Cea mai tare declaraţie la 100 de zile de mandat
Pe 15 noiembrie 2020, în rezultatul a două scrutine, Maia Sandu câștigă partida la prezidențiale cu Igor Dodon (57,75% la 42,25%) și preia șefia statului, cu dezideratul-cheie pe care l-a avut și în campania electorală: o altfel de R. Moldova, o altfel de clasă politică, Parlamentul dizolvat, alegeri anticipate, fără niciun fel de amânări. „În Parlament, există grupări care continuă să adopte legi împotriva cetățenilor, protejează schemele de corupție, au furat și au slăbit instituțiile statului, iar acum ne cer să le mai dăm timp să mai fure… Oamenii au nevoie de un Parlament responsabil, care să sprijine un Guvern stabil și competent”. Scurt și la subiect. Deși a luat o „bătaie bună” în campanie, Dodon refuză să ia în serios opțiunile Maiei Sandu. Rivalitățile rămân. Lupta continuă.
Săptămâna trecută, președinta Maia Sandu și-a prezentat raportul de activitate pentru primele 100 de zile de la învestire – perioada de probă și una „de foc”, în condițiile în care Dodon și socialiștii, prin „întovărășirea” cu cei din cartelul parlamentar Șor-Sîrbu, încearcă s-o saboteze și să se revanșeze la tot pasul pentru eșecul electoral de anul trecut. Socialiștii și Dodon mănâncă jăratic, rup potcoavele de pe ei cu tot cu unghii, neputându-se împăca cu faptul că după ce i-au pierdut Maiei Sandu lupta pentru Președinție, i-au mai pierdut săptămâna trecută și lupta pentru anticipate. Și i-au pierdut-o, ca și pe prima – cu brio, ceea ce pentru dânșii, ca principali exponenți la zi ai stângii neocomuniste, înseamnă începutul sfârșitului. Este ceea la ce s-au așteptat cel mai puțin Dodon și PSRM: două pierderi capitale într-un interval de 100 de zile e mai mult decât un eșec, de aceea Maia Sandu este „servită” de dânșii zilnic și la micul dejun, și la prânz, și la cină…
Cum au fost primele 100 de zile de mandat cu Maia Sandu, ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, ce i-a reușit, ce nu i-a reuşit și cum s-a manifestat și și-a manifestat atribuțiile și competențele? Repet, competențele, pentru că Dodon și ortacii îi leagă de gât la „100 de zile” și pandemia, și morții, și starea de urgență, și scumpirile, și pensiile, și criza economică, și cea socială, și lipsa finanțărilor externe… Dar ce, R. Moldova nu mai are Guvern? Sau poate Parlamentul a demisionat, din proprie inițiativă? Da, Guvernul e interimar, dar e Guvern. Dacă e plătit, e Guvern. În funcție. Și Parlamentul, așa cum e, cu această majoritate depravată și coruptă, dar există. Plătit și el. Ce fac? Lansarea Maiei Sandu s-a nimerit la timp rău, pe această pandemie, speculată pe toate părțile de socialiști. Mai ales, în condițiile unui blocaj agresiv din partea Parlamentului și a Guvernului, ambele controlate de grupul parlamentar Șor-Dodon și centrate pe lupta cu Maia…
100 de zile e un început. Cu pusul notelor cred că e prea devreme să umblăm. Ce a făcut și ce nu? Ceea ce, cu siguranță, nu a făcut Maia Sandu în primele 100 de zile e că, spre deosebire de Dodon, nu s-a răzbunat pe nimeni și pe nimic. Până la urmă, a cruțat și gardul din jurul Președinției, pe care inițial promisese că-l va da jos, dacă ajunge președintă. Uite că l-a lăsat, deși mulți s-au împiedicat de el și au fost gata să-l taie cu bucățica și să i-l ducă sub uşă, doar ca să-i ofere lui Dodon un prilej în plus să poată arăta cu degetul spre ea și s-o acuze public că, uite, de făcut nu face, dar de stricat s-a apucat să strice lucruri făcute de alții. Nu s-a întâmplat. Nu a alergat Maia Sandu cu poclon nici la Krasnoselski la Tiraspol, nici cu flori la mormintele căzăcimii mercenare, venite cu război la Nistru, și nici nu a mers cu valiza ticsită cu cadouri la Putin, nu a dat jos Drapelul UE de pe reședința Președinției, nu a amenințat NATO că-i va face foaie de drum din R. Moldova, nici UE că va retrage R.Moldova din Acordul de Asociere… Maia Sandu face impresia unui altfel de președinte, chiar dacă încă e la început de mandat, un mandat de la care lumea are multe așteptări… Și pe plan național, și internațional, în egală măsură. Refacerea relațiilor cu lumea, scoaterea R. Moldova din izolare internațională, ameliorarea relațiilor de bună vecinătate, pentru care Dodon s-a „trudit” 4 ani la rând, au costat-o pe Maia Sandu nici două săptămâni de mandat. Să ne amintim că, imediat după învestire, a primit prima vizită la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis, după care a plecat în vizită la Kiev, Bruxelles, Paris și Berlin… R. Moldova și-a recăpătat statutul de stat cu relații. L-am auzit pe socialistul Vasile Bolea reproșându-i Maiei Sandu: ce rost ar avea aceste relații, dacă în Moldova, oricum, nu vin bani. De parcă Bolea nu știe că banii în R. Moldova nu vin nu din cauza Maiei Sandu, ci pentru că partenerii noștri externi nu mai vor să mai verse bani într-un stat în care se fură cu miliardele, iar hoții stau la dos în Parlament, sub acoperirea mandatelor sau hoinăresc prin lume, liberi de orice probleme cu legea. Așa a fost. Așa încă mai este. Maia Sandu promite că așa nu va mai fi. Și insistă în continuare, după cum a făcut-o și până la cele 100 de zile de mandat, pe dizolvarea Parlamentului, alegeri anticipate și reînnoirea clasei politice la guvernare, fără să ia în calcul alte alternative. Faptul că se ambiționează să rămână pe poziții i-au creat probleme de relații la nivel politic nu doar cu socialiștii și cu cei de la Șor, dar și cu foștii parteneri electorali, cu unii intrând chiar în conflict deschis. Până unde se va ajunge, încă nu se vede. Dar faptul că, pe dreapta, nu există comunicare și unitate, se vede cu ochiul liber – lucru care nu face bine, inclusiv PAS-ului. Noi am mai trecut prin astfel de experiențe cu PPCD și PFD.
Pe 15 aprilie, Curtea Constituțională va examina sesizarea președintei Maia Sandu privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului. Potrivit președintei, dacă Curtea va da aviz pozitiv, „mai departe o să mergem pe scenariul pe care-l doresc cetățenii R. Moldova – alegeri anticipate”. Instituirea stării de urgență nu va „amâna dizolvarea acestui Parlament”, susţine Sandu. Este cea mai tare declarație a ei la 100 de zile de mandat.