De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni?
Echipa Diaspora-ZdG lansează o mini-serie în care va povesti despre deciziile membrilor de a pleca din R. Moldova, despre cum a fost adaptarea într-o altă țară, la un alt mediu, cu alți oameni. Totodată, vom vorbi despre ce ne-ar motiva să revenim acasă sau despre ce ne oprește de la această revenire.
Am plecat de acasă în 2004, imediat după facultate. Aveam 22 de ani și o valiză plină cu vise, vise pe care îmi era greu să le spun cu voce, deoarece atunci păreau irealizabile. Ceea ce se întâmpla cu mine în zilele plecării era prea confuz, ca să-mi dau seama și de riscurile pe care mi le asumam. Știam doar că nu am nimic de pierdut. După o serie de peripeții în căutarea unui loc de muncă, trăind încă pe banii părinților, mi-am zis, gata, nu mai merge așa, plec. Acasă, încă pe atunci predomina o atmosferă de protest, iar migrația lua amploare. Era greu să pleci. De obicei, la controlul vamal erai inspectat ca un suspect. Îmi amintesc, un funcționar vamal mă întrebase unde plec. Eu, curajoasă, i-am răspuns că plec în Franța să studiez cultura și limba franceză, la care mi-a reproşat: „Da’ ce, la mamaia pe cuptor nu ai avut când s-o înveți?”. N-am zis nimic, omul își făcea meseria, iar frica mea era prea mare, la fel ca și dorința de a ajunge la destinație.
De la Paris, am luat trenul spre Strasbourg. Valiza mea începuse a mirosi urât, pentru că mama îmi pusese în ea de toate – și mere, și pește prăjit, și plăcinte. Mă pregătise pentru orice nevoie – de la ac și ață, până la săpun și detergent. Azi, râd ori de câte ori îmi amintesc. Încearcă să nu asculți o mamă! Totul s-a întâmplat cu aproape 13 ani în urmă. Acum, avem familie, revenim oricând avem posibilitate, dar nu și definitiv. Poate, la bătrâneţe, sau poate când vor fi făcute reforme reuşite în sănătate, educație, ecomomie, ca să nu mai avem frică de viitor. Să fie pace în ţară, să meargă lumea la spitale pentru a se însănătoşi, nu pentru a se îmbolnăvi și mai mult, să nu fie corupţie, iar Omenia şi Bunul Simţ să fie prezente în tot şi peste tot. Dar, deocamdată, spre regret, toate astea sună a utopie”.
