Afganistanul moldovenesc
Despre sicriele de zinc am auzit prima dată în satul meu, în anii ‘80. Eram copil și credeam că toate sicriele sunt groaznice, pentru că așa le e menirea, să ducă morții prin sat, dar iată că apăruseră sicrie și mai detestate: de zinc, venite din Afganistan. Erau oribile nu doar pentru că aduceau în satele cuminți din Moldova mesajul morții. Acele sicrie aduceau cea mai nedorită moarte posibilă: părinții își primeau feciorii omorâți. Mai rău, sicriele de zinc erau sigilate și nu le-a putut deschide nimeni niciodată. Părinții n-au mai știut dacă acolo e doar o mână sau un picior al copilului lor drag, sau un corp decapitat, sau…
Anul acesta s-au împlinit 32 de ani din momentul în care soldații sovietici s-au întors din Afganistan. Au fost 12500 de tineri din Moldova sovietică înrolați în acel război. Cifrele spun că 301 dintre ei s-au întors în Moldova în sicrie de zinc, iar câțiva au dispărut fără urmă. Și ceilalți, cât de vii s-au întors din acel război? Aveau câte 20 de ani. Acum ar trebui să aibă vârsta de 50-60 de ani. Dar iarăși cifrele zic că ar mai fi doar vreo 8500 în viață. Vreo 4 mii au murit acasă, mult prea devreme. A treia parte dintre ei au murit acasă, neajungând până la vârsta de 50 de ani.
Cam acestea sunt cifrele care descriu acel război. Sentimentele care-l descriu sunt și mai contradictorii. În fiecare an, în luna februarie, veteranii războiului din Afganistan care trăiesc în fostele state sovietice comemorează sau sărbătoresc sfârșitul acelui masacru. Ei ies cu drapele sovietice la monumentele sau mormintele camarazilor căzuți. Drapelele pe care le poartă reprezintă un trecut eșuat. Războiul durase 9 ani, o lună, trei săptămâni și o zi. Da, e mai simplu să zicem aproape 10 ani, dar pentru cei de acolo a contat fiecare clipă.
De ce au plecat sovieticii din Afganistan? Era deja atât de bună situația acolo? Probabil, nu, de vreme ce luptele armate au continuat în următorii 30 de ani. Totuși, era anul 1989. Peste câteva luni de la plecarea sovieticilor, Uniunea Sovietică, cu toate proiectele ei expansioniste, s-a prăbușit.
De ce evocăm acum un război de 30 de ani vechime? Pentru că e mai actual ca oricând. La 15 august 2021, liderul afgan, Ashraf Ghani, un corupt incurabil, a luat banii și a fugit.
În locul lui a venit Abdul Ghani Baradar, un nume foarte cunoscut celor 8500 de soldați moldoveni care au luptat în Kandahar, Afganistan cu 30 de ani în urmă. Baradar conducea atunci luptele contra sovieticilor în Kandahar. Acum autoritățile din Rusia îi oferă sprijin. În martie 2021, Abdul Ghani Baradar se afla la Moscova, la invitația Guvernului Federației Ruse, ca să discute despre participarea femeilor în activitățile de guvernare. Pare cinic? Dacă le-ar întreba cineva pe mamele soldaților omorâți în lupte sau pe mamele fetelor omorâte cu pietre în Afganistan despre sensul luptei și al morții, am avea cu toții ceva de învățat.
Principala lecție e că nu vrem sicrie de zinc. Avem prea puțini copii, viețile ne sunt prea scurte ca să încapă în ele astfel de tragedii.
Ca să evităm războaiele cu arme de foc, trebuie să luptăm categoric și dur cu corupții. Războaiele armate le aduc bani și teren de speculații. Apoi, ne lasă sicriele, își iau banii și fug.
Așa a făcut Ashraf Ghani, liderul afgan, la 15 august. Așa a făcut și Victor Ianukovici, fost președinte al Ucrainei, care a fugit în Rusia în februarie 2014. Din când în când și liderii transnistreni își iau banii și fug, în Rusia. Și cei din alte zonei ocupate de către Rusia. Și la Chișinău avem lideri corupți, care fug la Moscova sau oriunde îi duc banii și interesele.
Războiul din Afganistan nu s-a terminat, nici când au venit rușii, nici când au plecat, nici când au venit americanii, nici când au plecat. Pentru că cetățenii afgani au pierdut lupta cu corupția – cea mai dificilă luptă. Nicio armată, cât de puternică, nu o va câștiga în locul cetățenilor.
