Alegeri sau revoluție?
Panică la Moscova. Supărările din ultimele două săptămâni de la Curtea Imperială a lui Putin, afișate ba de Lavrov, ba de Narîșkin în adresa SUA, deconspiră implicarea Kremlinului în alegerile din R. Moldova și intențiile Moscovei de a frauda, cu orice preț, rezultatul votului din 1 noiembrie. Kremlinul se situează tot mai deschis de partea lui Dodon. Și nu e vorba doar de asistarea „tehnologică” a campaniei electorale a lui Ig. Dodon, deși și aici există mai multe semne de întrebare. Cunoaștem deja că, săptămâna trecută, în Chișinău a ajuns un grup de „experți” ruși în tehnologii de manipulare electorală, chemați (mai degrabă trimiși de Moscova) să deturneze procesul electoral în favoarea lui Dodon. Putin este conștient de faptul că Dodon, timp de patru ani, nu s-a remarcat prin nimic, nici în politica internă, nici în cea externă și că Kremlinul nu are acum altă soluție decât să forțeze nota și să valorifice orice șansă de manipulare a situației electorale, pentru a-l păstra (?!), pentru încă un mandat, pe Dodon președinte. Lăsat pe seama lui, Dodon nu are nicio șansă în aceste alegeri, oricât de bine l-ar da sondajele.
Kremlinul este cu atât mai deranjat de situație, cu cât, săptămâna trecută, în spațiul public, au apărut rezultatele unei investigații a RISE Moldova și a Centrului „Dossier”, care arată, cu probe doveditoare, că Dodon este agent al serviciilor secrete ruse, cu pseudonimul „Kremlinovici”, protejat de Moscova și promovat în funcție la Chișinău pentru a promova interesele Rusiei în R. Moldova și în regiune. Deși candidatul la prezidențiale din partea Blocului Electoral „Unirea”, Dorin Chirtoacă, a solicitat Comisiei Electorale Centrale (CEC) excluderea lui Igor Dodon din cursa electorală, sub acuzația de trădare de țară și slujirea intereselor unui stat străin („președinția Republicii Moldova nu poate fi reprezentată de agenți și informatori ai Rusiei, trădători de neam și de țară”), nici CEC și nici Dodon nu au reacționat și nu au comentat în vreun fel cazul. În schimb, a reacționat prompt (sub alt pretext) Moscova. Curios că nimeni altul decât șeful Serviciului de spionaj extern al Rusiei, Serghei Narîșkin, care în loc să comenteze acuzațiile apărute în presă, cu referire la Dodon, s-a lansat cu critici dure la adresa SUA că s-ar implica în treburile interne ale „statelor-prietene Rusiei”, că nu l-ar agrea pe Dodon și că ar pregăti la Chișinău o „revoluție colorată”, în cazul în care acesta ar câștiga repetat alegerile prezidențiale. Potrivit lui Narîșkin, un grup de „specialiști în revoluții” din SUA urmează să ajungă în curând la Chișinău pentru a destabiliza situația după modelul belarus sau kârgâz. Întrebare: dar „experții” trimiși de Rusia săptămâna trecută la Chișinău, cine sunt și în ce domeniu sunt „specialiști”? Și de ce, în cazul Rusiei, aceștia nu ar fi și ei un amestec în treburile interne ale R. Moldova?
Exact cu aceleași insinuări de „comportament grosolan și nerușinat” din partea SUA venea cu o săptămână mai devreme și șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. Se întâmpla după ce, pe 9 octombrie, subsecretarul de stat pentru afaceri politice din SUA, David Hale, a discutat cu Igor Dodon și cu Maia Sandu (principalii concurenți) despre alegerile prezidențiale din Moldova, discuții în care a fost remarcată importanța pentru aceste alegeri „a procesului electoral corect și liber, care va respecta dorința poporului Moldovei, inclusiv condiții egale pentru toți candidații, eliminarea susținerii externe pentru campaniile politice și accesul la resursele mass-media în conformitate cu legislația R. Moldova” și „observarea minuțioasă a alegerilor”. Nici un cuvânt de rău sau amenințări la adresa vreunui sau altui candidat. Este asta o ingerință în treburile interne ale R. Moldova? Sau un efort suplimentar de securizare a unui scrutin democratic, liber și corect? Pentru SUA – da. Pentru Rusia și Ig. Dodon (candidatul ei la prezidențiale), montați din start pe fraudarea alegerilor, evident că nu. Rușii vor câștig pentru Dodon cu orice preț, americanii vor alegeri libere, egale și corecte pentru toți. Și asta-i supără pe ruși.
Vladimir Voronin, întrebat acum două săptămâni într-o emisiune televizată, de ce comuniștii au refuzat să participe la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie, a declarat că nu vede rostul din care s-ar fi implicat în niște alegeri, care nu sunt nici libere, nici corecte și nici egale pentru toți concurenții. Aceste alegeri nu trebuie să aibă loc, iar dacă și se vor întâmpla, trebuie anulate, pentru că au fost din start fraudate și nu vor exprima starea reală de vot din societate. „Decât așa alegeri, mai bine revoluție… Personal, sunt gata să ies în stradă alături de toți protestatarii…”. Și asta o declară V. Voronin, președinte în două mandate consecutive, care cunoaște de-a fir a păr toate „abc”-urile proceselor electorale din R. Moldova și care a avut de trecut printr-o revoluție, care le-a dat peste cap comuniștilor „victoria” la parlamentarele din 5 aprilie 2009, tocmai din considerentul că fuseseră fraudate, că ne fusese furat votul. Și Voronin nu o spune din pod, Voronin o spune în deplină cunoștință de cauză, ca un Stan-pățitul, chiar dacă Igor Dodon o face pe Kascei Nemuritorul (Кащей Бессме́ртный, personaj din poveștile rusești, n.r.) și pune la îndoială repetarea unui 7 Aprilie 2009. „Nu avem un potențial protestatar așa cum este în Belarus și dacă nu va fi adus din afara țării, atunci nici nu va apărea. Nu cred în destabilizare și „maidan”… Eu am promis că nu vom repeta greșeala celor care au cedat puterea în 2009 și ne vom apăra votul”, – susține Dodon. Dar cu votul celor care nu v-au votat sau v-au votat în schimbul unui calup de săpun sau „kuliok” electoral ori constrânși s-o facă?
Timp de două luni, zi de zi presa a scris despre Ig. Dodon. Este exclus să zică cineva că nu este informat despre mizeria în care ne-a băgat dl „prșidinti”. Ce facem pe 1 noiembrie: luăm „kulioacele”, mâncăm, bem și îi dăm pe mâini Moldova pe alți 4 ani? Sau la Revoluție?