Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Partidul lui Munteanu critică alianța…

Partidul lui Munteanu critică alianța PSRM-ACUM și anunță că va participa la alegerile din 20 octombrie

Formațiunea condusă de către fostul liberal Valeriu Munteanu, Uniunea Salvați Basarabia (USB), anunță că a luat decizia de a participa separat la alegerile locale și parlamentare noi în cele patru circumscripții uninominale din 20 octombrie.

USB critică actuala guvernare, susținând că partidul ar fi „o alternativă la greșeala pe care au făcut-o liderii blocului ACUM”.

„Constatăm că noul binom PSRM-ACUM a eșuat lamentabil în dezoligarhizarea R. Moldova, numind și promovând în funcții importante persoane care au servit regimul dictatorial al lui Plahotniuc, imprimând lipsă de transparență în actul guvernării, amânând reforme importante, lucruri reprobabile ce au dus la îndepărtarea sau chiar abandonarea dezideratelor programatice ale PAS și PPDA, în favoarea și în beneficiul socialiștilor, a lui Igor Dodon și a Federației Ruse”, menționează formațiunea într-un comunicat de presă.

USB mai subliniază că ar putea aduce în Parlament unioniști și nu va face coaliție cu socialiștii.

La 21 iulie, președinte al USB, fosta formațiune „Mișcarea Acțiunea Europeană”, a devenit Valeriu Munteanu.

Politicianul a părăsit Partidul Liberal (PL) în decembrie 2018. La alegerile parlamentare din 24 februarie el a fost candidatul blocului ACUM în circumscripția uninominală nr. 18, fiind învins de către Ilan Șor.

La alegerile locale noi din 20 mai 2018, Munteanu a obținut obținut 3,6% dintre voturile chișinăuienilor.

La 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile locale generale, în circumscripțiile uninominale nr, 33, 50, 48 și nr. 17 vor fi organizate alegeri parlamentare noi, după ce deputații Andrei Năstase, Maia Sandu, Viorel Melnic și Vlad Plahotniuc au renunțat la mandat.

CEC va decide marți, 6 august, referitor la entitățile politice care au dreptul să participe la alegerile parlamentare noi.

Foto: salvatibasarabia.md