Nina Milevschi: „Banii pot face oamenii sexy, indiferent cât de strâmbe le sunt picioarele, indiferent cât de ridate le sunt chipurile, indiferent cât de proști sunt”
Acum 20 de ani, Nina Milevschi din Sculeni, Ungheni, a plecat din R. Moldova, stabilindu-se în Germania. Preferă să nu vorbească despre sine, în schimb, amintirile din copilărie o copleșesc ori de câte ori gândurile o poartă spre casă. Îi pasă de tot ce se întâmplă în R. Moldova, dar mai ales de felul în care oamenii de aici aleg să-și trăiască propriile vieți. Un subiect actual – problemele chirurgiei estetice, a determinat-o să facă o analiză a fenomenului, dorind ca aceasta să fie publicată în ZdG.
Am amintiri plăcute despre tinerețea mea în Sculeni, despre numeroasele vizite la bunici, la Frumușica. Bunica îmi vorbea deseori despre viața sa de croitoreasă. Avea o clientă care prin 1960 comanda periodic îmbrăcăminte, în special fuste. Într-o zi, doamna a rugat-o să-i coase o fustă specială, ca să arate mai atrăgătoare, pentru că avea un admirator în Bălți și dorea să „arate mai erotic” în ochii lui. Bunica i-a luat măsurile și la sfârșit i-a spus: „Cum să-ți fac fusta, că n-ai deloc fund?” În replică, femeia, care era foarte suplă, a spus: „Nina, tu ești meșteriță, fă-mi o fustă frumoasă, așa încât și fundul să arate bine.”
Bunica, inventivă fiind, a luat un elastic și l-a cusut în spatele fustei, astfel încât fundul aparent lipsă arăta frumos. O formulă simplă: mai mult elastic = mai mult fund = mai mult succes. Știu că, spre mulțumirea sa, clienta a reușit să-și impresioneze admiratorul.
Dorința de a impresiona a luat forme extreme de prostie
Astăzi, oamenii nu se mai mulțumesc să-și capitoneze, pur și simplu, garderoba, capitonajul fiind aplicat direct sub piele, deși acest lucru e mai sângeros, uneori chiar deformant… În epoca șarlatanilor, care își spun uneori „influențatori”, dorința de a impresiona a luat forme extreme de prostie, care, în unele cazuri, pot chiar provoca decese. Cum se face că tinerele femei dintr-o țară caracterizată de un folclor fermecător iau drept modele persoane discutabile din jurul starletelor americane precum Kim Kardashian sau Jennifer Lopez? Țările ex-sovietice, R. Moldova nefiind o excepție, imită tradiția rusă de a copia așa-zise modele vest-europene. Acest lucru amintește de filozofia lui Piotr Ciaadaev (1794-1856) și de faimoasele sale Scrisori filozofice, în care acesta critică retrogradarea regiunii ruse, în care esența existenței consta în copierea modelelor occidentale (citiți Apologia unui nebun).
Astfel de şabloane mai sunt valabile, pe când spiritul rămâne – în special în zonele rurale – unul convențional. În contextul așa-numitei chirurgii estetice, la care voi reveni imediat, tot mai multe tatuaje poți vedea astăzi, un fel de „artă stradală” ambulantă. E din cauza dorinței de ceva colorat într-o viață monotonă? Și dacă, într-o zi, vă displac imaginile de pe piele? O fustă colorată, un tricou bogat în motive ar fi, eventual, mai ușor de schimbat.
În cartea sa „Dangerous Personalities” (2014), agentul FBI Joe Navarro spune că psihopații își fac tatuaje „pentru a simți ceva sau pentru a acoperi un alt sentiment”. Dar, „a simți” înseamnă durere. Durere provocată unor persoane instabile emoțional. O autoexaminare macabră. Tatuajele sunt și ele un tip de bijuterii, imagini colorate care, în cazuri extreme, împodobesc corpul. Dar ceea ce se întâmplă cu culorile, care devin din ce în ce mai palide în timp, și ce pericole pentru sănătate sunt asociate acestora, rămâne, în mare parte, necercetat. Chiar și așa, acest lucru nu împiedică pe nimeni să accepte acul dureros de tatuaj. Faptul că pielea – cel mai mare organ uman, e afectată de acest proces, rămâne un aspect pe care prea puțini îl iau în considerare. Se trece cu vederea faptul că pigmenții de culoare pot fi descoperiți în ficat, în ganglionii limfatici, parte a sistemului imunitar, ceea ce adaugă riscuri de apariție a cancerului. De altfel, există și riscul de a contracta hepatită și virusul HIV (SIDA) dacă condițiile sanitare din studiouri sunt îndoielnice.
Nevoia de a te împodobi cu bijuterii reflectă dorința de a obține recunoașterea anumitor cercuri, dorință care uneori e mai puternică decât rațiunea. Deseori, totul e servit ca o „expresie a personalității”. O întrebare stă ascunsă în umbra acestei situații: este sau nu acest fenomen o boală psihică, având în vedere narcisismul din ce în ce mai răspândit, care se manifestă și prin „tendința exagerată pentru chirurgia estetică”? E o căutare a sensului? E un semn că în subconștient oamenii nu știu cum să facă față scenariilor apocaliptice din lume, în afară de a se „optimiza” pe ei înșiși? E o consecință, o formă de represiune? Cine, de fapt, are „personalitate” în epoca tatuajelor în masă?
Da, fiecare nivel social are propriile criterii. Doar factorul de persuasiune – „banii” – ies din discuție aici. Banii fac sau pot face oamenii sexy, indiferent cât de strâmbe le sunt picioarele, indiferent cât de ridate le sunt chipurile, indiferent cât de proști sunt. Bicepsii și tatuajele, ca elemente decorative, precum și incrustațiile de silicon, ca măsură tehnico-medicală de modelare a elementelor decorative exterioare, inclusiv pomparea buzelor în buze de rață sau a feselor sub formă de aripi, sunt modalități de „optimizare” a ceea ce este perceput ca și aspect „sărac”, în conformitate cu unele gusturi. Se pun bani pe masă și se trece sub cuțit.
Ce putem face cu sectoarele societății și cu mass-media care admiră și mediatizează aspectul păpușilor Barbie devenite oameni?
E nevoie de puțin efort pentru deschidere și introducere a implanturilor cu ajutorul unui bisturiu, sub anestezie generală, pe când optimizarea minții necesită eforturi de o viață. Eforturi care nu par să dea roade în zilele noastre și în era internetului. Fotografiile și clipurile exhibiționiste generează mai multă atenție și, prin urmare, mai mulți bani, în special pentru cei săraci sub aspect intelectual. Specialiștii în științe umaniste vă pot spune câteva lucruri despre acest fenomen. Oricine trece pe sub cuțit pentru o imagine de sine mai optimizată devine o victimă a acestor imagini. Astfel, în cursul unei biografii de chirurgie estetică, percepută până acum ca fiind de succes, persoana devine victima propriilor imagini.
Eșecul este multistratificat. Există emulația vedetelor media neconvingătoare din punct de vedere intelectual, precum și a tuturor celor care fac tot posibilul să susțină incultura corpului de plastic în anturajul lor. Pe de altă parte, R. Moldova este un stat slab, lipsit de obligații față de cetățenii săi. Ministerul Sănătății nu își îndeplinește corespunzător sarcina de a-i proteja pe cei care vor să fie frumoși, recurgând la intervenții opace, în condițiile în care în R. Moldova există o lipsă notorie de educație și responsabilitate.
În 2022, UE a stabilit noi reguli privind restricționarea substanțelor chimice, inclusiv a vopselelor pentru tatuaje, fiind interzise substanțele cancerigene și mutagene. Chiar și așa, în practică, verificările sunt dificile. Dar cum ar putea fi efectuate astfel de analize într-o Moldovă plină de corupție, stat în care fiecare luptător împotriva corupției este forțat să eșueze? Ce putem face cu sectoarele societății și cu mass-media care admiră și mediatizează aspectul păpușilor Barbie devenite oameni, or, societatea, goana după senzațional, sunt cele care catalizează această evoluție îngrijorătoare. Cei care nu reușesc cu spiritul și prin muncă, încearcă aplicarea artificială a elementelor de bijuterie pentru a avea succes în mass-media. Politicienii din R. Moldova nu sunt o excepție, or, ei se concentrează tot mai mult pe imaginea lor exterioară sau pe percepția lor ca persoană, conținutul politic fiind din ce în ce mai ignorat. Persoana politicianului ca „produs de marcă” maschează competența sa reală, care deseori este îndoielnică. Astfel, prezentarea externă înseamnă că produsul „politician” trebuie să se „optimizeze”.
Îmbrăcămintea inteligentă nu este suficientă, chirurgia plastică este folosită pentru a ajuta: un rid este netezit aici, buzele sunt umflate acolo, tălpile de cioară (riduri) de sub ochi sunt îndepărtate chirurgical. În acest sens, apelurile la explicații din partea acestor cercuri par inutile. În ultimă instanță, ele servesc unui singur scop: autoprotecția orientată spre ego. Autoprotecția narcisiștilor. Ca o favoare deliberată pentru ei înșiși și pentru alegătorii lor.
Nina Milevschi, Bremen, Germania
