Ce știe Francesco despre brazda din fața Catedralei
Fiul său, Francesco, s-a născut pe când el muncea în Italia. Timp de 10 ani a muncit departe de casă, păstrând în suflet visul și dorința de a reveni. Pe când copilul său împlinise 5 ani, s-au întors la Cărpineni. Era anul 2010, plin de speranțe pentru R. Moldova și pentru familia sa, revenită din „exil”. De atunci, din 2010, zi de zi încearcă să demonstreze că și R. Moldova poate deveni un tărâm al bunăstării, al dreptății, al încrederii și al prosperității. Pe banii adunați timp de 10 ani de muncă în Italia a cumpărat 200 de hectare de pământ, dar și tehnica necesară, pentru a face agricultură performantă, în condiții deloc ușoare, deoarece, constată el, statul nu are treabă cu problemele agricultorilor.
A răbdat ani la rând, așa cum rabdă și alți agricultori, de-a lungul deceniilor. La sfârșitul anului 2020, an pandemic, marcat și de o secetă cumplită, răbdarea lor nu a mai ținut și au ieșit să protesteze. Și-au adus tehnica agricolă în fața Guvernului și au scandat, cerând ajutor statului. La 22 decembrie, obosiți de lipsa de răspuns din partea autorităților, el, fermierul care a muncit timp de 10 ani în Italia, încercând ulterior să facă agricultură performantă în R. Moldova, a urcat în tractorul său, cumpărat pe banii adunați departe de casă, și a tras o brazdă de vreo 3 metri cu plugul în scuarul din fața Catedralei Mitropolitane din Chișinău. A sperat că și cei din Guvern vor vedea, prin geamurile din birourile lor, brazda din acel scuar. „A fost un act de protest. În lume sunt acceptate astfel de proteste”, spune fermierul, după cinci luni de la acele evenimente.
Am revenit aici la protestele agricultorilor de la sfârșitul anului trecut, după ce, acum câteva zile, agricultorul care a tras brazda în Scuarul Catedralei a fost sancționat cu o amendă de 3300 de lei, pentru că ar fi cauzat Spațiilor Verzi un prejudiciu de 810 lei.
Da, nu am spus, agricultorul cu tractorul este Sergiu Dimineț, din satul Cărpineni. L-am căutat marți ca să ne spună ce crede despre această amendă, după sursele polițienești care au făcut anunțul public despre pedepsirea fermierului.
Acesta a recunoscut că este extrem de indignat din cauza faptului că Poliția a decis să-i aplice o amendă atât de mare, în urma estimării unui prejudiciu în valoare de 810 lei pe care l-ar fi adus Spațiilor Verzi. Sergiu Dimineț povestește că a fost citat de două ori la Inspectoratul de Poliție Buiucani. „Am discutat și mi-au zis că „nu-i nimic grav”. Și iată că, după două luni de la acele discuții, am primit decizia de aplicare a unei amenzi de 3300 de lei”. L-am întrebat dacă va contesta procesul-verbal întocmit în lipsa sa și în prezența unui singur martor, în temeiul căruia i-a fost aplicată amenda. Dimineț a spus că ar încerca să conteste, doar că angajarea unui avocat l-ar costa mai scump decât amenda propriu-zisă. Acesta mai amintește că, după proteste, câțiva agricultori au fost citați de instituțiile de drept în legătură cu tehnica care a staționat „neregulamentar” în fața Guvernului. Este adevărat, nu au fost amendați pentru asta, în schimb, au fost intimidați sau chiar amenințați și azi nu se mai știe dacă intimidările nu sunt cumva mai dureroase decât amenzile.
Chiar și așa, Dimineț spune că nu regretă că a protestat, dar este amărât că toate revendicările agricultorilor au rămas nerezolvate, iar guvernarea „le-a întors spatele”. „Motorina, semințele, erbicidele, totul e scump, iar ei nu vor revizui niciodată prețurile, deoarece anume ei dictează aceste prețuri din umbră. Urmează scumpiri în lanț la produsele alimentare. Și dacă oamenii vor ieși să protesteze din cauza scumpirilor, ce fel de amenzi ar aplica poliția?”, întreabă Dimineț. „Satul e pustiu, nu mai găsești brațe de muncă, iar pământurile trebuie lucrate. Noroc de familia mea, că mă ajută, altfel nu știu cum m-aș descurca”, povestește agricultorul din Cărpineni. El spune că, după 10 ani de muncă în Italia, a venit mai ușor acasă, dar ar fi mult mai greu să plece acum de aici, având în proprietate atâta pământ. „Nici să-l las, nici să-l iau cu mine nu pot”, susţine Sergiu Dimineț.
Ce știe Francesco despre brazda din Scuarul Catedralei, trasă de tatăl său? Sergiu spune că, la ai săi 16 ani, Francesco știe cât de mult valorează munca și eforturile familiei sale. Și dacă brazda a fost trasă de tatăl său, înseamnă că altfel nu era posibil.