9 mai în carantină
Deși își făcea planuri mari pentru 9 mai, Igor Dodon nu își va scoate sâmbătă la Chișinău, pentru defilări pseudo-patriotice, mercenărimea socialistă și trupele rezerviste de veterani, care au luptat în cel de-al doilea război mondial de partea armatei sovietice, iar în august 1944, participau la operațiunile militare de ocupare a Basarabiei. Nu vor fi scoși la marșuri nici nepoții acestor veterani, ordonați și ei ostășește în coloane, alături de bunei și tați, echipați în robe militare, cu bonete înstelate, cu automate trase peste robe și grenade la cingătoare, fluturând, speculativ, pe ei sau pe fostele steaguri sovietice triumfalista panglică „Sf. Gheorghe, Purtătorul de Biruințe”.
Se va trece de 9 mai, fără onoruri militare și consacrări „eroicei armate sovietice”, și la cimitirul militar „Eternitate”. Decizia, evident, e una impusă de situație. COVID-ul. Riscurile pandemiei. Suntem în an electoral și Dodon își cruță trupele (electorale), nu vrea să le expună pericolului, are nevoie de votul lor la toamnă. Făcând trimitere la pandemie, Igor Dodon le-a dat asigurări veteranilor de război și ciracilor săi din PSRM că serbările nu se exclud, ele doar se amână pentru mai târziu (cine știe?), iar tot ceremonialul de 9 mai va avea loc pe 24 august (operația Iași-Chișinău), ziua în care Rusia sovietică reocupa, în 1944, Basarabia. Deci, Dodon, în cel mai nesimțit și criminal mod, pune la cale să sărbătorim dublu ceea ce trebuie să condamnăm: ocuparea armată a Basarabiei de către URSS.
De 9 mai, Igor Dodon nu va pleca nici la Moscova, așa cum obișnuia să o facă în ultimii ani, chemat sau nechemat de Putin. Vladimir Vladimirovici a amânat parada militară din Piața Roșie, intrată în obișnuința rușilor după încheierea celui de-al doilea război mondial. Au fost anulate și toate invitațiile pe linie oficială, deși evenimentul se aștepta să fie, conform istoriografiei ruse, unul de anvergură: „75 de ani de la biruința armatei sovietice în marele război pentru apărarea patriei”. COVID-19, pe lângă toate relele, pe care le-a adus cu el, a făcut (de ce nu?) și un bine: a eliminat din viața noastră (pentru acest an sau poate pentru totdeauna) un eveniment istoric fals, care ne-a fost inspirat, băgat pe gât, inoculat în anii de dominație sovietică în Basarabia: un război și o victorie, separate de războiul al II-lea mondial, un război în care Rusia, 75 de ani la rând, se victimizează și se eroizează, asumându-și, în exclusivitate, doar meritele, nu și crimele și ororile celui de-al doilea război mondial.
Cel mai mare război din istoria omenirii nu începe pe 22 iunie 1941 (când este atacată URSS), ci pe 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei. Și nici nu s-a încheiat pe 8 mai (9 mai conform ceasului rusesc), odată cu capitularea Germaniei, ci pe 2 septembrie 1945, după capitularea Japoniei. În război au fost antrenate, potrivit unor date istorice de arhivă, 61 de state. Numărul total al morților variază de la 50 la 80 de milioane. Războiul a durat 2194 de zile. Aproape jumătate din aceste zile de război, până pe 22 iunie 1941, URSS (e vorba de Stalin și anturajul acestuia) a fost în înțelegere cu Germania (Hitler și cel de-al treilea Reich) și a acționat în complicitate cu ea. Dar despre asta Rusia a tăcut și tace, deși, de ce nu și-ar asuma, alături de Germania, partea sa de vină pentru parte din crimele celui de-al doilea război. Că Rusia nu a purtat doar un război de apărare, ci și unul de ocupație. Urmările acestor ocupații sunt catastrofale, suferințele – enorme, cifra morților (au fost uciși mai mulți civili decât militari) înspăimântătoare. Sunt lucruri și adevăruri pe care Rusia le-a tăinuit timp de 46 de ani după război și alți aproape 30 de ani după căderea URSS, căutând să se acopere cu „marele”, pentru ea, „război de apărare a patriei” – o fabricație propagandistică prin care Moscova încearcă să se salveze și azi de acuzațiile pentru crime de război sau urmare a războiului, la care a fost parte sau complice. Nimeni nu neagă și este, practic, imposibil, să putem nega rolul și contribuția Rusiei în biruința împotriva fascismului. Tot așa cum nu putem nega rolul și contribuția Rusiei în declanșarea celui de-al doilea război mondial. Argumentul argumentelor, în acest sens, a fost și rămâne Pactul de neagresiune sovieto-german (cunoscut sub denumirea de Ribbentrop-Molotov), semnat pe 23 august 1939 între URSS și Germania, prin care cele două puteri imperiale împărțeau frățește între ele sferele de influență în Europa Centrală și de Est.
Pactul a devenit cunoscut abia după ruinarea URSS, deși Moscova a negat și după asta existența lui. Anul trecut, la 80 de ani de la semnarea Pactului, Moscova a făcut public textul Protocolului adițional. Potrivit acestuia, Moscova cerea, iar Berlinul accepta ocuparea de către URSS a Finlandei, Țărilor Baltice și a Basarabiei. Documentul a fost publicat după ce UE a acuzat Rusia că, prin semnarea Protocolului, a dat mână liberă Germaniei să invadeze Polonia si să declanșeze cel de-al Doilea Război Mondial. Moscova a respins. Externele ruse au motivat că „semnarea Pactului de neagresiune cu Germania a fost o mișcare forțată pentru URSS. Pactul a oferit Uniunii Sovietice aproape doi ani să-şi întărească apărarea”. Chiar? La o săptămână de la marea confidență dintre Stalin și Hitler, pe 1 septembrie, Germania atacă Polonia. Pe 17 septembrie, același lucru îl face și URSS, împărțind Polonia în două cu Germania. Urmează ocuparea (parțială) de către URSS a Finlandei, Republicilor Baltice, iar pe 28 iunie 1940 și a Basarabiei și Bucovinei de Nord. Ce au toate astea cu ”întărirea apărării”, când sunt acte clare de ocupație? Mai ales că știm ce a urmat de pe urma acestor ocupații. Și atunci cum să sărbătorim pe 9 mai, în R. Moldova, Țările Baltice sau Polonia ziua biruinței, alături de Rusia? E un nonsens. Ar fi o și mai mare crimă decât cea admisă de Hitler și săvârșită de Stalin.
Să lăsăm lucrurile să revină la normal. Basarabia și după 75 de ani de la terminarea războiului rămâne o rană necicatrizată pe trupul Europei. Până când?
