Activiştii la margine, slugarnicii – în frunte
Cine vrea să afle detalii despre cine e omul care cheltuie banul public – trebuie să facă solicitări de informaţii. Solicitarea de informaţii durează, iar răspunsul este, de regulă, ”CV-ul este secret, deoarece conţine date personale”. Unii jurnalişti sau activişti insistă şi fac acţiuni în instanţă pentru a obţine acces la informaţii, care trebuie să fie publice
După fiecare campanie electorală, în Parlament nu vine doar un lot mai nou sau mai vechi de parlamentari, ci şi un lot înnoit de consilieri, consultanţi, secretari, asistenţi, şoferi, poate chiar şi dereticătorii sunt schimbaţi. Pe de o parte, acest comportament este justificat, căci fiecare politician ajuns în legislativ, teoretic, ar trebui să se asigure că îşi îndeplineşte munca cât mai eficient, analizează starea legislativă cât mai minuţios, face propuneri legislative cât mai adecvate.
De fapt, în majoritatea cazurilor, realitatea e alta: parlamentarii (şi ei aleşi în baza unor criterii obscure, nu pe principii de profesionalism, ci de servitute politică) îşi aduc rudele, cumetrii, amantele, sau persoanele care au demonstrat un grad înalt de servitute.
După instalarea unei noi majorităţi parlamentare, vin noi cabinete de miniştri. Acestea vin, la rândul lor, cu secretari, consultanţi, şoferi şi diverşi ajutori de administrat ţara. Apoi urmează aducerea rudelor, cumetrilor şi simpatizanţilor în oficiile teritoriale ale Guvernului, în instituţii subordonate executivului.
Aşa a fost întotdeauna, totuşi, a existat o scurtă perioadă în care persoanele angajate în birouri oficiale erau selectate în baza unui concurs, sau cel puţin în baza unui CV. Au existat scurte perioade în istoria guvernării R.Moldova când pe culoarele oficiale întâlneai tineri cu studii în străinătate, cu diplome reale, cu experienţe şi abilităţi europene.
Azi, tinerii veniţi la guvernare se arată tot mai mult afiliaţi la un club secret al Guvernării. Oameni cu CV în câteva rânduri, cu singura experienţă de muncă – în slujba unor politicieni, deţin în prezent birouri oficiale şi muncesc cum pot, cum înţeleg sau cum au văzut la şefii lor.
Se creează impresia că în prezent avem în Moldova două feluri de cetăţeni: o mică categorie angajată în birouri oficiale obedientă puterii şi restul. Cele două categorii aproape că nu se întâlnesc, iar când se întâlnesc, se produc dialoguri şi întâmplări între ridicol şi grotesc.
Tot mai des auzim aşa întâmplări, ba chiar suntem martori la asemenea situaţii. Vine cetăţeanul şi se plânge de o problemă: că nu i se acordă asistenţă medicală în baza legii, că nu este angajat la un minister în baza termenilor legali, că nu reacţionează poliţistul de sector la plângere. Răspunsul auzit de cele mai multe ori este: Acuşi am să văd cu ce te pot ajuta, că sunt foarte multe solicitări, e greu, nu putem să îi ajutăm pe toţi.
Adică cetăţeanului i se dă de înţeles că rezolvarea problemei lui nu depinde de drepturile pe care le are, consfinţite în Constituţie, ci de disponibilitatea funcţionarului public, de faptul dacă el azi poate, vrea şi e interesat. Cetăţeanului i se dă de înţeles că trebuie să se poarte frumos, că poate va fi ales el să îi fie rezolvată problema.
Revenirea la perioada comunistă e ca şi instalată. Oamenii se deprind să ţină coloana vertebrală încovoiată, ca să supravieţuiască în cazul unor riscuri de sănătate, probleme în justiţie etc.
Există şi categoria care nu îndoaie spatele în faţa puterii. O parte dintre aceştia pleacă ireversibil, oriunde, căci ei ştiu că mai rău decât într-o societate controlată politic şi speriată nu poate fi. O altă parte a decis să rămână şi să lupte. Există un număr de activişti care fac o muncă enormă de monitorizare a acţiunilor, inacţiunilor şi abuzurilor puterii, în fiecare zi, pe sectoare. Există câteva instituţii media care monitorizează actul guvernării şi acţiunile coruptibile, şi nu o fac de ieri sau de azi, ci pe parcursul ultimelor 10 Guverne minimum. Există ONG-uri care monitorizează situaţia drepturilor omului, activitatea instituţiilor de drept, care semnalează încălcările, fac rapoarte, declaraţii, conferinţe.
Activiştii, jurnaliştii liberi şi ONG-iştii adevăraţi sunt cei mai marginalizaţi acum. Puterea şi-a creat câteva Gong-uri, adică ONG-uri afiliate politic, o listă de pretinşi activişti-bloggeri aserviţi, o listă impunătoare de media aservită şi o armată mare de trolleri şi persoane care fac de serviciu pe reţelele de socializare şi pe forumuri, ca să facă copy-paste la mesaje de 2 feluri: pro/PD şi anti-oricine critică PD.
Armata e activă şi pare bine plătită. Apărarea guvernării de cetăţeni este o luptă agresivă în fiecare zi. În lupta sacră de apărare a guvernanţilor, se ascund tot mai des informaţii. Mai nou, e la modă să se ascundă CV-urile noilor angajaţi ai insitituţiilor publice. Cine vrea să afle detalii despre cine e omul care cheltuie banul public – trebuie să facă solicitări de informaţii. Solicitarea de informaţii durează, iar răspunsul este, de regulă, ”CV-ul este secret, deoarece conţine date personale”. Unii jurnalişti sau activişti insistă şi fac acţiuni în instanţă pentru a obţine acces la informaţii, care trebuie să fie publice. Dar un proces de acest fel durează mult, iar calitatea justiţiei – nu garantează prea multe. Aşa şi luptăm. Noi cu ei şi ei cu noi. Şi e bine. Cu cât mai rău, cu atât mai bine. Cu cât mai prost, mai obscur, mai neprofesionist se comportă un Guvern, cu atât mai jos cade în ochii cetăţenilor responsabili, cu atât mai greu îşi va repara imaginea, cu atât mai repede va pleca.
