De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (2)
Echipa Diaspora-ZdG a lansat o mini-serie în care va povesti despre deciziile membrilor săi de a pleca din R. Moldova, despre cum a fost adaptarea într-o altă ţară, la un alt mediu, cu alţi oameni. Totodată, vom vorbi despre ce ne-ar motiva să revenim acasă sau despre ce ne opreşte de la această revenire.
Am avut mare noroc să nu fiu în situaţia de a migra din necesitate de supravieţuire sau asigurarea unui trai mai bun celor apropiaţi. Am migrat în Germania pentru a-mi continua studiile – pas pe care nu îl regret nicio clipă, în ciuda tuturor dificultăţilor. Deşi perioada de studenţie la Chişinău a fost una din cele mai frumoase din viaţa mea, în care am fost înconjurat de mulţi oameni frumoşi care şi azi îmi lipsesc mult, ştiam că doar în străinătate voi putea ieşi din zona de confort, şi doar aici voi sesiza diferenţa majoră de mentalitate, nivel de viaţă şi sistem de educaţie. Acasă am absolvit UTM cu brio, dar am avut de înfruntat un decalaj enorm legat de profunzimea şi actualitatea materiei studiate la universităţile germane. Totuşi, urmăresc viaţa academică de la UTM şi observ că în ultimii ani a crescut nivelul şi actualitatea predării de acolo, ceea ce mă bucură mult.
Îmi doresc foarte mult să revin acasă, în contextul în care aş putea aduce un impact şi contribui la dezvoltarea nu doar a unei companii unde aş lucra. Chiar dacă sună a utopie, aş implementa fără niciun moment de ezitare acest model social riguros, aspru dacă doriţi, specific ţărilor germanice şi nordice. În viziunea mea, acesta este elementul cheie pentru care ei sunt mereu în topul naţiunilor fericite, şi noi nu. Dar, realizez că ar fi o sarcină foarte complexă, ce ar genera multe revolte, pentru că coruptă ne este nu doar societatea, dar şi mentalitatea. Am avut norocul să călătoresc odată acasă cu autocarul, în care mergeau diverşi moldoveni care lucrau în Germania în diverse ramuri. Practic toţi se plângeau de asprimea sistemului german, că aici nu te poţi „învârti” sau „înţelege” aşa uşor, că e greu de găsit de lucru, dacă nu ai actele în regulă, etc. Şi aici am realizat cât de putredă e mentalitatea moldoveanului de rând, chiar şi a unora din diasporă, în contextul în care ocolirea legii, găsirea unor căi „netradiţionale” este normală, deşi absolut anormală. Şi, o să revin acasă atunci când o să fie o majoritate care merge spre un ţel comun, pe căi transparente, desigur mai grele, dar corecte. Nu am nici dorinţă şi nici plăcere să văd cum principiul meritocraţiei este călcat în picioare.
Sunt ferm convins că doar noi, moldovenii, inclusiv cei din diasporă, purtăm răspunderea pentru ceea ce se petrece acasă. Şi la fel de ferm convins sunt că poporul nostru, din care fac parte şi eu, este unul foarte plastic, fără rigiditate, fără coloană vertebrală. Niciodată nu voi tăia căile mele cu Moldova, pentru că sunt convins că oriunde nu ai fi, nu trebuie să uiţi de unde ai pornit. Deci în Moldova aş reveni când moldovenii ar deveni mai educaţi. O marionetă cu zeci de feţe nu ajunge în fruntea unei naţiuni educate, un criminal nu ar putea conduce din culise o naţiune educată, nemaivorbind să-i fure o optime din PIB. Prietenii mei nemţi mi-au reproşat adesea că un astfel de „eveniment” ar fi stârnit o revoluţie în ţara lor, dar nu şi în Moldova. Până la urmă, Moldova e ceea ce o facem noi, moldovenii, să fie. De aceea voi reveni cu siguranţă atunci când vor fi mai mulţi oameni cu verticalitate, indiferent de ce limbă vorbesc, care nu-şi vor pune propria bunăstare pe prim plan, uitând de cei ce i-au împuternicit în a face o schimbare. Şi cel mai hazliu e că ştiu că aceste rânduri vor fi citite de mulţi cu un zâmbet ironic pe faţă, dar anume acest zâmbet ironic şi este unul din motivele pentru care încă nu revin acasă.
Mihail Balanici, Germania
Citiți și primul text din această serie: De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni?
