(VIDEO) Bătaie ca în filme noaptea trecută la Ciocana. Doi bărbați au încercat să jefuiască un local cu aparate de joc
Noaptea trecută, doi bărbați între 25-30 de ani au intrat într-un local unde funcționează aparate de joc din sectorul Ciocana al Capitalei. Aceștia aveau măști improvizate pe cap și au atacat doi angajați ai localului. Momentul a fost înregistrat de camere de supraveghere din interiorul încăperii. Din imaginile obținute de ZdG se vede cum bărbații lovesc de mai multe ori persoanele din local și încearcă să-i imobilizeze. Unul dintre angajați însă reușește să ajungă la telefon, moment în care bărbații se retrag.
Potrivit unor surse din poliție, unul dintre bărbați, de 25-30 de ani avea statura de 165-170 cm, era îmbrăcat în scurtă de culoare neagră, cu guler și glugă, blugi albaștri deschiși și pantofi negri de iarnă. Al doilea bărbat purta o scurtă albastră și blugi întunecați. Aceștia vorbeau între ei în română, iar unul dintre ei se adresa pe numele Iliuha.
Sursele ZdG afirmă că a fost o tentativă de jaf, eșuată.
Am discutat cu Inspectoratul de Poliție Ciocana, care însă ne-a redirecționat spre Serviciul de Presă al instituției. Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției capitalei a declarat că poliția a deschis o cauză penală pe inracțiune de tâlhărie, însă nu au fost identificați suspecții.