30 de ani de convulsii. Începe resuscitarea?
În această săptămână am urmărit o întrevedere simptomatic de tristă între trei președinți din zona statelor ex-sovietice: Vladimir Putin i-a invitat pe premierul Armeniei, Nicol Pașinian și pe președintele Azerbaijanului, Ilham Alyev, la o întrevedere pentru continuarea dialogului pe problema Karabahului de Munte. Fotografiile de la întrevedere arată adevărata stare a relațiilor dintre cei trei și dintre oricine pentru care Vladimir Putin este implicat în construcții de pacificare: tensionați, nemulțumiți, umiliți, neîncrezuți în succesul procesului și în perspective.
În această săptămână a fost mai vizibil ca oricând contrastul dintre acțiunile președinților de sorginte sovietică de a comunica și a guverna și cei mai noi. De ce anume în această săptămână, dacă deja de 30 de ani urmărim un contrast dintre modul de a guverna al liderilor pro-europeni și a celor pro-sovietici? Tocmai de aceea că cel de-al treizecile an începe în această săptămână iar lecțiile de la Vilnius par să rezoneze mai mult ca niciodată cu nevoia spațiului ex-sovietic de a se rupe de Moscova și de a rămâne doar în zona unei comunicări pragmatice, nu și în zona dependențelor economice sau militare.
Ieri, 13 ianuarie, s-au împlinit exact 30 de ani din momentul în care Uniunea Sovietică a fost învinsă de Lituania. Deși lupta de eliberare de sub ocupația sovietică a fost dură, Lituania a suferit pierderi umane, dar a fost prima care a creat acea fisură ce a asigurat ruinarea unui sistem bazat pe nomenklatura coruptă care a condus prin represii, naționalizări forțate, elitocid și manipulare.
La 8 ianuarie 1991, parlamentul de la Vilnius a decis să-și declare independența de URSS. Condițiile în care poporul lituanian și aleșii săi luau această decizie era dramatică: legislativul era plin de forțe pro-ruse, la fel și guvernul și sistemele de apărare și securitate. Timp de o săptămână, coloane militare ruse și-au tras non-stop șenilele spre parlamentul de la Vilnius, spre televiziunea publică și cele mai strategice instituții. Tot acolo s-au adunat și localnicii, lituanienii de acasă, ca să își apere libertățile. S-au dat lupte inegale între armata sovietică și cetățenii lituanieni. În doar 3 zile 14 persoane au fost omorâte și sute de persoane rănite de către forțele militare ruse. Victimele au fost oameni de rând din Lituania, studenți, muncitori, ingineri. Lituanienii au suferit mult, dar nu au cedat. Ziua de 13 ianuarie rămâne în istoria acestei țări dar și a Europei, ca o zi a curajului și victoriei pentru independență. După Lituania au urmat celelalte state Baltice: Letonia și Estonia, după care URSS pur și simplu s-a destrămat în câteva luni.
Ucraina și Republica Moldova s-au dezlipit de URSS printre ultimele, una pe 24 și cealaltă pe 27 august 1997. Dar s-au dezlipit ele cu adevărat? Ambele au rămas cu armate ruse pe teritoriu. R.Moldova nu a avut lideri suficient de curajoși la început și suficient de ageri sau neșantajabili ulteriori ca să determine plecarea armatei ruse și dobândirea independenței reale, iar Ucraina – nu a susținut Moldova timp de vreo 25 de ani în acest efort, ținând partea Rusiei în dialogurile transnistrene până la ocuparea Crimeii.
Ianuarie 2021 seamănă puțin cu ianuarie 1991. Vladimir Putin e tot mai asemănător cu URSS-ul în putrefacție, emite legi tot mai obstructive, iar corupția care-l înconjoară e tot mai greu de ascuns și de controlat, în timp ce cetățenii proprii duc un trai tot mai dificil. Armatele ruse rămân pe teritoriul R.Moldova, al Ucrainei, Georgiei, Armeniei, dar și în Azerbaijan, Belarus, Kazahstan, Kirghizstan, Tajikistan timp de 30 de ani.
În Lituania, Letonia și Estonia nu mai sunt tancuri și soldați ruși, și din momentul în care s-au autoleiberat, au devenit membre ale UE, ridicându-și standardele de viață și oferind cetățenilor condiții și oportunități de dezvoltare. Celelalte state post-sovietice care găzduiesc armate ruse, s-au perindat prin CSI, uniuni vamale și alte făcături care au involuat în dezinteresul cetățenilor.
În paralel cu protestele non-stop din Belarus, dar și din Habarovsk, întâlnirea lui Zelenski cu Maia Sandu ar putea pune baza unui ianuarie care a întârziat, deocamdată, cu 30 de ani.
