Cine stă în spatele investigațiilor ZdG
Joia trecută bunica unei colege a telefonat la redacție plângând ca un copil. Tocmai primise numărul proaspăt de ZdG, a citit investigația nepoțicăi Diana Gațcan și și-a pierdut liniștea. I s-a făcut frică de ce i se poate întâmpla jurnalistei, a luat-o frica ceea glacială, pe care noi, cei crescuți în URSS am gustat-o din plin. Noi știm că omul care critica demnitarii putea să dispară, sau să ajungă la pușcărie, sau la psihiatrie.
Neliniștea acestei bunicuțe Iulia m-a aruncat într-o mlaștină de amintiri. De câte ori mă telefona alarmată maică-mea să mă întrebe dacă suntem bine, că a citit investigația despre președintele X, sau procurorul Y sau oligarhul Z. Deși nu-i cunosc personal pe părinții și bunicii colegilor mei, am auzit istorii îngrijorătoare despre stările lor când citeau articolele din ZdG. Știu că se îngrijorează și mama lui Victor, și cea a lui Anatolie, și părinții Danielei. Știu că Ecaterina și Marina aveau uneori dileme, să comunice mamelor despre riscurile la care au fost supuse în teren la filmări, sau să se abțină. Știu că mama Alionei își face griji că de atâta stres ”i s-a îngustat stomacul” și eu mă gândeam uneori că ea nici nu îl mai are (dar în concediu îi reapare, deci e bine). Știu că Olga nu le mai spune chiar tot părinților. Să mai zic că în acest moment avem două colege care sunt în așteptarea bebelușilor și securitatea lor e tot o prioritate? Să vă zic că deseori i-am văzut pe colegii de la știri în lacrimi după abuzurile verbale și amenințările unor politicieni și mă gândeam că părinții lor plătesc taxe ca aceștia să fie întreținuți din bani publici?
Probabil că părinții, bunicii, familiile colegilor mei citesc acest articol și așteaptă o promisiune: că vom face asta și asta și nu vor mai exista riscuri în viața dragilor lor. Aș vrea foarte mult să pot face o asemenea promisiune. Dar timp de 16 ani nu am putut să promit asta. Tot ce am promis a fost să mă strădui, să ne străduim cu toții, ca reporterii să muncească în condiții bune, cât mai sigure. Dar la un grup de investigații oamenii vin asumându-și și riscuri și necrezând în promisiuni.
Acum, de când cu pandemia, au apărut noi riscuri în viața reporterilor de la ZdG. Pentru că la un ziar de investigații reporterii nu pot sta în casă, ei trebuie să monitorizeze și să analizeze posibilele fraude în teren. Datorită unor donatori, am reușit să găsim foarte rapid măști bune, viziere, salopete și dezinfectanți. Am luat și măsuri de securitate la oficiu. Am aplicat și măsuri de securitate on-line. Dar a rămas provocarea cea mare: cum îi apărăm de posibili abuzatori, de servanți mascați, de corupți în mașini cu geamuri tonate?
Singura apărare în aceste condiții este vocea noastră. Cu cât mai vocali și cu cât mai mulți vom fi, cu atât mai extins va fi spațiul libertății de expresie și al jurnalismului independent. Munca într-o echipă de investigații poate fi privită din câteva perspective: ca o sursă de riscuri și de frământări permanente sau ca o muncă extrem de importantă, necesară și onorabilă. Cert este
că e o muncă grea și că nu oricine o poate duce. Faptul că o persoană minunată din familia Dvs a ales să facă această muncă e o onoare pentru noi. Având un membru al familiei Dvs la ZdG – aveți un luptător pentru transparență, adevăr, dreptate în preajmă. Într-un stat corupt oricine are nevoie de un luptător pentru dreptate în preajmă și e o binecuvântare pentru cei care îl au. Iar o familie puternică abilitează foarte mult un jurnalist.
La final, aș vrea să le mulțumesc și dragilor mei care și-au trăit stresurile cu vârf și îndesat în cei 16 ani. Când am pornit la drum cu ZdG fiica mea avea doar 4 ani și fiul doar 12. Tare multe seri am lipsit, și era tocmai atunci, când niște copii ca ei aveau nevoie cel mai mult de mama. Tare multe amenințări adresate ZdG s-au abătut, accidental, și peste ei. Tare mulți ani nu am putut intra în casă tristă, pentru că ei, sau soțul sau maică-mea mă priveau îngrijorați și mă întrebau: S-a întâmplat ceva la ZdG? Un proces nou? O amenințare? Întotdeauna am încercat să-i menajez, să zâmbesc și să zic că nu există probleme. Nu mă credeau, dar au învățat că așa trebuie tratate problemele – cu zâmbet și cu încrederea că sunt mici și vor fi rezolvate.
