Reabilitați, nefiind condamnați
Basarabia a fost zguduită de trei valuri de deportări: în 1941, în 1949 și în 1951. Acum 75 de ani, în noaptea de 5 iulie 1949, în toată Basarabia și Bucovina de Nord, liniștea nopții a fost sfâșiată de răcnete, strigăte, plânsete de femei, vârstnici, copii, dar și de lătrat de câini. A început cel mai groaznic și numeros al doilea val de deportări, denumit operațiunea specială «Юг».
În acest an, evenimentul a fost comemorat și la Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din s. Țahnăuti, Rezina, printr-o slujbă de pomenire oficiată de părintele Oleg Postoroncă. După liturghie, enoriașii și oaspeții veniți s-au adunat lângă Crucea înălțată acum trei ani în fața Bisericii în memoria celor deportați.
Pe barolieful din fața Crucii este fixat: „În amintirea celor dăruiți neamului și jertfiți în deportări, bunicilor și părinților noștri cu recunoștință”. Pe părțile laterale – „Adevăratul chip al celui deportat doar Taina Crucii îl poate cuprinde”; „Viața schilodită în deportări a fost o Cruce jertfită pentru neam și urmași.”
Copiii au prezentat un recital de poezii dedicat memoriei celor deportați, iar despre chinurile și grozăviile prin care au trecut zeci de mii de deportați au vorbit primarul localității, Vasile Platon, dar și Alexandra Socol, șefa bibliotecii publice „Afanasie Talpă”.
Și eu am vorbit despre chinurile prin care a trecut familia mea. Am adus multe exemple, relatând cu lux de amănunte despre barbaria organelor sovietice și în special, a NKVD-ului.
În acea noapte, din Țahnăuți au fost deportate 28 de persoane – familiile Oca, Olari, Ivancov, Florea ș.a.
În ultimul timp, au fost publicate mai multe amintiri ale celor deportați, care au povestit în detalii despre noaptea deportării, despre cum au fost deposedați de averile agonisite o viață, despre drumul lung și anevoios în care copii și vârstnici, femei și bărbați chinuiți de foamete și sete, fiind hrăniți cu pește sărat și câte o căldare de apă la un vagon în care erau câte 80-100 de oameni, mureau, fiind aruncați din trenuri de-a lungul căilor ferate.
Ajunși în Siberia, Kazahstan, Orientul Îndepărtat, regiunile Kurgan, Tomsk, Omsk, Irkutsk, Bureatia – goi, fără încălțăminte, flămânzi, fără adăpost, provizii – au fost dați pradă țânțarilor, ploșnițelor, păduchilor, iar mai târziu, frigurilor cumplite de 40-50 de grade sub 0. Una dintre strategiile călăilor a fost separarea bărbaților de familiile lor.
Toate aceste chinuri au făcut ca în iarna anului1950 să fie înregistrate numeroase decese, mai ales în rândul copiilor și al vârstnicilor. În acea iarnă, și eu mi-am pierdut un frățior, Alexandru, de doar doi ani.
Se vorbește mai puțin despre marile probleme legate de școlarizarea copiilor pe motiv că cei deportați din Basarabia nu cunoșteau limba rusă. Fratele meu mai mare, Fiodor, care terminase clasa a II-a în Moldova, a început studiile din clasa I. Al doilea frate, Ștefan, a învățat acolo 5 clase, iar când ne-am întors în Moldova, și-a prelungit studiile din clasa a patra. Fratele Fiodor, văzând această nedreptate, s-a înscris la studii într-o școală rusă din satul vecin, Cinișeuți și a absolvit școala rusă. Astfel, ambii au pierdut câte doi ani de studii.
Foarte des, comunicând cu multe persoane despre aceste evenimente tragice prin care au trecut mii și mii de basarabeni de diferite etnii și religii, auzi „așa au fost timpurile, așa au fost vremurile”.
Tuturor acestora aș vrea să le adresez niște întrebări.
V-ar plăcea dacă:
– noaptea v-ar scoate familia și copiii micuți, v-ar încărca în vagoane murdare, pentru vite și v-ar trimite în Siberia?
– v-ar deposeda de averea agonisită o viață?
– v-ar scoate soția cu trei copii, unul în brațe de un an și două luni și ar trage salve de automate deasupra capului și la picioare, deoarece soțul a evadat?
– v-ar duce o lună în vagon de 80-100 de persoane, fără mâncare, apă, în condiții antisanitare?
– v-ar duce soțul la Magadan, iar soția cu trei copii la Kurgan?
– v-ar deceda un copil de doi ani, de foame, în împrejurări strașnice, fără medicamente, așa cum a murit frățiorul meu cel mic?
– ai voștri copii, din pricina regimului, ar pierde câte doi ani de școală, ar termina 10 clase la 19 ani în loc de 17 ani și 7 clase – la 16 ani, cum li s-a întâmplat fraților mei?
– când v-ați întoarce în Moldova, în locul casei, ați găsi gropi de siloz, niște pereți dărâmați, toate materialele pregătite pentru construirea casei noi luate de colhoz, din ele fiind construit clubul satului?
– v-ați întoarce la baștină și n-ați avea casă, masă, nimic și ați începe totul de la zero: să vă construiți casă, masă, să vă adunați o gospodărie?
– pe tot parcursul vieții ați tot auzi „luați seama, acesta este fecior de dușman al poporului”?
– într-o bună zi, după ce ați fi lucrat mulți ani la construcția giganților industriali ai Ministerului Apărării al URSS – „Sciotmaș”, „Signal”, „Vibropribor” și altele, vi s-ar spune: «Вы не можете работать на строительстве этих заводов, Вы не благонадежны, т.к. родились в семье депортированных» (Nu puteți lucra la construcția acestor uzine, fiindcă nu sunteți de încredere, pentru că v-ați născut într-o familie de deportați), așa cum s-a întâmplat în cazul meu?
– la o prezentare pentru confirmarea în funcția de inginer-șef al unei întreprinderi, comisia v-ar spune: «Посмотрите где он родился, это сын врагов народа» (Uitați-vă unde s-a născut, el este fecior de dușmani ai poporului), dar dvs. ați dovedi că sunteți demn și, până la urmă, v-ar accepta, așa cum s-a întâmplat în cazul meu?
– ar trebui să demonstrați autorităților, judecăților, evaluatorilor că ați fost deportat, că părinților li s-a luat averea și statul trebuie să vă recupereze toate bunurile de care v-a deposedat?
– din cauza „raiului comunist” și a consecințelor acestuia, v-ar deceda tatăl la vârsta de 55 de ani, dvs. având 11 ani, mama v-ar muri la vârsta de 61 de ani, iar frații – la vârste de 2, 49 și 63 de ani?
Nimănui, probabil, nu i-ar plăcea să treacă prin așa ceva. Însă eu și familia mea am trecut prin toate acestea și am suferit.
Prin anii ’90, majoritatea persoanelor deportate au fost reabilitate. În certificatul de reabilitare a familiei noastre, nr.13-3318/89 din 18.06.1993, de rând cu toți membrii familiei, la sfârșit este indicat și numele, prenumele meu, „născut în familie de deportați, la locul de trai cu destinație specială s. Lopatka, regiunea Kurgan”.
În certificatul de reabilitare a fratelui mai mic, născut tot în Siberia, este menționat „născut în anul 1956 în colonia specială”.
Prin aceste acte juridice, autoritățile recunosc că noi n-am fost condamnați, dar am stat în colonii speciale, ca pușcăriașii condamnați.
Noi, cei mai mulți copii care ne-am născut în deportări, nefiind condamnați, am fost reabilitați.
În DEX-ul limbii române, cuvântul reabilitare se explică drept „act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute” (în urma unei condamnări).
Să dăinuie în veacuri memoria celor deportați – nevinovați.
Andrei Olari, fost deportat
