Principală  —  Advertoriale   —   „Noaptea Sânzienelor” – cu tradiţii…

„Noaptea Sânzienelor” – cu tradiţii mistice, vin alb nelimitat și petrecere cu muzică Retro Pop, la Castel Mimi

Castel Mimi colorează lunile de vară cu evenimentele pe care le desfășoară. După Rose Day vine „Noaptea Sânzienelor” cu un amplu program de divertisment pentru toate vârstele. Evenimentul este organizat pentru al patrulea an în cinstea sânzienelor sau cum mai sunt numite în popor – zânele bune, care se spune că sunt niște femei frumoase care coboară din cer, cântă și dansează pe câmpuri, fiind protectoarele naturii care atrag norocul și resping primejdiile.

Și în acest an „Noaptea Sânzienelor” promite să devină memorabilă pentru toți participanții la o seară cu tradiții mistice; vin alb Sânzienele, în cantități nelimitate, produs de Castel Mimi (unul dintre vinurile servite și apreciate de înalții demnitari prezenți la Summit-ul CPE din 1 iunie 2023); picnic la iarbă verde și muzică live, interpretată de formația Catharsis și Felicia Dunaf cu Dunaff Band. 

Organizatorii îndeamnă femeile să renunţe la tocuri şi să poarte încălţăminte comodă, iar dress code pentru toţi participanţii sunt cămăşile tradiţionale sau ţinutele în culoarea alb. Gazda evenimentului este influencerul Cristina Evtodi care alături de participantele la „Noaptea Sânzienelor” va împleti coroniţe din flori de levănţică. 

Oaspeții sunt așteptați să se prindă în horele sânzienelor, alături de dansatorii profesioniști de la Show Balet „Non Format”.

Pentru că cei de la Castel Mimi promovează relaţia prietenoasă cu natura, fiecare vizitator adult va fi întâmpinat la intrare cu un pahar pentru vin din sticlă, pe care îl va putea lua acasă la plecare. De la evenimentul în aer liber nu vor lipsi bucatele gustoase pregătite la Open Air Kitchen sub privirile celor prezenţi. 

Pentru a putea savura din plin evenimentul și vinul alb răcoritor alegeți să mergeți la Castel Mimi cu trenul.

Prețul de intrare la eveniment include:

  • Vin Sânzienele nelimitat, cu pahar de sticlă cadou (de la vârsta 18+);
  • Masterclass la împletitul de coronițe;
  • Ghicitul în ceară (tradiție mistică de divertisment);
  • Dansul Sânzienelor alături de Show Balet „Non Format”;
  • Acces în zona de playground – joc de badminton şi tragere cu arcul, lansarea de zmeie de hârtie;
  • Acces în Zona Picnic (luați de acasă pături, pentru o şedere confortabilă pe iarba verde);
  • Zone foto decorate tematic, pentru a surprinde momente memorabile;
  • Selfie 360° la ore fixate, cu fotografia digital oferită imediat;
  • Express Tur în beciurile Castel Mimi la ore fixate;
  • Muzică LIVE Retro și program de divertisment;
  • DJ Sounds Fountain Party, la finalul evenimentului;

Mai multe detalii găsiți accesând ACEST LINK.