Editorial Căderea Zidului Berlinului și Revoluția de Catifea. „Lupta împotriva totalitarismului agresiv și a gândirii imperiale nu s-a încheiat”
În 1989, Europa Centrală a fost animată de un val de entuziasm fără precedent pentru libertatea recent câștigată și noile oportunități ce se deschideau. A fost un an plin de energie și transformări revoluționare, care a eliberat regiunea de sub strânsoarea unui regim totalitar comunist impus de Rusia. Istoricul britanic Timothy Garton Ash a rezumat prăbușirea comunismului astfel: „ceea ce Poloniei i-a luat nouă ani, Ungariei nouă luni, Germaniei de Est nouă săptămâni – în Cehoslovacia va dura doar nouă zile.”
Și așa a fost. În Polonia și Ungaria, deja în prima jumătate a anului 1989, au avut loc primele alegeri parțial libere, iar în Germania, în octombrie, Zidul Berlinului s-a prăbușit. În Cehoslovacia, pe 17 noiembrie, mii de studenți și tineri s-au adunat în stradă pentru a comemora evenimentele din 1939, când predecesorii lor au protestat împotriva ocupației naziste. Reprimarea brutală a demonstrației lor pașnice pentru democrație, libertate și drepturi fundamentale a declanșat Revoluția de Catifea, care, în doar câteva zile, a dus la căderea regimului comunist în Cehoslovacia.
Războiul Rece s-a încheiat, iar anii ’90 au început – o epocă de aur pentru generația mea, plină de oportunități de a călători și a studia în Occident, lucruri de neimaginat înainte. Eram euforici datorită acestei noi ere, fredonam hitul trupei Scorpions, „Wind of Change”, și eram fascinați de cartea lui Francis Fukuyama, „Sfârșitul istoriei și ultimul om”. Din Europa Centrală, s-au retras sute de mii de soldați sovietici fără a trage un foc de armă. În 1991, s-a prăbușit „veșnicul” și temutul Imperiu Sovietic.
Părea că începea o eră de pace, prosperitate și democrație, care avea să dureze pentru totdeauna. Credeam că lupta globală dintre democrația liberală și diferite forme de totalitarism și autoritarism s-a încheiat cu o victorie definitivă a democrației. Nu știam cât de mult ne înșelam.
Ceea ce pentru noi, în Europa Centrală, a însemnat realizarea visului de democrație, drepturi omenești și stat de drept, pentru ruși rămăsese o umilință și o înfrângere. Mai la est, demonul Răului continua să pândească, iar pierderea influenței asupra regiunii noastre era percepută drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Nu realizam că Rusia râvnea la revanșă și la refacerea statutului său imperial.
Nu conștientizam că „întoarcerea noastră în Europa”, adică aderarea la UE și NATO, s-a datorat nu doar dorinței și efortului nostru, ci și slăbiciunii economice temporare a Rusiei. Noi, cehii, nemții, polonezii, slovacii, estonienii, letonii, maghiarii, românii și bulgarii, am reușit să profităm de această oportunitate unică. Dar nu înțelegeam suficient că mai există și alte națiuni mai la est, care își doreau același lucru, dar au fost mai puțin norocoase. Aceste națiuni erau fie prea aproape geografic de Rusia, fie fuseseră subjugate mai mult timp, sau erau împovărate de elite corupte, rămânând sub influența imperială a Rusiei.
După 17 noiembrie 1989, mă întrebam uneori cum ar fi fost să fiu disident în vremea comunismului. Uneori regretam că generația mea nu mai avea aceleași provocări ca în anii 1970 și 1980. Însă evoluțiile recente din Europa de Est mi-au spulberat brutal această iluzie. Dimpotrivă, generația mea se confruntă acum cu provocări existențiale de a apăra lumea noastră democratică de Rusia, care a câștigat putere economică datorită petrolului și gazelor pe care le-am cumpărat de la ei.
Prieteni și cunoscuți de-ai mei, contemporani și fiii lor din Ucraina, trebuie să lupte astăzi pentru aceleași valori pentru care ne-am luptat noi în 1989, dar acum cu arme în mână. Societatea ucraineană plătește un preț enorm, în mii de vieți pierdute și distrugerea orașelor și regiunilor, pentru ceea ce noi, în Europa Centrală, considerăm firesc din 1989: democrația, libertatea și dreptul la autodeterminare.
Alte țări din regiune, precum Moldova și Georgia, care doresc si ele să scape de strânsoarea imperială rusă, se confruntă în prezent cu atacuri hibride din partea Rusiei, care refuză să le lase să plece. De aceea, moștenirea zilei de 17 noiembrie îmi arată că lupta împotriva totalitarismului agresiv și a gândirii imperiale nu s-a încheiat. Doar că astăzi se desfășoară mai departe de noi. Dar, deoarece este vorba de valorile noastre comune, această luptă este și a noastră. Astfel, continuă să fie valabilă deviza „pentru libertatea noastră și a voastră”, ” pe care o foloseau cei opt curajoşi din Moscova la protestul lor împotriva invaziei trupelor ruseşti în Cehoslovacia din 1968.
Text scris de David Stulík, Emisar Special pentru Parteneriatul Estic. El a fost numit în această funcție în ianuarie 2024. Experiența sa de treizeci de ani în Europa de Est include, printre altele, peste zece ani de activitate la Reprezentanța UE din Kiev și coordonarea proiectelor organizațiilor non-profit, cum ar fi Centrul pentru Politici de Securitate – European Values și People in Need, în această regiune. De asemenea, a activat în alte sectoare non-profit: ca manager de proiect la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, la EastWest Institute și a participat la înființarea Institutului EUROPEUM pentru Politici Europene. Vorbește mai multe limbi est-europene, pe lângă Engleza, inclusiv ucraineană, rusă și belarusă.
