Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Maia Sandu s-a întâlnit…

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit marți cu secretarul general al ONU Antonio Guterres

Președinta țării Maia Sandu s-a întâlnit marți, 10 mai, la Chișinău, cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) Antonio Guterres. Șefa statului menționează că a discutat cu secretarul general al ONU despre consecințele războiului din Ucraina pentru R. Moldova și despre eforturile țării noastre de a continua proiectele de dezvoltare a țării.

„Mizăm pe cooperarea cu Națiunile Unite pentru a răspunde mai eficient la numeroasele provocări cu care ne confruntăm. I-am mulțumit Secretarului General ONU pentru sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor prin agențiile Națiunilor Unite, dar și pentru suportul în gestionarea actualei crize umanitare, inclusiv ajutorul financiar direct oferit refugiaților ucraineni și familiilor ce îi găzduiesc. Am primit asigurări că, în scurt timp, aceste ajutoare vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele. (…) Am reconfirmat susținerea noastră pentru agenda de dezvoltare durabilă a ONU.

Am discutat și despre noul Cadru de Parteneriat ONU-Moldova pentru următorii cinci ani. Este un parteneriat care va susține realizarea priorităților noastre naționale în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării, al consolidării statului de drept și democrației, și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Întrevederea dintre secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres și președinta țării Maia Sandu a fost planificată pentru ziua de 9 mai, însă reprezentanții Președinției au anunțat că, din motive de sănătate, șefa statului nu va participa la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai, inclusiv la întrevederea și conferința de presă comună cu António Guterres, secretarul general al ONU.

Astfel, pe 9 mai, secretarul general al ONU, António Guterres, a avut o întrevedere cu prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița.

În cadrul conferinței comune de presă cu șefa Cabinetului de miniștri, secretarul general al ONU a declarat că „R. Moldova este în prima linie de păstrare a păcii și stabilității în lume, cu războiul atât de aproape și cu diviziunile pe care le cunoaște. Eu sper că va fi un clar sens de responsabilitate din partea tuturor actorilor pe ambelor maluri ale Nistrului și acest sentiment de responsabilitate va preveni orice amenințare la adresa R. Moldova, pentru că R. Moldova merită pace și responsabilitate”.