Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon: „Am informații că…

Igor Dodon: „Am informații că „Sheriff” dă indicații să vină transnistrenii să voteze pentru Partidul Democrat”

privesc.eu

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, la ieșirea din secția de votare a îndemnat cetățenii „să fie activi și să nu se lase cumpărați”. Șeful statului a declarat că „deține informații foarte clare că „Sheriff” (n.r. cel mai mare holding din stânga Nistrului, fondată în anii 90 de foi foști membri ai serviciilor speciale) dă indicații să vină transnistrenii să voteze pentru Partidul Democrat”.

„Nu vă dați speriați, nu vă dați cumpărați. Nu vă temeți că vă vor elibera din funcțiile pe care le dețineți. Mă refer la funcționarii publici, pentru că știu că la această etapă sunteți impuși să votați pentru anumite partide”, a declarat șeful statului,  care a menționat că primește multiple semnale despre organizarea masivă la vot a cetățenilor din stânga Nistrului.

„La această oră sunt peste 10 mii de cetățeni a R. Moldova cu dreptul de vot din Transnistria care au participat. Nu a fost așa prezență niciodată. Și vedem că este utilizată resursa administrativă din partea stângă a Nistrului și probabil cei care fac business împreună în partea stângă și dreaptă s-au înțeles și încearcă să influenţeze votul.  Am informații foarte clare că „Sheriff” dă indicații să vină transnistrenii să voteze pentru Partidul Democrat”, a declarat Dodon.

Igor Dodon susține că „există riscul major să avem alegeri aniticipate în decursul următorelor luni”.

Urmăriți live pe ZdG toate evenimentele din ziua alegerilor parlamentare:

LIVE/ Moldova alege Parlamentul. Primii alegători aduși în mod organizat

Accesați harta interactivă pentru a vedea toate circumscripțiile uninominale deschise în țară și peste hotare, adresele secțiilor de votare și a găsi informații despre toți candidații care aspiră la un mandat de parlamentar.

Foto: privesc.eu