Principală  —  Ştiri   —   VIDEO/ Confruntarea finală Trump -…

VIDEO Confruntarea finală Trump – Biden, înainte de alegerile din SUA. Gestionarea pandemiei de COVID-19 și corupția, printre cele mai disputate subiecte

Preşedintele american, Donald Trump, şi rivalul său democrat, Joe Biden, s-au reîntâlnit joi seară la Nashville (statul Tennessee) pentru ultima lor dezbatere televizată, cu 12 zile înainte de scrutin. După prima întâlnire în care ambii s-au întrerupt constant, făcând imposibilă o dezbatere de substanță, regulile dezbaterilor s-au modificat. Candidații au avut două minute neîntrerupte pentru a-și prezenta politica, iar, în timp ce unul vorbește, microfonul celuilalt a fost închis. Dezbaterea s-a axat pe șase teme, inclusiv pandemia de coronavirus, corupția și securitatea națională.

„Cineva care este responsabil de atâţia morţi nu trebuie să poată rămâne preşedintele Statelor Unite ale Americii”, a spus candidatul democrat Joe Biden, anticipând o „iarnă sumbră” pentru ţara cel mai puternic afectată de pandemie, cu peste 222.000 de decese cauzate de coronavirus.

Democratul i-a reproşat preşedintelui american că „nu are încă un plan” pentru a ţine sub control pandemia. „Nu există nici măcar un om de ştiinţă serios în lume care să considere că aceasta va dispărea în curând„, a spus el, în timp de liderul de la Casa Albă a afirmat mereu contrariul.

Donald Trump a justificat acţiunile Administraţiei sale, argumentând că nu vrea blocarea economiei şi atribuind vina Chinei pentru apariţia pandemiei.

„Este vina Chinei. Nu au oprit răspândirea coronavirusului”, a acuzat Donald Trump.

Întrebat cum va plăti China pentru daunele produse, Trump a subliniat că statul chinez plăteşte deja „taxe vamale de miliarde de dolari”.

Preşedintele SUA a dat asigurări că „în câteva săptămâni” va apărea un vaccin, care va fi distribuit rapid. „Pandemia va trece, ne apropiem de acest moment. Va trece”, a afirmat Trump.

Pe un ton mult mai calm decât la prima lor dezbatere, care s-a transformat într-un schimb dur de replici, Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea să închidă din nou ţara” şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA.

„Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul„, a afirmat el.

Schimburile de replici, deşi intense, au putut fi auzite mult mai bine decât data trecută, când democratul de 77 de ani a spus despre cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în vârstă de 74 de ani, că este mincinos”, rasist” şi apoi clovn”. Nu e nimic inteligent la tine”, i-a răspuns omul de afaceri.

Pentru a evita ca cei doi candidaţi să vorbească unul peste altul, organizatorii au decis de această dată să taie microfonul unui candidat în primele două minute ale intervenţiei celuilalt pentru fiecare dintre întrebări, care au fost despre pandemie, chestiunile rasiale, schimbarea climatică sau politica externă.

Aşa cum a anunţat, Donald Trump i-a cerut lui Joe Biden „să ofere explicaţii” în legătură cu acuzaţiile de corupţie pe subiectul activităţilor fiului său Hunter în China şi în Ucraina, când candidatul democrat era vicepreşedinte în timpul mandatului lui Barack Obama (2009-2017).

Joe, cred că le datorezi americanilor o explicaţie”, a insistat preşedintele-candidat, care şi-a intensificat în ultimele zile atacurile personale asupra integrităţii adversarului său, afirmând, fără să aducă elemente concrete în sprijinul său, că familia Biden este o întreprindere criminală”.

Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS

Erai vicepreşedinte când s-a întâmplat asta şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a adăugat magnatul imobiliar, care a invitat în public un fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, care îl acuză pe fiul candidatului democrat că s-a folosit de numele de familie pentru a câştiga milioane” în străinătate, cu asentimentul tatălui său.

Donald Trump şi Joseph Biden s-au acuzat că au primit fonduri din surse suspecte

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi adversarul său democrat, Joseph Biden, s-au acuzat reciproc, în cadrul dezbaterii electorale, că au primit fonduri din surse suspecte, în special din China şi Rusia.

„Eu nu am primit niciodată bani din Rusia. Eu nu primesc bani din Rusia. Nimeni nu a avut o abordare mai dură faţă de Rusia decât mine”, a spus Trump, reluând acuzaţiile privind afacerile suspecte ale lui Hunter Biden, fiul lui Joseph Biden, în Ucraina şi China.

Joseph Biden a respins imediat acuzaţiile. „Eu nu am luat niciodată un singur cent din altă ţară”, a spus Biden, afirmând că Donald Trump s-a îmbogăţit de pe urma străinilor, inclusiv a chinezilor. De asemenea, Joe Biden a acuzat că Donald Trump evită să plătească impozite şi refuză dezvăluirea documentelor fiscale.

Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS

Donald Trump a subliniat că a plătit impozite de milioane de dolari” în Statele Unite.

Donald Trump justifică relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord

Preşedintele SUA, Donald Trump, a justificat relaţia bună pe care o are cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, subliniind că în acest mod a evitat un posibil război nuclear.

Am o relaţie foarte bună cu el. Avem un alt tip de relaţie, o relaţie foarte bună. Şi nu este război”, a declarat Donald Trump la dezbaterea electorală.

Însă Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial, l-a acuzat pe Donald Trump că a legitimat” acţiunile regimului autoritarist de la Phenian.

„A vorbit cu prietenul său bun, care este un criminal. Acum, nord-coreenii au rachete mult mai puternice, care pot ajunge mai uşor în SUA. Peninsula Coreea ar trebui să nu aibă deloc arme nucleare”, a acuzat Biden.

În ceea ce îl priveşte, Trump, care îşi exprimă cu regularitate scepticismul în privinţa schimbărilor climatice, a dat asigurări că SUA nu au mai avut de mulţi ani un aer şi o apă „atât de curate”. El a respins rapid utilizarea de energii regenerabile, spunând în legătură cu centralele eoliene că „omoară toate păsările”.

Spre deosebire de precedentele alegeri prezidenţiale, în acest an nu au fost organizate decât două dezbateri, Trump refuzând un duel virtual la 15 octombrie, un format propus pentru a evita riscurile de infectare după diagnosticarea sa pozitivă cu coronavirus.

Echipele celor doi candidaţi au anunţat cu câteva ore înainte de dezbatere că aceştia au fost testaţi negativ la COVID-19, Donald Trump fiind supus unui test la bordul avionului prezidenţial Air Force One.

Alegerile prezidențiale în Statele Unite ale Americii din 2020 vor avea loc marți, 3 noiembrie 2020, și vor fi a 59-a alegere prezidențială din istoria Statelor Unite.