Atacurile teroriste și eșecul statului polițienesc
Atacul terorist de la Nisa, ca și multe crime groaznice anterioare, provoacă reacții previzibile. Unii cer ca NATO să devină mai puternică, alții ca statul să-și lărgească invaziunea în spațiul privat al cetățenilor. Fapt este că, nu doar după 9/11, aproape toate statele de pe mapamond s-au angajat într-o cruciadă împotriva sferei private. Corespondența privată este stocată și citită, comentarii de pe Facebook se supun scrutinului unor cenzori angajați special, operațiunile bancare de rând ale cetățenilor devin tot mai monitorizate, fluxul numerarului este îngrădit și supravegheat, peste tot apar camere de luat vederi în spații publice, etc.
A ajutat asta cu măcar o iotă? Pare foarte îndoielnic. Dacă, cu toate aceste măsuri, au loc totuși asemenea atacuri teroriste, trebuie să ne întrebăm de ce. O explicație, cea a adepților ”teoriilor conspirative”, dă de bănuit că, deseori, autoritățile înseși creează atacuri teroriste sau măcar permit implementarea lor. Desigur, în ceea ce priveşte cazurile actuale, e greu de spus. Totuși, de-a lungul istoriei, au avut loc multe conspirații și atacuri înscenate; nu în ultimul rând, incendierea de către naziști a Reichstagului german, pentru a avea un pretext de a reprima opoziția. La fel de clar este că au loc multe acte teroriste ”autentice”.
Dar cum poate fi explicată atunci ineficiența sectorului public în a ne proteja? Pe de o parte, s-ar putea ca riscul terorist să fi crescut considerabil în ultimii ani. Și iarăşi apare întrebarea cu privire la acțiunile propriilor autorități în a contribui la acest risc. E puțin controversat faptul că deschiderea frontierelor Europei, mai ales anul trecut, pentru sute de mii de persoane, fără un control strict de identitate, a permis ca mulți activiști islamiști să se poată infiltra cu succes în Europa. La fel, experții oficiali menționează susceptibilitatea unor imigranți de a fi recrutați de către organizațiile teroriste. Politica de integrare eșuată și o mare toleranță faţă de imigranții criminali (”diferențe interculturale”) a dus la crearea de cartiere în afara legii în multe orașe europene. Pe de altă parte, multe țări europene (inclusiv Federația Rusă), prin exportul lor de arme și prin bombardarea unor țări din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, contribuie activ la accentuarea sentimentului de răzbunare printre populațiile afectate.
Și, în fine, nu trebuie să uităm de ineficiența generală a instituțiilor de stat. În lipsa competiției private, serviciile lor monopoliste devin tot mai scumpe și mai necalitative. În cazul în care securitatea ar fi asigurată de companii private, companiile respective ar intra în faliment, dacă ani la rând nu-şi pot proteja clienții. De asemenea, ar trebui să plătească despăgubiri enorme familiilor victimelor. Or, în cazul statului ca instituție, ineficiența poliției și a serviciilor secrete duce nu la pedeapsa prin faliment, ci, dimpotrivă, la mărirea bugetelor – pentru că, până acum, nu le-au ajuns banii și împuternicirile. Atacurile teroriste, prin urmare, ar trebui să ducă la iniţierea unei discuții asupra mijloacelor legale ce ar ajuta populația civilă să se apere singură, fără a depinde exclusiv de poliție. În SUA, există dreptul de portarmă, ceea ce înseamnă că există șansa ca până la sosirea poliției cineva să-l oprească pe infractor.
