Când vor reveni la muncă deputații din Parlamentul de la Chișinău
Sesiunea ordinară de primăvară 2020 a Parlamentului va începe la 3 februarie. O dispoziție în acest sens a fost semnată de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi.
Potrivit unui comunicat emis de legislativ, data primei ședințe în plen a Parlamentului urmează a fi stabilită de către Biroul Permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi.
În conformitate cu Regulamentul Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.
Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Acesta este primul Parlament de la Chișinău în care cei 101 de deputați au fost aleși în baza sistemului electoral mixt. Sistemul mixt a fost însă anulat de noua guvernare, iar următoarele alegeri parlamentare ordinare vor avea loc în baza sistemului proporțional.