Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În weekend, transportul public din…

În weekend, transportul public din Chișinău și Bălți va fi sistat

chișinău.md

Ca și în weekend-urile precedente, transportul public care circulă pe străzile din municipiile Chișinău și Bălți va fi sistat. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri, 8 mai, de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Măsura este aplicată în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19 în rândul locuitorilor. De luni, 11 mai, activitatea transportului public va fi reluată în regim obișnuit pentru perioada curentă.

De luni, 4 mai, activitatea transportului public municipal, troleibuze și autobuze, a fost reluată în regim obișnuit, cu prezența taxatorilor, activitate neîntreruptă pe parcursul întregii zilei și achitarea costului pentru călătorie. 

Însă având în vedere menținerea pericolului de contaminare a oamenilor cu infecția virală de tip nou, capacitatea de îmbarcare a unităților de transport este de 35 de persoane pentru troleibuzele și autobuzele obișnuite și de 50 de persoane pentru cele articulate.