Avion deturnat de un șef de stat — fără replică la Chișinău

Șeful statului Belarus, Aleksandr Lukașenko, are 67 de ani. O lungă perioadă din viață, tocmai 27 de ani, s-a aflat în fruntea statului său. El are trei feciori, doi dintre care sunt mult mai în vârstă decât Roman Protasevici, tânărul jurnalist asupra căruia Lukașenko a organizat o adevărată vânătoare duminică, 23 mai. Vânătoarea a fost una de „succes” pentru el. Cei 120 de pasageri de la bordul avionului care urma itinerarul Atena-Vilnius au fost destul de speriați de cele întâmplate, iar Roman și prietena sa, Sofia, au fost reținuți pentru o perioadă nedeterminată de timp. Greu de imaginat prin ce fel de coșmaruri trec familiile celor doi tineri, reținuți de regimul Lukașenko. Între timp, cei trei feciori ai acestui tată își trăiesc în confort și bunăstare viața lor de descendenți ai unui șef de stat.

De duminică până miercuri, adică patru zile la rând, Aleksandr Lukașenko nu a spus un cuvânt despre acțiunile sale teroriste. Ieri, a vorbit, totuși. Supărat din cauza reacției instituțiilor internaționale, dar și din cauza deciziilor mai multor state de a nu mai survola spațiul aerian belarus, președintele Lukașenko a făcut câteva declarații „explicative”. El a spus că, de fapt, a acționat „legal”, atunci când a ordonat deturnarea către Minsk a avionului care decolase din Atena. „Am protejat oamenii”, a spus Lukașenko, negând că, de fapt, prin deturnare, a urmărit arestarea jurnalistului Protasevici. Șeful statului belarus i-a acuzat de „minciună” pe toți cei care au argumentat că el a trimis un aparat de zbor de vânătoare, pentru a forța aterizarea avionului companiei Ryanair.

Pentru că declarațiile lui Lukașenko au fost făcute pentru o agenție de presă de stat din țara sa, este logic faptul că nu a urmat nicio întrebare incomodă către vorbitor, inclusiv nu a urmat întrebarea despre motivele din care a fost reținut Roman, nefiind eliberat nici până astăzi. „Dacă, așa cum spuneți, ați acționat „legal”, pentru a proteja oamenii de o posibilă explozie cu bombă, de ce au fost reținuți cei doi tineri, nefiind eliberați nici până astăzi?”, ar fi trebuit să sune întrebarea, rămasă fără răspuns, pentru că nu a fost adresată.

Așadar, au fost prezentate supărările dictatorului pe toți cei care îi aduc critici pentru acțiunile sale. „Răuvoitorii” vor să sufoce Belarus, s-a plâns el, acuzând instituțiile internaționale de dezinformare, dar și amenințând că „va acționa ferm la orice sancțiuni sau provocări”.

Mesajul său nu a conținut nume concrete de instituții și de state care l-au supărat cel mai mult, dar dacă ar fi conținut, mă gândesc că R. Moldova s-ar fi poziționat printre cele mai prietenoase voci ale dictatorului. Și nu vorbesc aici doar despre amiciția lui Lukașenko cu Dodon sau cu Voronin. Am urmărit cum au reacționat instituțiile statului, inclusiv cele diplomatice, faţă de acea acțiune, curat teroristă, pusă la cale de șeful unui stat în spațiul aerian. Ce garanții există azi că totul nu se poate repeta și sfârși nu pe pământ, cu două arestări, dar în cer, ireversibil? Inclusiv din acest motiv, mai multe state au decis să boicoteze spațiul aerian belarus, dar Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova a anunțat că zborurile din și spre Belarus nu sunt interzise, iar „companiilor aeriene li se recomandă să evalueze riscurile cu privire la survolare”.

Și Ministerul de Externe a venit cu o declarație din care am aflat că, la bordul avionului deturnat de Lukașenko nu se afla niciun cetățean al R. Moldova. Ministerul a mai declarat că susține demararea unei investigații internaționale pe marginea acelui caz. Atât.

Și Parlamentul, chiar dacă e dizolvat, și Guvernul, interimar cum e (cu un premier diplomat de carieră), și Președinția R. Moldova nu au avut, deocamdată, nicio replică pe marginea acestui atac periculos al unui șef de stat, comis în spațiul aerian, asupra unor cetățeni ai diferitor state, urmărind o singură intenție – lichidarea unui oponent, a unui tânăr decis să comunice doar adevăruri despre câte se întâmplă în Belarus. După ce comunitatea internațională, prin vocile ferme ale unor importanți lideri, a condamnat și a sancționat acțiunile dictatorului din Belarus, cui îi convine tăcerea și lipsa de atitudine de la Chișinău?