Stoianoglo rămâne achitat în dosarul pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Curtea de Apel: procurorii nu au demonstrat că a fost comisă o infracțiune
Fostul procuror general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, actual deputat în Parlamentul R. Moldova, rămâne achitat în dosarul în care era acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu. Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea magistraților Judecătoriei Buiucani din februarie 2024 printr-o decizie pronunțată pe 14 iulie 2026. Instanța a menținut și achitarea fostei șefe a Secției resurse umane a Procuraturii Generale, Maria Cobzari.
Într-o primă declarație după decizia instanței de apel, parlamentarul a scris că „oricât de groasă e «ața albă» cu care se cos dosarele la comandă, adevărul le descoase întotdeauna”.
Ziarul de Gardă a analizat decizia Curții de Apel din 14 iulie 2026.
În acest dosar, Stoianoglo era acuzat că, pe 23 ianuarie 2020, cunoscând că procurorul Nicolae Chitoroagă are statut de învinuit pe o cauză penală inițiată pe 4 octombrie 2019, a emis ordinul prin care acesta a fost eliberat din funcția de procuror. Astfel, Stoianoglo era învinuit că, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a dispus achitarea deplină a tuturor plăților pentru Chitoroagă odată cu concedierea acestuia, deși legea prevedea că, dacă la eliberarea din funcție a procurorului în privința acestuia există o urmărire penală, acuzatorului i se suspendă plata îndemnizațiilor până la soluționarea cauzei.
„Apelurile declarate de acuzatorii de stat (…) împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 28 februarie 2024, adoptată în cauza penală privindu-i pe Stoianoglo Alexandr și Cobzari Maria, se resping ca fiind nefondate, cu menținerea fără modificări a hotărârii contestate”, se arată în decizia magistraților din 14 iulie.
Decizia adoptată de judecătorii Ion Bulhac, Vitalie Pîslariuc și Natalia Mămăligă poate fi atacată cu recurs în Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de două luni de la data comunicării deciziei integrale.
Argumentele instanței de apel
În argumentarea sa, Curtea de Apel Centru a scris că probele prezentate de procurori „nu formează, în ansamblul lor, o concluzie certă privind existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii imputate”.
„Ele susțin mai curând existența unei erori sau omisiuni administrative ulterior corectate, fără a demonstra, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații au acționat cu intenția directă sau indirectă necesară pentru angajarea răspunderii penale”, au scris judecătorii.
„Nici un mijloc de probă nu confirmă cert existența unei indicații exprese a procurorului general de a se achita indemnizația contrar legii, iar declarațiile martorilor relevă, dimpotrivă, că proiectele de ordine erau elaborate de subdiviziunea specializată (…), iar verificarea detaliată a drepturilor bănești nu constituia o operațiune efectuată personal de procurorul general”, au adăugat judecătorii.
Totodată, potrivit Curții, procurorii nu au explicat clar atribuția care ar fi fost depășită de Stoianoglo și Cobzari. „Acuzarea era obligată să indice în mod concret, precis și verificabil care anume atribuție legală, drept sau competență conferită Procurorului General a fost depășită, în ce mod a fost depășită, prin care act sau acțiune individualizată, precum și care este legătura cauzală directă dintre această pretinsă depășire și urmarea prejudiciabilă invocată”, au adăugat judecătorii.
În acest context, instanța a subliniat că nu orice eroare administrativă atrage răspundere penală. „Eventuala greșeală în includerea clauzei privind indemnizația nu se transformă automat într-o depășire penală a atribuțiilor”, au notat magistrații.
De asemenea, Curtea a reținut că suma achitată a fost returnată: „Plata sumei de 163 990,13 lei a fost confirmată (…), însă aceeași categorie de probe confirmă și restituirea ulterioară a sumei în patrimoniul Procuraturii Generale.”
„Soluția majoritară de achitare reflectă în mod corect lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, inexistența unui prejudiciu penalmente relevant și imposibilitatea stabilirii vinovăției inculpaților dincolo de orice îndoială rezonabilă. Din aceste considerente (…) soluția de achitare este pe deplin legală, temeinică și conformă exigențelor unui proces echitabil”, se arată în decizie.
Stoianoglo acuză „execuție politică”
Fostul procuror general, actual parlamentar, a anunțat decizia instanței de apel și a menționat că instanța „a confirmat ceea ce ziceam din prima zi: sunt nevinovat, iar fapta NU constituie infracțiune”.
„Mi s-a imputat «depășirea atribuțiilor» la plata indemnizației de concediere a unui fost șef PCCOCS. În realitate, a fost doar o eroare tehnică, iar banii au fost restituiți integral de mult timp. Așadar, un dosar absurd: fără prejudiciu, fără interes personal și fără intenție penală. Acum, costurile acestor abuzuri împotriva mea și a fostei subalterne vor fi achitate, din păcate, de cetățeni. De aceea, societatea merită să știe numele celor care au acceptat să execute acest dosar: procurorii Victor Furtună, Cristina Gladcov, Petru Iarmaliuc și Elena Cazacov și deputatul Lilian Carp (PAS, n.r.). În atenția Procuraturii: oricât de groasă e „ața albă” cu care se cos dosarele la comandă, adevărul le descoase întotdeauna. Decizia este definitivă și executorie”, a scris acesta.
Alexandr Stoianoglo l-a acuzat pe deputatul Carp că „a pornit acest dosar și întreg mecanismul de execuție politică prin care am fost eliminat ilegal din funcție”.
ZdG a solicitat o reacție din partea deputatului Lilian Carp cu privire la acuzațiile formulate de colegul său din Parlament, însă acesta nu a răspuns apelurilor reporterului.
ZdG a scris anterior că în februarie 2024, după doi ani și cinci luni de la pornirea dosarului penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost achitat alături de ex-șefa Secției resurse umane a Procuraturii Generale (PG), Maria Cobzari. Hotărârea a fost luată de magistrații Angela Catană, Alexandru Negru și Petru Păun. Ultimul a formulat și o opinie separată.
Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general la începutul lunii octombrie 2021, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Pe 26 septembrie 2023, Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcția de procuror general.