Ce trebuie să învețe guvernarea de la Șor
Credeam că mai mult rău decât a făcut Plahotniuc R. Moldova nu poate face nimeni. Ziceam cu ceva ani în urmă că ar trebui să îi mulțumim acestuia, și anume pentru faptul că a demonstrat tuturor cât de coruptibilă poate fi justiția, cât de decăzuți pot deveni cei care sunt responsabili de aplicarea legii, cât de cinic poate acționa triunghiul procuror-avocat-judecător. Trebuia să vedem asta, să o luăm ca pe o lecție care trebuie învățată, astfel încât să nu ni se mai întâmple niciodată.
Acum conștientizăm că de 5 ani, de când a plecat Plahotniuc, sistemul nu își poate reveni, nu are suficiente celule sănătoase ca să învingă gangrena. Dar nici metoda amputării nu dă rezultate, pentru că nu avem suficiente proteze potrivite.
Dar în timp ce societatea dibuia cum poate sana justiția, laboratorul corupției n-a stat pe loc. Ilan Șor, un învățăcel al lui Plahotniuc, a lansat un proiect extins: coruperea alegătorilor de la om la om. A început cu o localitate-pilot – Orhei, a cucerit-o, s-a mutat apoi în Găgăuzia, după care a împânzit cu proiectul său tot ce a mai rămas. Dauna cauzată de acesta nu știu dacă se poate măsura în bani, în prevederi din Codul penal sau în ani de pușcărie, dar niște lecții prețioase sunt de învățat: pentru cetățenii de rând, pentru activiști, pentru polițiști, procurori, judecători, dar și pentru guvernare.
Vreau să mulțumesc pentru posibilitatea învățării acestor lecții colegelor mele de la ZdG, Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, dar și întregii echipe redacționale. Au muncit timp de câteva luni, zile și nopți, ca să aducă în final o radiografie precisă a unui fenomen: cum să aduni oamenii grămadă, să-i fidelizezi și să-i motivezi. Doar că această comunitate șoristă nu a fost implicată să construiască democrație, ci niște celule de corupție, ură și dorință de a deturna statul de drept.
Dacă ne uităm atent la investigațiile realizate de colegele mele infiltrate în structurile lui Șor, acolo există o schemă foarte bună de comunicare. După fiecare protest, oamenii sunt telefonați sau adunați și li se mulțumește pentru implicare, li se spune că sunt o forță, că au făcut o treabă bună, că șefii sunt mulțumiți, că vor fi neapărat răsplătiți pentru efort.
Mulți dintre participanții în schemele lui Șor s-au implicat acolo pentru bani, ca să aibă lunar un adaos la pensie și la ajutoarele sociale pe care le primesc. Dar mulți se pare că au mers acolo pentru socializare, pentru sentimentul de apartenență la un grup care face ceva, pentru a se simți utili. Unii au mers mânați de frica dezinformării, considerând că dacă nu se vor implica ei, atunci se va întâmpla ceva foarte rău tuturor.
E clar că majoritatea dintre cei implicați în schemele lui Șor au devenit subiecți ai unor prevederi penale, dar chiar și legislația penală, și conceptul de penitență au la bază sensul de reeducare. Totuși, în R. Moldova au rămas încă mulți oameni care încă nu au ajuns în mrejele lui Șor, dar ar putea ajunge dacă nu pornim cu toții o contraofensivă informațională, de implicare civică, de conectare a oamenilor la construcția democrației, nu la distrugerea ei.
Deseori, abonații ZdG din sate ne zic că se simt singuri, copiii și nepoții le-au plecat departe, iar ei, la bătrânețe, privesc în geam și așteaptă când va veni… noul număr al ZdG. Cu ziarul vorbesc, cu ziarul petrec timpul. Pare trist, dar, de fapt, e mai bine decât să nu-l fi avut. Un pensionar care are ZdG în casă înțelege foarte bine democrația, actele penale, ce e legal și ce e ilegal. Nu avem cum verifica dacă printre abonații ZdG ar exista oameni conectați la Șor, dar avem foarte multe istorii de reziliență informațională. Avem multe mesaje de la oamenii din diasporă, care ne spun: „Părinții mei au fost șoriști, i-am abonat la ZdG și după un an au devenit proeuropeni.”
Ceea ce trebuie să învățăm de la Șor – e cum să comunicăm cu oamenii ajunși în umbră: pensionari, oameni fără muncă, oameni dezinformați. Nu, nu e suficient deloc să li se dea pensia și ajutoarele sociale pe card sau la poștă, nu e suficient să li se dea medicamente gratuite sau compensate. Ei trebuie să se simtă parte a societății nu doar atunci când e nevoie de votul lor, ci mai mult – până atunci. În fiecare sat trebuie să existe un grup de comunicare și mobilizare. În multe sate sunt case de cultură, biblioteci, centre sociale – reabilitate pe bani europeni sau din bugetul public, dar în unele cazuri nu ajung comunitățile să se bucure de ele. Unde sunt șezătorile, adunările, cluburile de discuții, de vizionat filme, de adunat folclor, de croșetat, de făcut ceva în interes propriu, dar și comun? Și statul trebuie să găsească 400 de lei sau 1000 de lei pentru a remunera mobilizatorii și informatorii comunitari.
Coffe break-urile din capitală trebuie să fie mutate în sate, cu tot cu ONG-iști, deputați, activiști – în fiecare sat trebuie să ajungă oameni importanți, energici, informați, care să-i privească în ochi pe săteni și să le răspundă la întrebări, la frici, dar să le dea senzația conexiunii la viitor. Și nu trebuie create aceste cluburi sătești pentru bifă, ci pentru comunicare asiduă, permanentă, de durată.
ZdG ține la oamenii din toată Moldova, dar și la standardele europene de viață, care nu vin fără muncă. De aceea avem și noi un plan: să abonăm cât mai mulți oameni dezinformați la ZdG, dar să organizăm și o caravană de vizionare a investigațiilor jurnalistice în sate. Dar ce va face guvernarea? Dacă aveți recomandări și soluții pentru ea, vă rugăm să ni le comunicați, căci am înțeles că nu ne citesc doar pensionarii, dar și miniștrii, parlamentarii, primarii și polițiștii.
