Cum arată sistemul nostru de sănătate, dezgolit de COVID
De zece luni, de când planeta a intrat în pandemie, fiecare zi ne aduce date noi, informații înfricoșătoare, rareori și optimiste, despre cum va fi viața noastră după COVID. Tot mai multe voci afirmă că nimic nu va mai fi la fel. Că se vor schimba relațiile, atitudinea, stilul de viață, că oamenii în esență și cu-adevărat vor trăi altfel. S-ar putea să aibă dreptate cei care susțin aceste teorii, pentru că lumea deja a devenit altfel, iar pandemia continuă și nu există vreo certitudine că s-ar sfârși în curând.
Pe lângă multe rele, triste, complicate, câte s-au întâmplat în ultimele 10 luni, ar trebui să recunoaștem să oamenii au deprins calități pe care le puneau la îndoială altă dată. A apărut un gen de solidaritate umană, care semnifică nu doar compasiune, înțelegere, empatie, dar și ajutor, și implicare. Oamenii împart din mâncarea lor, din medicamente, donează bani celor care sunt în pericol de a îngheța de frig sau care suferă de foame. Solidaritatea de la om la om a crescut într-o solidaritate extrem de importantă, cea dintre state.
Dar pandemia a dezgolit și fațete nevăzute până acum din viața noastră, iar în R. Moldova o descoperire șocantă o constituie cea legată de starea instituțiilor medicale, în special a celor raionale.
Acum câteva zile, am discutat cu șefi de spitale din mai multe raioane. Unii, mai retrași în declarații, au refuzat să spună exact care era nivelul de dotare a instituției la debutul pandemiei. Tot ei au refuzat să ne spună cum își tratează pacienții, în lipsa echipamentelor necesare, destinate cazurilor de Terapie Intensivă. Alții, mai curajoși, au recunoscut că spitalele pe care le gestionează au intrat în pandemie cu echipamente din alt secol, cu saloane nereparate, neîncălzite corespunzător, cu lifturi defectate, fără aparate de ventilare artificială a plămânilor, fără oxigenatoare, dar și fără aparate mobile de radiografie, singurele care pot fi utilizate în cazul pacienților intubați sau a celor imobilizați în sălile de Terapie Intensivă. Ce se întâmplă cu un bolnav grav, dacă ajunge într-o astfel de instituție? Dacă nu e transferat la timp în vreun spital din Chișinău, acest pacient decedează, iar noi, cei rămași în viață, deocamdată, ne vom întreba, la analiza statisticilor privind persoanele decedate, făcute publice a doua zi, de ce atât de mulți pacienți mor în spitalele raionale. Răspunsul la această întrebare se conține în rândurile de mai sus.
O parte dintre directorii de spitale recunosc că, în cele 10 luni de pandemie, au rezistat doar datorită ajutoarelor umanitare venite din afară. Unii nu pot spune de unde anume le-a venit sprijinul, pentru că prin spitalele raionale aceste ajutoare sunt repartizate de Ministerul Sănătății, deseori fără a li se spune din care țară sunt trimise. Astfel, e ușor de constatat că în R. Moldova pandemia a fost și mai este folosită de cei de la guvernare în scopul consolidării imaginii lor politice.
Alți administratori de spitale sunt „recunoscători” pandemiei. Ei spun că, de nu ar fi ajuns COVID-19 și pe la noi, sistemul sanitar ar fi rămas de izbeliște. Nimeni nu s-ar fi îngrijit de lipsa de concentratoare de oxigen sau de monitoare destinate monitorizării stării pacienților gravi. Nimeni nu s-ar fi gândit că sănătatea lucrătorilor medicali poate avea limite ireversibile. Nimeni nu s-ar fi gândit că viața fiecărui om e de mare preț, iar statul e obligat să protejeze viețile cetățenilor săi. „Acum, întreaga societate, de la simplul cetățean până la cel aflat la guvernare, a simțit ce înseamnă lipsa de cadre medicale, lipsa de echipamente, lipsa de medicamente, a înțeles ce simți atunci când moartea te paște negreșit”, spun medicii.
De altfel, una dintre lecțiile oferite de pandemie ar trebui să fie cea despre curajul medicilor de a vorbi deschis despre problemele din sistem și nu doar atunci când moartea le fură colegii.
