Principală  —  Advertoriale   —   Sărbătoarea tradiţiilor de iarnă la…

Sărbătoarea tradiţiilor de iarnă la Castel Mimi: vin fiert nelimitat, ansambluri folclorice, ursul şi capra

Castel Mimi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă cu un eveniment inedit, dedicat tradiţiilor noastre autentice. Sâmbătă, 18 ianuarie, sunteţi aşteptaţi cu toată familia la „Sărbătoarea tradiţiilor de iarnă”, pentru a vă bucura de atmosferă de poveste şi datini din strămoşi renăscute. 

Colindele, urăturile şi cântecele de iarnă vor răsuna pe toată durata evenimentului. Interpreta Maria Iliuţ şi Ansamblul folcloric „Crenguţă de Iederă” vor prezenta un adevărat spectacol de la care nu vor lipsi îndrăgitele personaje ale sărbătorrilor de iarnă – ursul şi capra, care vor dansa împreună cu toţi participanţii, creând emoţii frumoase atât copiilor, cât şi adulţilor. Cu recitaluri şi cântece tradiţionale vor evolua şi ansamblurile folclorice Dorurele şi „Ştefan Vodă”, conducător Tudor Ungureanu.

Sunteţi aşteptaţi cu bună dispoziţie, poftă de dans şi dorinţa de a cunoaşte vechile obiceiuri de iarnă ale locului. Atmosfera va fi condimentată cu bucate alese, gătite pe grătarele de la Open Air Kitchen. Nu vă fie frică de gerul de afară, pentru că adulţii se vor încălzi cu vin fiert, în cantităţi nelimitate, iar pentru copii, organizatorii pregătesc ceai fierbinte din partea casei. 

Oaspeţii sunt aşteptaţi la Castel Mimi cu trenul, care va face o cursă specială, dedicată exclusiv acestui eveniment mult aşteptat al iernii. 

„Sărbătoarea tradiţiilor de iarnă” se va încheia la foc de rug, acolo unde toată lumea prezentă va putea coace marshmallow şi savura o zi de ianuarie deosebită, la Castel Mimi.

Preţurile de acces pentru adulţi sunt de 400 de lei, iar pentru copii – 200 lei.

Pentru detalii suplimentare accesați castelmimi.md