1,07% pentru Dodon
Octombrie a început frumos. În cel mai sărac stat din Europa, care se numește mioritic Republica Moldova, pensionarii s-au pomenit scăldați în beneficii. La 1 octombrie, de Ziua persoanelor în etate li s-au adresat felicitări publice. Cum să nu, e o sărbătoare să fii vârstnic în acest stat! Se trezește pensionarul de dimineață și viața e o sărbătoare continuă, doar de plictiseală are câteva griji micuțe: cu ce să plătească facturile, ca să nu-i taie lumina, cum să ajungă primul la magazin să prindă o pâine de cea ieftină, cum să care apă, că îl doare spatele, cum să-și repare încălțările că se rup repede, pe ce să-și mai ia medicamente de tensiune, că-s doar parțial compensate, cum să împartă pensia între facturi și medicamente, că la mâncare oricum face economii.
Dar ziceam că octombrie a venit cu surprize bune pentru pensionari. Autoritățile au decis, taman acum, când a început campania electorală, să indexeze-majoreze pensiile. Chiar așa a decis Guvernul? Ei bine, nu a decis Chicu din capul lui, ci însuși Dodon, candidatul electoral a spus la televizor, după care Guvernul a luat act! Zis și făcut. Majorarea pensiilor s-a produs. Cu ditamai 1,07% chiar din octombrie, chiar din ultima lună de președinție a lui Igor Dodon!
Majorarea pensiei cu 1,07% (un procent și zero șapte, nu 107 procente), e mult sau puțin? Dacă pensia lunară ar fi de 1000 de euro, un pensionar ar primi un adaos de 10 euro. De exemplu, Igor Dodon a declarat pentru anul trecut un salariu lunar de peste 18000 de lei, deci ar primi 180 de lei suplimentar. Sau Zinaida Greceanîi, pensionară fiind, cu o pensie lunară de peste 11000 de eli, ar putea primi suplimentar 110 lei. Dar dacă ieși din clădirea Parlamentului sau a președinției, veniturile pensionarilor sunt altele. Pensiile oamenilor de rând sunt de 900 de lei, 1200 de lei. După ajustarea de 1% pensionarul ar trebui să primească 9 lei în plus. Nouă lei! Sau, cel cu 1200 lunar ar primi 12 lei adaos! Un pachet de sare. Că zahăr nu le trebuie, au diabet de atâta stres.
Să nu fim răi. Tot în octombrie, acelaș Igor Dodon a solicitat și acelaș Guvern a acceptat să ofere pensionarilor un ajutor unic de 900 de lei. Da, o singură lună, o singură dată, dar sunt 900 de lei și sunt taman în preajma alegerilor, și au fost anunțate cu surle și trâmbițe taman de candidatul la președinție Igor Dodon.
”Dar alții nu ne dau nici asta, bine că Dodon ne-a dat!” e replica unor pensionari ajunși la limita sărăciei. Da, parcă nu e rău, să-și ia sie 19000 lunar și celor neputincioși să le dea câte 9 lei lunar și o dată pe an – 900. Dar mai trist e că asta nu este prerogativa președintelui. Și nu sunt banii președintelui. Nu președintele decide bugetul. El trebuie să se ocupe cu altceva ca să justifice cei 18000 de lei ridicați oficial în fiecare lună plus ”kulioacele” neoficiale și vacanțele dăruite de oameni pe care nu mai ține minte cum îi cheamă.
Cei 900 de lei plus 1,07% sunt un simplu truc electoral. Dar chiar și acești bani sunt luați din bugetul statului, acolo fiind adunați din taxele și impozitele fiecărui cetățean, mai puțin al familiei prezidențiale. Dodon, în cei 4 ani de mandat ar fi putut avea un impact enorm și pozitiv asupra completării bugetului, dacă ar fi dorit. El a intrat în această funcție cu declarații tari despre combaterea corupției, care au dispărut și nu se mai regăsesc nici măcar în promisiunile electorale actuale. El ar fi putut crea un climat în care justiția și procuratura să devină cu adevărat autonome și active, astfel încât miliardul, fie măcar 1,07% din miliard, să fie returnat în bugetul statului, astfel încât puținii contribuabili rămași să nu fugă de atâtea poveri fiscale. Dacă mai pleacă tinerii, nu va mai avea cine să contribuie la pensii. Mai bine pleacă corupții. Gândiți-vă cine sunt ei și decideți dacă merită măcar 1,07% din voturi.