11 iulie: atenție la vot!
Mai avem, zic unii. Mai avem, dar puțin, după cum se aşază lucrurile, zic alții. Ce va fi pe 11 iulie cu alegerile care vin, cum vor decurge, în ce condiții și, mai ales, ce va urma după, devine de la o zi la alta tot mai greu de prognozat. Sondajele de opinii, care dau, periodic, pe final, același scor electoral cu PAS în frunte, PSRM-PCRM pe poziția a doua și Partidul Șor pe locul trei, creează, de fapt, mai multă confuzie decât claritate și lasă destul de mult loc pentru tot felul de speculații. Dar, posibil, și surprize, atât la scor final, cât și la finalitatea sau nefinalitatea scrutinului, după cum s-a mai întâmplat în cazul R. Moldova pe 5 aprilie 2009… Politica este un joc în care, de obicei, regulile contează mai puțin sau nu contează deloc.
Deocamdată, singurul lucru care rămâne sigur, în cazul alegerilor din 11 iulie, e că Moscova, cu efortul coordonat al stângii politice din Moldova (și nu doar) se pregătește să se revanșeze și nu se știe dacă doar pentru pierderea prezidențialelor din noiembrie 2020. În tot cazul, interesul Rusiei pentru aceste alegeri rămâne mare și este evident că Moscova e în pregătiri să dea o luptă grea pentru menținerea controlului asupra eșaloanelor puterii din R. Moldova, cel puțin, a celor controlate încă de ea: parlamentul și guvernul. Apelativele disperate ale socialiștilor – „țara e în pericol” nu sunt nici pe departe rodul fabulațiilor lui Igor Dodon, ci „strategiile” polit-tehnologilor ruși, implicați să facă campanie electorală socialiștilor, comuniștilor și nu doar… Moscova nu vrea să mai repete cazul Ucrainei din februarie 2014 și nici cazul Belarusului din august 2020. În 2014, Rusia rămânea, în rezultatul maidanului, fără Victor Ianukovici și pierdea Ucraina, iar la prezidențialele din 2020, în Belarus, deși a reușit (prin fraudă electorală) să-l păstreze pe Alexandr Lukașenko la cârmă, nu a reușit să pună capăt tulburărilor populare, să stabilizeze Belarusul și să-l țină din scurt. Belarus fierbe și azi, la aproape un an de la terminarea alegerilor.
Revenind la Ucraina… Da, este adevărat, Rusia, în cazul Ucrainei, a avut grijă să nu rămână păgubașă, să nu se retragă cu mâna goală, și-a însușit niște „despăgubiri”, a ocupat Crimeea și a pus Kievul față în față cu un conflict militar dezghețat în Donbas, care de peste 6 ani de zile omoară oameni. Și totuși… Crimeea și Donbasul nu sunt toată Ucraina. Și în cazul Belarus raționamentele sunt similare sau aproape similare cu cele din Ucraina. Putin își dă seama, pe fundalul protestelor de la Minsk, care nu încetează de un an, că în Belarus, cu Lukașenko președinte, pace socială nu va exista și că Lukașenko nu mai reprezintă toată țara, dar nici să renunțe la el nu-și poate permite, pentru că altfel Rusia ar pierde Belarus, așa cum a pierdut Ucraina după ce l-a retras pe Ianukovici.
În situația care există, opoziția continuă să protesteze la Minsk, cerând demisia lui Lukașenko, iar Lukașenko, având protecția Kremlinului și „binecuvântarea” lui Putin, face ceea ce face și Putin cu opoziția rusă: prigonește, reprimă, arestează, intimidează, terorizează, omoară… Se întâmplă ceea ce se întâmpla și în R. Moldova, după protestele anticomuniste din 7 aprilie, 2009, doar că la o scară mai extinsă.
Marți, la Minsk, în timpul unei şedinţe de judecată, un bărbat acuzat de participare la acțiunile de protest anti-regim (Stepan Latîpov) și-a tăiat gâtul „în semn de protest contra terorii din Belarus… A fost ameninţat cu persecutarea familiei și a vecinilor, dacă nu-ţi recunoaşte vinovăţia…”, a scris pe Twitter ,din exil, lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia. Se întâmpla la o săptămână după cazul cu deturnarea, la indicația lui Al. Lukașenko, a avionului de pasageri Ryanair de pe ruta Atena-Vilnius și arestarea jurnalistului și disidentului politic belarus Roman Protasevici, aflat la bordul aeronavei. Protasevici face parte din echipa Svetlanei Tihanovskaia și era stabilit la Vilnius. Incidentul a scandalizat UE și SUA. Cazul a fost calificat drept act de terorism. Liderii statelor UE au cerut companiilor aviatice europene să evite spațiul aerian al Belarus și au restricționat accesului companiilor belaruse în spațiul și aeroporturile europene. Lukașenko a calificat gestul UE ca „pretext de a destabiliza situația în Belarus”. Cum să destabilizezi o situație deja destabilizată?
Pe 30 mai, Lukașenko și Putin s-au întâlnit la Soci. Discuția a continuat cinci ore. Ce au discutat rămâne doar să presupunem, însă, urmare a acestei întrevederi, Belarus a restricționat călătoriile în străinătate pentru cetățenii săi, cu excepția deținătorilor unui permis de ședere permanentă într-un stat străin. Autoritățile au lăsat decizia fără explicații, în schimb, opoziția o califică drept abuz și încălcare a dreptului la libera circulație. Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției, a scris pe rețelele de socializare că Belarus cu preşedintele Lukașenko se transformă tot mai mult într-o „Coree de Nord a Europei”.
Poate nu ar fi fost cazul să ne concentrăm prea mult pe Belarus și pe ceea ce se întâmplă la belaruși. Dar, unu: avem alegeri. Și doi: avem și fani de-ai lui Lukașenko în politica de la noi, care-i idealizează despotismul: Renato Usatîi, care nu ascunde că și-ar dori să fie un Lukașenko. Și Igor Dodon care, acum o lună, fiind la Minsk, l-a proslăvit pentru violența cu care a reprimat protestele postelectorale. „Bine că ați putut să rețineți situația…, cu așa o presiune… Ai mei îmi spuneau: „Igor Nicolaevici, trebuie să ne ținem ca în Belarus… Sunteți bravo! Dumneavoastră ne-ați arătat un exemplu”.
În concluzie: pe 11 iulie, avem de mers la alegeri, pe care, spre deosebire de Dodon și „ai lui”, evident că ni le dorim ca în Germania, Franța sau Suedia și nu ca în Belarus. Iar pentru asta, atenție la vot. Cui îl dăm? Și pentru ce?
