Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mesajul președintei Maia Sandu de…

Mesajul președintei Maia Sandu de Ziua Constituției: „În pofida greutăților, vă invit să ne cunoaștem Constituția, să apreciem oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii”

Republica Moldova marchează vineri, 29 iulie, Ziua Constituției – Legea Supremă a țării noastre. Cu această ocazie, președinta țării Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare în care invită cetățenii, în pofida greutăților, să-și cunoască Constituția și să aprecieze oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii.

„Celebrăm astăzi Ziua Constituției R. Moldova. Sunt 28 de ani de la adoptarea legii supreme a țării, care reglementează viața noastră publică și existența fiecăruia în parte, care asigură echilibrul nostru obștesc într-un stat de drept, într-o țară a libertăților, a echității și mulțumirii individuale.
Constituția noastră unește oamenii în jurul unui scop comun: viața fericită a cetățenilor într-o țară prosperă, într-un stat suveran, unitar și indivizibil, în care justiția este una funcțională, iar Omul e mai presus de toate. Drepturile și obligațiile cetățenești ne amintesc mereu de faptul că facem parte dintr-o colectivitate, că trebuie să ne respectăm reciproc și că toți fără excepție trebuie să respectăm regulile pe care le-am stabilit împreună. În pofida greutăților, vă invit să ne cunoaștem Constituția, să apreciem oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social, e strângerea de mână care ne aduce bunăvoința și buna înțelegere comunitară”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Constituția R. Moldova a fost adoptată la data de 29 iulie 1994, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 12.08.1994. A intrat în vigoare la data de 27 august 1994.