Ce vor să afle procurorii de la jurnaliști
La sfârșitul lunii mai, ZdG a publicat un articol în care se relata despre istoria unui dosar cu doi procurori și trei polițiști, reținuți pentru o mită de 1,5 milioane de lei. În articolul „Proces public în dosarul mitei de 1,5 milioane de lei din justiție. Acuzații de șantaj, dezvăluiri noi și documente” se publicau, în premieră, câteva documente din acel dosar penal. Acestea arătau o posibilă implicare în dosar a lui Ruslan Popov, șeful celor doi procurori din perioada în care ei ar fi luat mita.
După apariția articolului și a documentelor în spațiul public, ce credeți că s-a întâmplat? Nu, nu am auzit să se fi autosesizat procurorul general. Nu știu dacă a fost inițiată vreo anchetă paralelă pentru a se verifica într-adevăr gradul de implicare în acel dosar al actualului adjunct al procurorului general. Știu doar că omul de afaceri, care a decis să vorbească despre aceste fapte, s-a ales cu alte dosare penale – un subiect la care vom reveni ulterior.
Se pare însă că cel mai interesant dosar a fost deschis în baza articolului 315, Cod Penal, „Divulgarea datelor urmăririi penale”. Scopul? Pentru a afla cum au ajuns să fie publicate acele documente din dosar în paginile Ziarului de Gardă. Astfel, marți, 8 decembrie, în calitate de autor al acelui articol, am fost citat, cu statut de martor, pentru a fi audiat. Urma să fiu întrebat de procurorul de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Marcel Tumuruc, printre altele, și despre cine mi-a furnizat acele documente.
Pentru prima dată, în cei peste 10 ani de când fac jurnalism, am ajuns să fiu audiat într-un dosar penal, deși în această perioadă am scris sute de articole despre corupție și despre corupți. A știut însă și procurorul, am știut și eu, a știut și sursa care a făcut posibilă apariția acelor documente – JURNALISTUL NU-ȘI DIVULGĂ SURSELE. Zilele trecute, am fost martor. Într-o zi, poți fi bănuit sau învinuit. Orice statut ți-ar conferi procurorii, această regulă este sfântă. Jurnalistul își protejează sursele până-n pânzele albe. O spune CtEDO, o spune legea cu privire la libertatea de exprimare, dar și Codul de Procedură Penală. Audierea a decurs firesc, fără excese și fără presiuni. Am avut în față un procuror care și-a făcut temele și care, probabil, a citit înainte de asta jurisprudența CtEDO. Așa că fiecare și-a făcut meseria. Chiar nu am nimic de reproșat.
De reproșat, nu. Dar o doleanță există: să reacționeze procurorii exact ca în acest caz la toate articolele pe care le scriu jurnaliștii. Să încerce să verifice toate faptele invocate în articolele de presă. Să caute mai adânc decât pot face jurnaliștii, pentru că, din fericire pentru ei, în multe articole din presă figurează numeroase informații care pot deveni punct de pornire în importante dosare penale. Contează să existe dorință și curaj, nu doar interese. Pentru că, în altă ordine de idei, și procurorii, și jurnaliștii de investigație ar trebui să aibă aceleași scopuri: de a contribui la combaterea corupției, de a trăi într-o societate transparentă și de a avea acces la cât mai multă informație de interes public, pe care să o dezvăluie fără ezitare.
Or, din păcate, lipsa accesului la informații îi face pe jurnaliști să nu poată funcționa la capacitate maximă. Dacă jurnaliștii ar avea acces la informațiile pe care le au procurorii sau ofițerii de investigație, cu siguranță, ar putea face mult mai multe, iar investigațiile s-ar transforma în adevărate rechizitorii.
