Cu gura cui o atacă Mihai Ghimpu pe Maia Sandu
Maia Sandu a enunţat câteva condiţii care ar face funcţional Guvernul condus de ea, referindu-se la schimbări în cadrul Băncii Naţionale, a organelor de drept. După aceasta Mihai Ghimpu, liderul PL, a atacat-o dur în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV din seara zilei de 24 iulie curent. Liderul PL a făcut mai multe declaraţii agresive şi sexiste în cadrul programului TV la adresa candidatei Maia Sandu pentru funcţia de premier: „Eu nu vreau la guvernare o păpușă frumoasă, vreau una deșteaptă”, „Maia Sandu a sărit calul”, „Maia Sandu nu trebuie să-mi vie ca un rege, R. Moldova nu e monarhie”, „Ea trebuie să îndeplinească ideile mele, nu eu pe ale ei”, „Nu-i mai deșteaptă decât noi”, „Nu e un semn bun că nici ieri nici azi nu s-a dus să discute cu reprezentanții Partidului Democrat”, a declarat indignat liberalul.
În acelaşi timp, alţi lideri ai PL şi-au exprimat satisfacţia faţă de candidatura Maiei Sandu, dar şi faţă de condiţiile înaintate de Maia Sandu pentru a accede la guvernare.
Valeriu Munteanu, vicepreşedintele PL, scrie într-o postare pe Facebook că: „Noi am acceptat necondiționat candidatura propusă la funcția de prim ministru”.
Dorin Chirtoacă scrie pe pagina sa de Facebook în contextul altei postări: „Ne bucură faptul ca Maia Sandu susține solicitarea PL cu privire la procurorul european. (…) Am spus clar, din start, PLDM-ului că nu avem obiecții cu privire la propunerea ca Maia Sandu să fie Prim- ministru și că o votăm împreună cu Guvernul AIE 3, în conformitate cu acordul AIE 3 și programul de guvernare”, a scris edilul general al capitalei.
Totodată, pe pagina de Facebook a Corinei Fusu găsim o postare foarte elogioasă la adresa Maiei Sandu: „În această ființă atât de fragilă, de necrezut, se ascunde un caracter atât de puternic, o viitoare Margaret Thatcher, Hilari Clinton, Angela Merkel, a Moldovei. În ajunul colapsului financiar total, doar numele acestui Prim ministru , ar putea returna încrederea băncilor mondiale și a liderilor politici din întreaga lume”.
În același timp, pe rețelele de socializare ale liderilor PD, Marian Lupu, Vlad Plahotniuc, Dumitru Diacov sau Adrian Candu, precum și pe pagina oficială a PD nu există nicio referinţă cu privire la desemnarea Maiei Sandu în calitate de candidată la funcţia de premier.