Cum un „kuliok” a detronat un președinte
Exact jumătate de an a trecut din ziua în care cu toții am putut urmări o secvență video cum nu mai văzusem până atunci vreodată. O gașcă de corupți, având statut de oameni de stat, convocați într-un birou luxos, vorbeau despre treburile țării, dar mai ales despre o torbă în care ar fi fost niște bani murdari, care treceau fără piedici de la un clan la altul. „Vine ziua salariilor”, explica șeful de atunci al statului, prezent la acea întâlnire, indicând astfel că banii trebuie să ajungă la Cornel, că el, președintele, va lipsi, deoarece „pleacă în deplasare”, deci, nu are cum lua și împărți personal acei bani.
Așa a început istoria „kuliokului” negru, având imprimată pe el imaginea unui calendar, al nu se știe cărui an. De fapt, în realitate, povestea are alt început, întâmplându-se cu mult mai devreme. Ceea ce a văzut lumea la 18 mai 2020, când deputatul Iurie Reniță a postat acele imagini, nu a fost ziua de naștere a „kuliokului”, ci începutul căderii publice a șefului statului. Da, acel episod a reprezentat începutul alunecării sale zgomotoase într-un hău din care nu va mai putea reveni nicicând în punctul din care s-a rostogolit.
Este adevărat, și până atunci cetățenii aveau dubii în materie de integritate, de calitățile sale morale, de inteligență, corectitudine și cumsecădenie. Oamenii înțelegeau că promisiunile sale electorale sunt vorbe în vânt, că nimic din cele realizate pe parcursul mandatului său nu s-a întâmplat pentru ei, ci mai degrabă pentru el și pentru apropiații săi, că își permite să se bucure de beneficii care depășesc mult veniturile sale oficiale, că e capabil să semene multă ură în societate și că, deseori, confundă adevărul cu minciuna. Toate păreau clare, dar momentul în care lumea a descoperit circuitul „kuliokului” de la un mafiot la altul, a înțeles că depravarea e prea profundă și că orice om, ajuns într-o astfel de decădere, nu mai poate fi recuperat. Astfel, în doar jumătate de an, șeful statului, având la dispoziția sa un guvern format de el, pe placul său, o Comisie Electorală Centrală care, neoficial, era obligată să-i asigure victoria la prezidențiale, având la îndemână orice resurse administrative și-ar fi dorit, având posturi TV, inclusiv postul public de televiziune, Moldova 1, dar și loialitatea nemărginită a CCA, având un detașament de consultanți de la Moscova, dar și toată predispunerea lui Vladimir Krasnoselski (Transnistria) și a Irinei Vlah (Găgăuzia), a pierdut ambele tururi de scrutin prezidențial.
Atâta siguranță a avut în victoria sa, încât nu reușește să-și revină, tot insistând că va contesta, că își va face dreptate, că va apela la susținătorii săi, dacă va avea nevoie… Unde să-și mai caute dreptatea, în cazul acestei diferențe de 15% dintre numărul de voturi acordate celor doi candidați? Or, chiar și el, având toată puterea în mâini, nu a putut falsifica rezultatul în măsura în care să apară o diferență de tocmai 15% de voturi în favoarea sa…
În toată această poveste merită reținută istoria „kuliokului” cu bani, purtat de la un mafiot la altul, imagine care a devenit simbolul decăderii politice în R. Moldova. Lecția pe care ar trebui să o însușească de aici orice om de stat este una extrem de simplă. Decăderea spectaculoasă a lui Igor Dodon a fost generată de deconspirarea „kuliokului”. Deci, cum spuneam, lecția e extrem de simplă: că o fi banii într-un „kuliok” similar sau în vreo valiză, că o fi prin conturi offshore, implicarea demnitarilor de stat în tranzacții cu astfel de bani va duce inevitabil la alunecarea lor în hăul lui Dodon.
