(VIDEO) Dosarul Gumeniță amânat pentru a 16-a oară
Acum trei ore Judecătoria Buiucani a decis să amâne pentru încă o lună dosarul lui Iacob Gumeniță, fost șef al poliției municipale. Motivul invocat de judecătorul Sergiu Lazăr este neprezentarea tuturor părților vătamate, a avocaților lor și a martorilor în acest dosar.
Acesta este încă la etapa preliminară, iar din cauza unei greşeli de procedură, avocaţii lui Gumeniță au cerut anterior încetarea procesului. „Tergiversarea procesului nu vine atât din partea lui Iacob Gumeniță, cât din partea părților vătămate și a martorilor, care au pierdut încrederea în sistemul judecătoresc, având o frică de acest sistem”, a declarat pentru ZdG, Teo Cârnaț, avocatul lui Damian Hâncu.
Următoarea ședință de judecată a fost programată pentru 19 octombrie. Teo Cârnaț consideră că o primă sentință în dosarul examinat timp de peste doi ani ar putea fi emisă nu mai degrabă decît la finele anului viitor.
Iacob Gumeniță este învinuit de abuz în serviciu în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, care s-au soldat cu moartea lui Valeriu Boboc și aplicarea de leziuni corporale lui Damian Hâncu, unul din protestatari.
D.Z.