 2022 arată că pandemia și altercațiile teritoriale au scăzut nivelul global de democrație de la 5.44 în 2019 (înainte de COVID-19) la 5.29 (pe o scară de la 0 la 10). Cifra este îngrijorătoare, fiindcă, deși după Războiul Rece aproape jumătate din țările lumii s-au angajat într-o tranziție către democrație, statisticile sunt alterate de versiunile reinventate ale conceptului democratic. Astăzi, sistemul internațional e amenințat nu atât de mult de sistemele autoritare, cât de democrațiile contrafăcute. State precum China, încorporează elemente democratice în narațiunile naționale, reinventându-le definițiile în baza propriilor valori, care mai apoi funcționează pe post de puncte de acces în afacerile internaționale. Acum răspunsul negativ la întrebarea „este China un stat democratic?” a devenit evident. Totuși, înainte de pandemie, chiar și cei mai emeriți academicieni n-ar fi oferit un răspuns concret.
Utilizarea înșelătoare a noțiunilor democratice se observă, de obicei, când există discrepanțe între mesajele liderilor politici îndreptate către comunitatea internațională și cele îndreptate către audiențele domestice. Continuând exemplul Chinei, în discursul său din cadrul Adunării Generale ONU (2020), Xi Jinping a îndemnat să „ne unim prin valori precum pacea, dezvoltarea, echitatea, democrația și libertatea”. În contrast, într-un articol din revista „Qiushi” a partidului Comunist al Chinei din 2019, liderul a fost citat invocând faptul că „China nu trebuie să urmeze traiectoria Vestului de „constituționalism”, „separare a puterilor în stat” și „independență judiciară””. Exemple ale divergențelor conceptuale ale angajamentelor democratice găsim și mai aproape de casă. Implicarea Rusiei, încă înaintea invaziei Ucrainei, în campanii puternice de dezinformare, de atacuri cibernetice asupra sistemelor informatice ale statelor, în procesele electorale externe, sunt doar câțiva parametri care ar fi fost suficienți pentru înlăturarea Rusiei din lista de democrații sau democrații în tranziție ale lumii.
Totuși, ce rol au teoriile ideologice în structurile politice și sociale în care suntem angajați și în ce mod suntem noi afectați de democrațiile denaturate? În primul rând, teoriile au rol profilactic. Ele prezintă psihologia actorilor politici în operațiuni de ordin regional sau chiar global, astfel încât să existe o predictibilitate de acțiune. În contextul războiului din Ucraina, a fost blamată anume inabilitatea sistemului liberal de a estima capacitatea de rebeliune a actorilor non-democratici precum Rusia. Ceea ce lipsește teoriilor democratice este o metodă eficientă de ofensivă împotriva acțiunilor oportuniste ale actorilor unitari ai sistemului politic. Noi nu trebuie să permitem ca definiția democrației să fie una discutabilă. Aspectele democrației sunt puterea de stat, participarea cetățenilor și regula legii. Trebuie să luptăm anume pentru a menține integritatea acestor 3 piloni.
