110 burse de merit, oferite elevilor și studenților romi. Dan Perciun: „Atunci când oferim sprijin real și încredere, rezultatele nu întârzie să apară”
110 elevi și studenți de etnie romă vor beneficia, în anul de studii 2025-2026, de burse de merit, fiecare, în valoare de 1 200 de lei pe lună. Bursele sunt oferite de Ministerul Educației și Cercetării pentru a încuraja tinerii romi să își continue studiile și să „obțină performanțe academice remarcabile”, se arată într-un comunicat de presă emis de instituție.
„În ultimii ani, interesul tinerilor romi pentru educație este în continuă creștere. Dacă în 2023 am avut 49 de beneficiari, iar în 2024 – 94, anul acesta numărul bursierilor a ajuns la 110. Este o dovadă clară că atunci când oferim sprijin real și încredere, rezultatele nu întârzie să apară. Prin acest program, ne propunem să oferim tinerilor romi nu doar suport financiar, ci și un semnal că educația deschide oportunități egale pentru toți”, a menționat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.
Bursele de merit sunt distribuite pe niveluri de învățământ:
- liceal – 39 de burse;
- tehnic secundar – 17 burse;
- tehnic postsecundar – 30 de burse;
- superior – 24 de burse.
Bursierii au fost selectați în baza unui concurs organizat de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Relații Interetnice. Studenții beneficiari ai burselor de merit studiază diferite domenii, precum economie, tehnică, agricultură, pedagogie, jurnalism, psihologie, relații internaționale, drept și altele.