Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu a avut o…

Maia Sandu a avut o nouă întrevedere cu ambasadorii: „Vă rog să susțineți reforma justiției”

Șefa Guvernului, Maia Sandu, a avut astăzi, 13 noiembrie, o întrevedere cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova și reprezentanți ai partenerilor externi. Întâlnirea a avut loc în contextul ultimelor evoluții politice din țara noastră, conform unui comunicat emis de Executiv.

În cadrul întrevederii, Maia Sandu le-a mulțumit diplomaților pentru sprijinul generos acordat actualului cabinet de miniștri și pentru susținerea reformei justiției, o cauză comună a Guvernului Sandu și a partenerilor de dezvoltare, care condiționează și asistența financiară oferită statului nostru.

„Suntem într-o perioadă mai dificilă, dar nu ne putem permite să pierdem timpul. Guvernul va continua să lucreze pentru cetățeni. Orice s-ar întâmplat în Republica Moldova, vă rog să susțineți reforma justiției”, a declarat aceasta. 

La rândul lor, reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău au apreciat hotărârea cu care Executivul s-a angajat să realizeze reformele dificile, asumate la începutul mandatului, și au declarat ca vor continua să sprijine realizarea acestora în interesul cetățenilor Republicii Moldova, este menționat în comunicat.

Maia Sandu a avut întrevederi cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova și săptămâna trecută.

În termen de cel mult 3 zile după adoptarea moțiunii de cenzură, premierul trebuie să prezinte preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.

Guvernul condus de Maia Sandu a fost învestit la 8 iunie curent, după ce PSRM și ACUM au semnat o înțelegere temporară și au format majoritatea parlamentară.

Foto: gov.md