Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un deputat din primul Parlament…

Un deputat din primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență a murit

Sursa: Ionut Todos / Facebook

Deputat în primul Parlament al R. Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Todos, în vârstă de 89 de ani, a decedat duminică, 17 august, au anunțat membrii familiei.

„Am aflat cu tristețe despre trecerea în neființă a lui Nicolae Todos, deputat în primul Parlament și semnatar al Declarației de Independență. L-am cunoscut personal, fiind tot din Andrușul de Sus – un om blajin și bun la suflet. Toată viața și-a făcut datoria față de țară, iar acest lucru este și va rămâne cea mai mare mândrie a vieții sale”, a scris președintele Parlamentului Igor Grosu.

Fostul deputat este original din satul Andrușul de Sus, Cahul. Primăria a scris, de asemenea, un mesaj de condoleanțe.

„Astăzi, satul nostru trăiește o zi de durere profundă. Îl petrecem pe ultimul drum pe Nicolae Todos, un om care a iubit Andrușul de Sus și care a lăsat urme adânci prin munca și dăruirea sa.

Pentru întreaga comunitate, plecarea lui este o pierdere dureroasă. A fost un om al pământului, al satului, un sprijin și un model pentru cei din jur. Prin volumele sale de cărți «Valea Dragă» și prin felul său de a fi, a știut să păstreze vie legătura cu rădăcinile noastre.

Prin viața sa, a transformat satul într-o «Valea Dragă» — nu numai în pagini, ci în inimile și speranțele noastre.

Astăzi, satul întreg stă în tăcere și în recunoștință, în memoria unui fiu de neam”, a deplâns reprezentanții primăriei.

Într-un interviu acordat jurnalistei Valentina Ursu pe 17 iulie, acesta a declarat că „pe 28 septembrie vom alege un nou Parlament. Le spun celor care vor fi aleși: gândiți-vă la țară ca la mama voastră. Dacă o aveți”.

Am fost deputat în primul Parlament al Independenței R. Moldova. Nu am primit niciun ban pentru acea misiune, nici beneficii, nici favoruri. Mi-am făcut datoria față de țară, iar acest lucru este și va rămâne cea mai mare mândrie a vieții mele.

Integrarea europeană nu este un moft. Trebuie să devină idee națională. O prioritate a întregului neam. Dacă ratăm această șansă, nu ne va mai ajuta deșteptăciunea de pe urmă.

Noi, moldovenii, suntem muncitori. Dar pe lângă hărnicie, e nevoie de înțelepciune. Și, mai ales, de libertate. Libertatea este darul cel mai de preț. Frica mea cea mai mare e că într-o zi ne-am putea trezi din nou cu «ciubota rusă» peste noi. Este un coșmar pe care nu vreau să-l mai trăiască nimeni”, a declarat Nicolae Todos.