Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Scenariu „de nisip” în tentativa…

Scenariu „de nisip” în tentativa de asasinare a lui Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc, președintele PDM, ar fi fost ținta unei tentative de omor la comandă în schimbul sumei de 200 de mii USD, comanditari fiind doi cetățeni ai R. Moldova, unul dintre care s-ar afla în prezent la Moscova. La 7 aprilie, în cadrul unei operațiuni comune, procurorii din R. Moldova și cei din Ucraina au reținut 17 membri ai unei grupări criminale internaționale, opt pe teritoriul țării și nouă în statul vecin. Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru tentativă de infracțiune, organizarea unui grup criminal și omor la comandă, iar șase cetățeni moldoveni și doi ucraineni au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13. Instituțiile de drept ale ambelor state au mediatizat extins operațiunea, unele informații oferite de acestea însă diferă.

După mediatizarea cazului, Vlad Plahotniuc nu a făcut declarații publice, PDM publicând un comunicat pe site-ul formațiunii prin care condamnă tentativa de asasinare și afirmă că formațiunea nu comentează „speculațiile în privința scopului celor care au pus la cale acest atentat”.

Scenariu pe nisip

Anunțul despre dejucarea tentativei de asasinare a „celui mai mare oligarh din Moldova” a fost făcut de ministrul de Interne din Ucraina, Arsen Avakov, și șeful poliției ucrainene, Serghei Kneazev, într-o conferință de presă la Kiev. Avakov, însă, a vorbit despre omorul la comandă al unui oarecare Serghei Prihodiko, „fost vicepremier al R. Moldova”. Ulterior, pe site-ul ministerului figura deja numele lui Plahotniuc. Autoritățile de la Chișinău nu au confirmat decât a doua zi, 8 aprilie, numele lui Plahotniuc, drept țintă a atentatului. Oamenii legii au făcut publice imagini video din timpul reținerii, efectuării perchezițiilor, dar și secvențe filmate cu camera ascunsă. Într-un episod apar trei bărbați care vorbesc, în curtea unui bloc, despre cum ar urma să aibă loc operațiunea. Ei pronunță numele țintei. Unul le descrie celorlalți doi cum arată zona în care este amplasată clădirea Global Business Center (GBC), unde-și are biroul Plahotniuc, ținta atacului, desenând, cu degetul, pe nisip, schema amplasării clădirii. Persoana care ar fi interceptat discuția cu mijloace speciale de investigație se află aproape de cei trei, iar calitatea imaginii și a sunetului este una foarte bună.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), în decembrie 2016, instituțiile de drept de la Chișinău au primit informația precum că, în Moldova, urmează să ajungă asasini din Rusia sau Ucraina, dar ținta nu era cunoscută. Numele țintei a devenit cunoscut procurorilor la sfârșit de martie, când un grup format din reprezentanții instituțiilor de drept din Ucraina au oferit detalii despre pregătirea atentatului, precizând că locația unde urma să aibă loc atentatul reprezintă un edificiu cu șapte etaje, din vecinătatea unei grădinițe de copii, a unei intersecții cu sens giratoriu și a unor blocuri locative.

Artur Pimenov, secretarul Ambasadei Ucrainei în R. Moldova, Vitalie Busuioc, adjunct interimar PCCOCS și Ion Iachimov, șeful Inspectoratului Național de Investigații Foto: captură foto rlive.md

Persoanele care urmau să execute atentatul au pregătire militară. Acestea ar fi sosit zilele trecute în Moldova din Ucraina, ocolind punctele de trecere a frontierei. S-a decis ca reținerea să aibă loc la 7 aprilie, după ce ar fi fost obținute informații că eventualii comanditari ai asasinatului îi grăbesc pe executori. În urma perchezițiilor, au fost ridicate arme și alte obiecte destinate comiterii atentatului: patru aruncătoare de grenade, două pistoale model CZ cu amortizator, cartușe, stații radio, telefoane mobile, obiecte pentru deghizare.

„Sunt reținute 8 persoane. 6 sunt cetățeni ai Moldovei care dețin și alte cetățenii. Doi sunt cetățeni ai Ucrainei. Cei 6 au antecedente penale grave. Au fost reținuți intermediarii, persoane de legătură și alte persoane care au contribuit la organizarea atentatului. Fiecare avea un rol prestabilit… Despre comanditari, la această etapă sunt stabilite două persoane, cetățeni ai R. Moldova, una dintre care se află în Federația Rusă, la Moscova. S-a stabilit indubitabil legătura dintre grupul de comanditari din R. Moldova și persoana de la Moscova, o autoritate a lumii criminale atât în R. Moldova, cât și în Federația Rusă. Simultan, în Ucraina, sunt reținute 9 persoane, 2 dintre care au participat la acțiuni în Donbas. Cetățenii reținuți riscă închisoare de la 15 la 20 de ani”, a precizat adjunctul interimar al șefului Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Vitalie Busuioc.

Numele „autorității criminale” care ar sta în spatele atentatului nu este enunțat nici de ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, care ar fi în relații de prietenie cu o rudă a procurorului Busuioc. Alexandru Jizdan a declarat că a existat „o viteză enormă de a executa sau de a duce la capăt acest scenariu”, dar și că „cetățenii noștri vor afla cine este comanditarul acestui omor”.

Totodată, într-un comunicat al Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei se spune că tentativa de asasinare a lui Vlad Plahotniuc ar fi fost coordonată de reprezentanții serviciilor speciale ruse. După realizarea omorului, executorii urmau să revină în Ucraina, astfel discreditând sistemul de drept al Ucrainei, respectiv, înrăutățind relațiile dintre R. Moldova și Ucraina. Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei susține că planul operativ de reținere a grupării criminale a fost aprobat de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, care a și condus operațiunea la toate etapele-cheie.

Arme identificate de Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei  în urma perchezițiilor Foto: dpsu.gov.ua

Presa a scris anterior despre afacerile comune ale președintelui ucrainean și Plahotniuc. Ultimul a negat acest fapt, declarând că îl leagă de Poroșenko „o prietenie de foarte mulţi ani” şi o „relaţie bună”. Cei doi şi-au afișat prietenia în repetate rânduri pe rețelele de socializare.

Aceeași instituție, Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei, informează că, în R. Moldova, au fost reținuți comanditarul omorului în timp ce transmitea 100 mii USD drept avans, doi organizatori și mai mulți complici, pe când în Ucraina – liderul grupării criminale și opt membri.

Cine sunt cei opt potențiali killeri

La 10 aprilie, Judecătoria Chișinău a emis mandate de arest pe numele celor opt: Valerian Zabolotnîi, Iurie Parhomenco, Dumitru Șevcenco, Igor Melnic, Stepan Chirov, Eduard Șațchi, Igor Șevcenco și Vasile Dragulea. Procurorii susțin că, anterior, majoritatea au fost cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunilor excepțional de grave, inclusiv omor şi tâlhărie.

Valerian Zabolotnâi. Foto: captură foto crimemoldova.com
Iurie Parhomenco. Foto: captură foto crimemoldova.com
Dumitru Șevcenco. Foto: captură foto crimemoldova.com
Igor Melnic. Foto: captură foto crimemoldova.com
Stepan Chirov. Foto: captură foto crimemoldova.com
Eduard Șațchi. Foto: captură foto crimemoldova.com
Igor Șevcenco. Foto: captură foto crimemoldova.com
Vasile Dragulea nu a fost escortat la ședință, deoarece a solicitat intervenția asistentței medicale de urgență. Foto: captură foto crimemoldova.com

Primul care a primit un termen de detenție în Penitenciarul 13 este Valerian Zabolotnîi, președintele Asociației internaţionale de prietenie şi colaborare „Moldova-Bulgaria” şi vicepreşedinte al Fundaţiei de ajutor al veteranilor și invalizilor din sport, IFAVIS, condus de „hoțul în lege” Grigore Caramalac, alias Bulgaru, dat în căutare prin Interpol încă în 1998, când avea deschise în R. Moldova două dosare penale, pentru tentative de omor la comandă și mai multe episoade de şantaj. În 2013, dosarele pe numele lui Caramalac au fost transmise la Moscova de către Andrei Pântea, ex-procuror general interimar, iar în 2015 organele de drept din Rusia le-au clasat. Zabolotnîi a declarat anterior că este prieten cu Grigore Caramalac.

Deputatul PDM Cornel Dudnic (primul din stânga) și vicepreședintele IFAVIS, Valerian Zabolotnâi, la un eveniment sportiv în octombrie 2016. IFAVIS. Foto: sporter.md

Pe portalul instanțelor naționale de judecată figurează două persoane cu numele Melnic Igor Mihail care au antecedente penale. Unul dintre aceștia a fost condamnat în 2009 de CSJ la 9 ani de închisoare în penitenciar semiînchis pentru câteva episoade în care a participat împreună cu alte persoane la acte de furt, amenințare cu moartea și vătămare corporală. O altă persoană cu același nume a fost condamnată de instanța supremă în septembrie 2015 la 10 ani de închisoare pentru huliganism și tâlhărie.