Declară-ți dragostea cu ZdG „Am trăit și mai trăim încă peste 50 de ani o extraordinară poveste de dragoste, care contrar problemelor vieții, este vie și acum”
Publicăm ultimele scrisori în care cititorii și-au împărtășit sentimentele de dragoste și recunoștință față de persoana iubită. Mulțumim tuturor pentru implicare.
„Au trecut 54 de primăveri – ani trăiți în dragoste”
Nicolae Balan din satul Chetrosu, raionul Drochia susține că există dragoste la prima vedere, iar căsnicia, după părerea lui, ar trebui să fie pentru totdeauna.
„Prima însușire a dragostei e veșnicia. Tot ceea ce nu poate fi veșnic, nu are dreptul să se numească dragoste. Căsnicia adevărată trebuie să fie veșnică. Idealul este ca cei doi să fie fideli unul altuia. Există dragoste la prima vedere? Sunt păreri diferite. Eu zic că da, fiindcă așa mi s-a întâmplat mie. La o nuntă, în satul vecin, am văzut o domnișoară frumoasă foc. Bineînțeles c-am îndrăznit s-o invit la dans. După vreo 2-3 dansuri, am făcut cunoștință, i-am propus să ne întâlnim, la care dânsa a dat acordul. Sincer să vă spun, mă gândeam că voi fi refuzat.
Somnul nu mai era somn, mâncarea nu mai era mâncare. Am înțeles – m-am îndrăgostit. Eram și sunt cel mai fericit om de pe pământ. Au trecut 54 de primăveri – ani trăiți în dragoste. Am întâlnit și greutăți, destul de multe, dar unde este dragoste, este Dumnezeu care ne-a dat putere fizică și duhovnicească pentru a păstra ceea ce avem.
Cum își fac rândunelele cuib, așa ne-am făcut noi casă, meșterită în 10 ani de noi doi. Ne înțelegem, ne ajutăm și ne completăm unul pe altul. Mulți spun că dragostea îmbătrânește sau dispare la o vârstă mai înaintată. Ce spunem noi? Dragostea nu îmbătrânește nicicând. E veșnic tânără, e un dar ca și viața de la Dumnezeu. Atâta timp cât suntem în vizită pe acest Pământ, trebuie să trăim cu dragoste unul față de altul și de Dumnezeu. Altfel nu poate fi.
Ne întâlneam la un nuc care este și acum. Din când în când, mergem la el, îi zicem «nucul nostru». Lăsăm inimile și nucul să vorbească, de parcă ne-ar șopti «Ce frumoși ați fost, ce tineri ați fost, să vă iubiți și de acum înainte. Cât de tare v-ați iubit, eu totul am auzit»”, ne-a scris cititorul.
Ludmila Gomoja, o cititoare din Chișinău, ne-a trimis câteva versuri în care își declară dragostea.
Casa mea este în ochii tăi,
Căldura – în mâinile tale,
Dragostea mea pentru tine
Este în cele mai simple cuvinte!
Eşti răsăritul şi apusul,
Soarele şi luna,
Scânteia mea şi focul
Pentru totdeauna!
„Ne-am jurat credință și dragoste până la urmă”
Mihai Bularga, fost pedagog, acum pensionar, din satul Lipnic, raionul Ocnița ne scrie că trăiește o frumoasă poveste de dragoste, începută încă de pe băncile universității. Zice că are o soție „bună, onestă, fidelă, deșteaptă și foarte muncitoare”.
„Sunt un cititor fidel al ZdG și vreau, în primul rând, să-mi exprim marele respect pentru lucrul pe care-l faceți, pentru investigațiile extraordinare, problemele actuale abordate, informarea obiectivă a cititorilor despre tot ce se petrece în R.M. și în lume. Vă respect, vă iubesc și vă mulțumesc. Aștept cu nerăbdare ziua de joi când sosește ziarul. Orice aș face, dar la sat este de muncă în orice anotimp, las totul și răsfoiesc paginile ziarului, citind editorialele, apoi și celelalte materiale până la ultima pagină. Îmi plac analizele lui Petru Grozavu, ale Alinei Radu și ale Anetei Grosu, dar și ale tinerilor jurnaliști Sabin Rufa și Maria Victoria Chilari, și ale tuturor.
Acuma vreau să-mi exprim și eu dragostea pentru persoana iubită, pentru că am trăit și mai trăim încă peste 50 de ani o extraordinară poveste de dragoste, care contrar problemelor vieții, este vie și acum. Această frumoasă poveste a început la sfârșitul primăverii anului 1971, când eram studenți ai anului întâi la facultatea de geografie a I.P.S «T.G. Șevcenco» din Tiraspol. Eram în aceeași grupă de studii și din același raion de la nord. Când au înnebunit salcâmii de lângă institut, a înflorit și dragostea noastră. După anul întâi de studii, am plecat la «țelină» în componența unui detașament de construcție studențesc. Aici, sub cerul înstelat al Kazahstanului, ne-am jurat credință și dragoste până la urmă. Martor ne-a fost Steaua Polară.
Au urmat ani de studii unde eram mereu împreună, ajutându-ne reciproc la seminare, examene. După anul 3, am plecat iarăși la «țelină», dar de data aceasta fără viitoarea soție. A fost foarte grea această despărțire pe toată vara. Ne scriam scrisori, iar într-o zi anumită, la o oră convenită, priveam la Steaua Polară ambii și ne trimiteam mesaje de dragoste. La întoarcere, după această lungă despărțire, ne-am căsătorit în toamna lui 1973, iar anul trecut am sărbătorit 50 de ani de viață împreună.
Nu am cuvinte să-mi exprim dragostea, stima și respectul față de soția mea, care este un om extraordinar, bună, onestă, fidelă, deșteaptă și foarte muncitoare. Datorită insistenței ei, eu am absolvit facultatea cu diplomă roșie. Draga mea soție mi-a adus 2 fiice minunate care, la rândul lor, ne-au fericit cu 3 nepoți: 2 flăcăi și o bombonică de nepoțică.
Cu mare regret, astăzi nu este alături, e la spital, cu probleme de sănătate, după aproape 40 de ani de muncă în școală și după o viață cu un bărbat care, fiind un romantic incurabil, a luptat și luptă în continuare pentru renașterea națională, pentru unirea românilor și reîntregirea patriei. E foarte greu să faci asta în zona roșie.
Dar zilele următoare vine acasă soția și vom fi împreună, pentru că zilele fără ea nu sunt zile. În grădina de flori a iubitei mele soții au înflorit ghioceii și pe toți îi dăruiesc ei. Din discuții cu alți bărbați, nimeni nu crede că poți trăi 50 de ani cu soția fără să te cerți măcar o singură dată, zic că nu-i posibil așa ceva. Eu confirm, cu propriul exemplu, că e posibil”, ne-a scris cititorul.
