Dacă nu era Dodon, și Rusia, poate, era altfel
Dodon s-a retras de la Condrița. Marți, cu trei săptămâni înainte de a-și încheia mandatul, Igor Dodon și-a strâns catrafusele și a părăsit cuminte, fără ifose, revolte proletare și lupte stradale (după cum amenințase) reședința prezidențială de la Condrița. Semn bun.
Tot marți, Externele ruse, în persoana ministrului Serghei Lavrov, au declarat, pentru a doua oară consecutiv în ultimele două săptămâni, că Rusia nu va pleca din R. Moldova și nu va lua în calcul, sub nicio formă, declarațiile președintelui nou ales, Maia Sandu, privind retragerea necondiționată a trupelor operative ruse de la Nistru, evacuarea munițiilor de la Cobasna și transformarea misiunii militare ruse de pacificare în una civilă, sub egida OSCE. Semn rău.
Faptul că Chișinăul cere (și o face la cel mai înalt nivel), iar Rusia refuză categoric (și iarăși, în primele eșaloane ale puterii) să își retragă trupele militare de la Nistru nu e o premieră. Așa cum nu e o premieră și cazul când Moscovei i se reproșează sau i se aduc acuzații (pe plan național și internațional) că nu se conformează propriilor angajamente, asumate inclusiv prin tratatul politic de bază moldo-rus din 2001 și prezintă riscuri și pericole pentru securitatea, integritatea teritorială și suveranitatea R. Moldova. Chiar și după 29 de ani de la căderea URSS, Moscova se ambiționează să trateze și mai departe R. Moldova ca pe o gubernie periferică a fostului imperiu – o suită întreagă de tot genul de experți umblă periodic la Moscova, dintr-un studio TV în altul, cu tot felul de atlase și hărți improvizate după ei, prin care caută să demonstreze (nu știu cui) că Basarabia și Transnistria ar fi vechi pământuri rusești și că Chișinăul e sortit să ia în calcul interesele Rusiei la Nistru.
Faptul că Moscova se obișnuise cu acest gând, mai ales în ultimii ani, cât l-a avut pe Dodon („kremlinistul”) președinte la Chișinău, e una. Problema e că Moscova uită să ia în calcul că Dodon nu mai este, că situația de la Chișinău, după 15 noiembrie, s-a schimbat și că în noua situație e normal să existe o „schimbare a status quo-ului” și în „problema transnistreană” (de fapt, a prezenței militare ruse la Nistru). În caz contrar, ce rost mai are Tratatul politic moldo-rus? Ar trebui denunțat și, de ce nu, renegociat. Păstrarea în continuare a conflictului în stare de îngheț (sunt 27 de ani de la războiul din 1992) nu e o soluție, ci o problemă, o problemă de principiu, creată intenționat și menținută artificial de Moscova pentru a bloca parcursul european al R. Moldova. Altfel zis, libertatea de a fi a R. Moldova. Că asta au făcut, mână în mână, timp de 4 ani, Putin cu Dodon. Și am ajuns ca jumătate din R. Moldova să fie astăzi pe drumuri, iar altă jumătate să plângă de dor și sărăcie. Era normal ca Maia Sandu să pledeze pentru reevaluarea relațiilor cu Rusia, mai ales în ceea ce privește cea mai serioasă problemă în relațiile Chișinău-Moscova? Evident. Altceva e că Moscova a reacționat inadecvat.
La două zile de la anunțarea rezultatelor scrutinului prezidențial, într-un interviu pentru publicația ucraineană „Европейская правда”, fiind întrebată despre conflictul transnistrean și despre soluționarea acestuia, Maia Sandu a declarat că pentru asta trupele ruse de la Nistru, care staționează ilegal pe teritoriul R. Moldova, trebuie să plece, trebuie evacuate munițiile de la Cobasna, reformat corpul de pacificare militar rus în unul civil, sub egida OSCE, și eliminat planul Kozak de federalizare a R.Moldova. Soluțiile pentru rezolvarea problemei transnistrene trebuie să fie pașnice, a precizat Sandu.
Moscova a reacționat imediat. Împotriva ei au fost mobilizate presa afiliată Kremlinului și instituțiile centrale de stat. „Rusia nu va accepta niciodată retragerea trupelor sale din Transnistria… Asistăm la o perspectivă de „dezghețare” a conflictului, ce va fi urmată de intrarea în „faza fierbinte”, indiferent de ce spune Maia Sandu despre dorința sa de a soluționa problema în mod pașnic”, a reacționat, din partea Dumei de Stat, Elena Panina de la Comitetul pentru afaceri internaționale. „Rusia îndeplinește funcții foarte importante în Transnistria şi o modificare a status quo-ului poate duce la o destabilizare semnificativă”, a comentat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Au urmat Externele ruse cu declarația purtătoarei de cuvânt a MAE, Maria Zaharova. „Intențiile” Maiei Sandu de a obține retragerea militarilor ruși din Transnistria are drept scop „zădărnicirea eforturilor privind soluționarea pe cale pașnică a conflictului… Până la asta este mult”, zice Zaharova. Cât de mult? Niciodată?
Ceea ce a pornit Moscova este o campanie informațional-propagandistică de discreditare planificată a Maiei Sandu. Era și de așteptat. Moscova se răzbună pentru că a pierdut alegerile. Și doi, pentru că Maia Sandu, spre deosebire de Igor Dodon, care a jucat 4 ani kazaciocul ba sub Putin și Kozak, ba sub Rogozin și Krasnoselski, a avut curajul să declare Moscovei că relațiile cu R. Moldova urmează să fie făcute după reguli comune, iar regulile – respectate. Și că, în R. Moldova, după 15 noiembrie, s-a terminat cu iobăgia. Puteam s-o terminăm și mai demult? Da, dacă R. Moldova ar fi avut „căruțași”, care să nu schimbe de fiecare dată oiștea ba la Est, ba la Vest. Sau să scoată „căruța” la drum, fără oiște. Pe relația cu Rusia, mai mult decât cu oricine, am avut un balamuc. Cu Snegur a fost un fel, cu Lucinschi și Voronin – alt fel, mai altfel a fost cu Timofti și fu-u-u, cu Dodon. Dacă nu ar fi fost Dodon până la Maia, poate că și Rusia devenea între timp altfel.
Zice Dodon că a fost președintele bunelor relații cu Rusia. Ho-o! După mandatul lui Dodon, relațiile cu Rusia, ca să fie relații și nu șerbie, trebuie reluate de la zero. Avem de lucru.
Igor Dodon a plecat marți de la Condrița. Va mai rămâne în Moldova? Circulă în anumite medii vorba că, dacă pleacă Guvernul Chicu și Greceanîi pierde șefia Parlamentului, Dodon se retrage în Rusia. Cică, ar avea de la Putin, la periferiile Moscovei, recompensă pentru slugărnicie, o moșie, pe care vrea să crească vânt.
