Intoxicație în masă la un gimnaziu din Comrat. Peste 30 de elevi au fost internați în spital
Peste 30 de elevi au ajuns la spital în stare gravă-medie, după ce s-ar fi intoxicat în cantina gimnaziului din satul Cioc-Maidan, din raionul Comrat. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a solicitat acordarea asistenței medicale copiilor internați și la necesitate transferați în cadrul instituțiilor medicale republicane, cât și verificarea stării de sănătate a tuturor copiilor din gimnaziu, a profesorilor și altor angajați ai instituției.
Ministerul informează că la moment sunt internați peste 30 elevi, starea lor este gravă-medie, dar stabilă.